marți, 23 ianuarie 2007

Descoperirea sensului vieţii

DESCOPERIREA SENSULUI VIEŢII- O NOUĂ PSIHOTERAPIE?

Extras din lucrarea: Profilul unei vârste: Bătrâneţea.
Autori: drd.psih-soc.Tihan Eusebiu, dr.Munteanu Aleodor, drd.psih-soc. Tihan Laura
În curs de apariţie la Editura IESPU FOCUS în 2007.

Secţiune realizată de: Tihan Eusebiu
Este cunoscută marea schimbare adusa în psihoterapia contemporană de psihiatrul austriac Viktor Frankl. Dacă psihanaliza, prin psihoterapia inconştientului considerat sursa de impulsuri primare, a distrus persoana umană în totalitatea sa (psihanaliza depersonalizeaza omul in intregime; personalizează însa instinctele psihice in parte: Eu-l nu mai este stăpân în casa sa, fiind la discretia pulsiunilor psihice)55), analiza existenţială încearcă să redea omului identitatea sa. Omul este considerat în profunzimea sa ca o fiinţă responsabilă aflată în centrul vieţii umane. Nu este el cel care trebuie sa intrebe despre sensul vietii ci el este cel care trebuie sa raspunda la întrebarile pe care i le pune viata. Dar aceste raspunsuri le poate da numai in actiune. Aşadar, orice raspuns se fondeaza pe responsabilitatea strins legata de existenta. Existenta este a noastră în mod efectiv numai atunci când ne asumam responsabilitatea asupra ei56) in momentul prezent în "aici" şi "acum" al fiecărei persoane. Cu cât omul este mai conştient de propria fiinţa responsabila, de responsabilitatea fata de propria existenta, cu atât mai mult el este împlinit.
În viaţa psihică umană se manifestă, în acelaşi timp, o mare varietate de tendinţe şi trebuinţe cu receptivităţile afective corespunzatoare. Omul are nevoie de afectiune asa cum are nevoie de hrana57) şi am putea spune ca nevoia fiindamentala a omului este accea de a iubi şi de a fi iubit. Viaţa face ca omul sa fie marcat de diferite nevoi. Însă, observă că în măsura în care reuşeşte să-şi împlinească aceste trebuinţe este mereu mai nemultumit şi cauta mereu mai mult. Prins de mişcarea care îi îndreapta spre dobândirea bunurilor de care are nevoie, ci nu este satisfacut nici în momentul în care le obtine şi cauta mereu, mereu mai mult fără însa a şti ceea ce caută. Din om care traieşte devine om care este trait.58) Este determinat de ceea ce ii inconjoară şi de ceea ce se agita în el, de ceea ce doreăte şi de ceca ce dobândeşte, spectatorul unui prezent din care ii atrage aşteptarea viitorului sau regretarea trecutulili, fiind doar un simplu "câmp" de desfăşurare a evenimentelor. Viata sa devine mai mult pasiva decât activa, depinde mai mult de instincte decât de initiativa, neatingând niciodata nivelul adevarat al umanitatii sale. In aceste conditii, cuprins de trecerea timpului cu tot ceea ce se afla in el şi in afara lui, omul este incapabil de a stabili adevaratele dimensiuni in raport cu actele sale şi cu starile reale succesive, nu este capabil de a fi conştient de spiritul sau fiindamental - care conferă unitate şi semniticatie vietii sale.
Dorinţa de a se regăsi pe sine, de a se împlini, izvorăşte în om mai ales atunci când acesta este ameninţat în ceea ce priveşte esenţialul59. Această regăsire, depăşire de sine, devine pentru ei o necesitate radicală căreia nu i se poate sustrage decât dacă îşi dispreţuieşte (depăşeşte) viaţa şi umanitatea sa.
Însa, cum poate omul realiza aceasta depasire de sine? Exista ceva in el care sa ii ajute sa se autodepaşeasca, sa treaca de limitele propriilor instincte şi nevoi?
Omul este o fiinţa libera. Însă este liber "de ceva" şi "pentru ceva". Este liber de fiinţa impulsiva: Eul este liber in raporturile sale cu Es. lar Eul este liber pentru a fi o fiinţa responsabila. Libertatea vointei umane consista deci in a fi liber, in libertatea fiintei fata de “impulsurile oarbe” tocmai pentru a avea o responsabilitate, pentru a avea constiinta.60) Dupa cum se exprima Maria von Ebner-Eschenbach61), omul trebuie să fie "patronul (stăpânul) vointei şi sclavul conştiinţei". Stăpân al vointei: atunci cind işi intelege in mod corect fiinţa umana, când işi intelege întreaga existenta ca o fiinţa libera, o fiinţa pe deplin responsabila. Sclav al constiintei: acest lucru este posibil numai atunci când aceasta conştiinta este ceva diferit ceva mult mai malt decât omul. Trebuie sa tie ceva ce exista dincolo de om, deasupra lui. Omul poate fi sclav al constiintei numai atunci când conştiinţa transcende fenomenul uman iar omul îşi interpreteaza existenta in lumina acestei transcendente.
Conştiinta nu are o voce dar este ea insasi o voce, vocea transcendentului. Numai caracterul transcendent al constiintei ne ajuta sa intelegem omul in sensul cel mai profund. Conştiinta, ca instanta psihologica, are sens numai in masura in care este înţeleasa ca un semnal (indicator) al provenienţei sale din transcendent iar omul este înţeles cu adevărat numai în măsura în care este văzut în creaturalitatea sa: fiinţă-creată. Conştiinta este partea imanenta a unui tot transcendent care depaseste planul imanenţei psihologice, fiind in mod absolut transcendent. Iar acest tot este Dumnezeu.62)
Fiinţa umana, fiind individualizată, este centrata în jurul unei persoane (ca centru spiritual-existential) şi, din aceasta cauza, este şi întregita: este tocmai persoana spirituala cea care creaza unitatea şi totalitatea esentei omului. Ea face (crează) aceasta totalitate - psiho-fizico-spirituală. Nu se poate vorbi de om numai ca realitate psiho-fizică. Ceea ce reprezinta omul in totalitatea sa este persoana spirituala. Ea este cea care dă totalitatea omului.63)
În om întâlnim un fenomen fundamental antropologic: auto-transcendenţa fiintei umane. Omul este indreptat spre ceva care se afla in afara lui, ceva ce nu face parte din el, ceva sau cineva: o semnificatie pe care vrea sa o realizeze, o alta fiinţa pe care sa o intâlneasca in iubire. Omul se realizeaza pe sine atunci când slujeste o cauza sau când iubeste o persoana. Cu cât mai mult implineste aceasta slujire, cu cât mai mult se daruieşte partenerului sau, cu atât mai mult este om, cu atât mai mult devine el insuşi. Omul se poate realiza numai in masura in care se uita pe sine.64)
Atunci când omul se afla in situatii de criza sau de frustrare, ceea ce îi ajuta sa depaseasca sau sa amelioreze aceasta stare este tocmai capacitatea sa, inclinatia sa spre autotranscendenta. Autotranscendenta este tocmai inclinatia naturala a omului spre Dumnezeu - izvorul iubirii şi al adevarului. Credinta este cea care da siguranta persoanei umane, siguranta necesara pentru stabilirea echilibrului sau psihic şi pentru efortul sau in drumul spre implinirea personala:
“,... pentru prima oara in viata mea inţeleg adevărul a ceea ce pentru multi gânditori a fost culmea înţelepciunii, a ceea ce mulţi poeti au cântat; experimentez in mine adevărul că iubirea este, într-un anumit sens punctul final, cel mai inalt la care fiinţa umana poate ajunge. Înţeleg acum sensul secretului cel mai sublim pe care poezia, gindirea umana şi credinta il pot oferi: mântuirea creaturilor prin iubire şi în iubire! Inteleg ca omul, chiar şi atunci când nu îi mai rămâne nimic in aceasta lume, poate experimenta fericirea suprema - fie şi numai pen fru o clipa - in con templarea intenoara a fiintei iubite. În situatia externa cea mai mizerabila care se poate imagina, in conditia de a nu se putea exprima prin actiune, atunci când singurul lucru care se poate face este de a suporta durerea cu tărie, cu capul sus chiar şi atunci omul se poate realiza in contemplarea plină de iubire, în contemplarea imaginii spirituale a persoanei iubite pe care o poarta in sine. Pentru prima oara in viata mea sunt in stare sa inteleg ce inseamna ca: ingeni sunt fericiti in contemplarea infinita, plină de iubire a unei Splendori infinite... ,,65)
Practic, cauza fundamentală a dezechilibrului psihic ce orienteaza spre depresiune şi nevroza este sentimentul lipsei de siguranta şi sentimentul de a nu se simti iubit. Atunci când numai unul sau amândouă pătrund sufletul omului, acesta nu mai gaseşte nici un sens in evenimentele care se petrec, in relatiile cu ceilalti, fiind dispus spre o cadere psihica.
Considerând sentimentul de lipsa de sens de gol existential pe care omul îi simte in sine, ne întrebam daca se poate da un sens, o semnificatie omului care traieşte aceasta frustrare existentiala. Sensul (semnificatia) nu poate fi dat: el trebuie sa fie gasit66). Este ceva care trebuie descoperit nu creat. Şi, in acelasi timp, nu numai ca trebuie dar şi poate fi gasit. Viata are un sens şi, mai mult ea păstreaza mereu acest sens în fiecare circumstanta şi indiferent de conditionari. Omul, datorita vointei sale de a da o semnificatie67), cauta un sens la tot ceea ce se intimpla in viata sa şi ii poate gasi pe o tripla cale:
a) există un sens in tot ceea ce face şi crează
b) există un sens in experientele pe care le trăieşte, în iubirea faţă de o persoană
c) există un sens chiar şi in situaţiile care par să nu aibă nici o ieşire.
Ceea ce este cel mai important este atâtudinea pe care omul o ia în faţa situaţiilor in care este pus:
În lagăr, omului i se poate lua totul în afară de un singur lucru:
libertatea de a înfrunta în mod spiritual, într-un fel sau altul,situaţia ţn care se găseşte68)
Cel care cade este cel care s-a lăsat mai întâi învins din punct de vedere spiritual69).
Omul este pus faţă în faţă cu propriul destin şi trebuie să decidă dacă va cade sau dacă va realiza o cucerire interioară70)..
Pentru a reusi să găsească acest sens omul este ajutat de conştiinţa care este, de fapt un “organ al semnificaţiei". Ea poate fi definită ca şi capacitatea intuitivă de a descoperi semnificaţia unică şi singulară ascunsă în fiecare situaţie.
Conştiinţa este unul dintre fenomenele cele mai specific umane71). Datoria sa specifică este tocmai aceea de a prezenta omului “unum necessarium". Iar acest "unum" este întotdeauna "unicum”. Este vorba despre acea unică posibilitate pe care o persoană concretă o are într-o situaţie concretă. Dacă conştiinţa este cea are arată omului "ii dover essere", în legatură cu ea iubirea arata omului "ii poter essere" - modul in care această datorie de a tra-i momentul Si posibilitatea concreta se poate realiza72) . lubirea este un izvor de bucurie nu numai pentru cei in cauza, dar şi pentru cei care vin in contact cu aceste persoane. Nici un alt bine nu aduce atâta fericire. lar această bucurie provine din profiindul fiecaruia. Este o manifestare a fondului uman. Fără a cere dăruirea totală de sine şi numai când această dăruire este adevărată omul este cu adevărat împlinit73).
Se afirmă, de asemenea, mai sus, ca exista şi poate fi gasit un sens in suferinta. Si suferinta poate da vieţii o plinătate de semnificaţie, o împlinire. Suferinţa nu este una dintre posibilităti ci este posibilitatea de a realiza cea mai înaltă valoare, de a actualiza sensul cel mai profund74):
"suferind se poate realiza ceva: o cucerire interioară. Libertatea spirituală a omului, acel bine pe care nimeni nu i-l poate lua pâna când nu îşi dă ultima suflare, face ca omul să poată găsi în ultimul moment al vieţii sale modul de a-şi plasa în mod coerent propria viaţa. Pentru ca nu este numai viaţa activa cea care are sens viata in care omul are posibilitatea de a realiza valori in mod creativ; Şi nu are sens numai viaţa receptiva, adica o viata care permite omului să se realizeze experimentând frumusetea in contactul cu arta şi natura; viata isi pastreaza sensul şi atunci când se desfasoara într-un lagar de concen trare; nu mai oferă aproape nici o perspectiva de realizare a unor valori, creându-le şi bucurându-se de ele, dar lasa doar o ultima posibilitate de comportament moral valid care se con cretizează tocmai în modul in care omul ia atitudine în faţa limitării fiinţei sale impusa cu violenţă din extern. Viata creativa şi cea receptiva îi sunt tot timpul negate. Dar nu numai acestea doua au un sens: dacă viaţa are un sens în sine, atunci trebuie să aibă un sens şi suferinţa. Suferinţa, într-un anumit fel, face parte din viata - la fel ca şi destinul şi moartea (..). Din modul in care omul acceptă suferinta şi din modul în care o ia ca pe propria (cruce), izvorăsc posibilităţi infinite de a da un sens vietii, chiar şi in momentele cele mai dificile până la ultimul act al existenţei”.75)
Totul depinde de decizia omului: fiecare om, chiar daca este conditionat de circumstante externe grave, poate sa decida ceea ce se va intâmpla cu el din punct de vedere spiritual. Şi tocmai aceasta decizie este cea care îi sustine sau îi doboara76). Omul care nu are curajul de a accepta suferinta se pierde. El inceteaza sa mai existe in mod uman, isi pierde increderea in viitor. Pierzându-si increderea in viitor, omul devalorizeaza prezentul, realitatea care ii inconjoara. Omul trebuie sa fie conştient ca a trai, in ultima instanta, înseamna a avea responsabilitatea de a raspunde problemelor prezentului. Aceasta exigenta şi, impreuna cu ea, sensul vietii, difera de la om la om, de la secunda la secunda. De aceea nu este posibil sa se precizeze sensul vietii in general: fiecare situatie este caracterizata de unicitate şi originalitate care permit doar "un singur' raspuns şi numai acela: raspunsul exact la intrebarea (problema) data.77)
Fundamental in atitudinea pe care omul o ia este speranta:
"Aproape toti aveam ceva care ne sustinea: o particica de viitor"78)
Omul are, intr-adevar, un caracter specific: el poate exista numai in perspectiva viitorului, "sub specie aeternitatis". în momentele cele mai dificile ale existentei sale “prizonierul cauta un refugiu in aceasta viziune a viitorului"79). Cel care nu mai stie sa creadă in viitor, in viitorul sau, ii pierde. Si odată cu viitorul pierde şi sprijinul spiritual, cade atât sufleteşte cât şi trupeste şi spiritual. lar aceasta cadere are loc instantaneu, asemenea unei crize8o).
În practica clinica se constata din ce in ce mai mult nu faptul ca oamenii sunt nefericiti (deşi este şi aceasta o realitate) ci mai ales ca oamenii renunta la “un motiv pentru a fi fericiti", ceea ce impiedica realizarea unei fericiri (împliniri) profunde in persoana nevrotica. Iar aceasta abandonare patogena a "motivului de a fi fericiti” se realizeaza tocmai prin orientarea fortata spre fericire, spre placere. Kirkegaard a prezentat acest aspect cu o precizie extrema, afirmând că poarta care duce spre fericire se deschide numai spre exterior: cine incearca sa o forteze in sens invers o blocheaza mai mult81). Acest lucru se explica prin faptul ca in virtutea vointei sale de a da un sens omul este orientat spre cautarea şi realizarea unor semnificate dar şi spre intâlnirea cu o alta fiinţa umana, cu un tu, in iubire. Atât aceasta realizare cât şi aceasta intâlnire ofera omului un motiv de a fi fericit. În persoana nevrotica, insa, o astfel de tensiune primara este orientata spre cautarea directa a fericirii, spre vointa de placere. Şi in loc sa rămâna un efect, fericirea (placerea) devine un scop, obiectul unei intentii fortate, care se transforma in hiperreflexie. Placerea devine unicul continut şi centrul atenţiei. Însă în măsura in care nevroticul se preocupa de placere, pierde din vedere motivul acesteia: şi astfel fericirea (plăcerea) nu poate fi ajunsă niciodata. Aşadar, omul se poate realiza numai in măsura in care realizeaza o semnificatie, un sens pentru ceea ce traieşte.


Bibliografie
1. Giordanni Bruno, Il colloqujo psicologico nella direzione spirituale, Rogate, Roma 1985.
2. Buckwalter K.C., Hall G.R., Families of institutionalized elderly: a neglected resource. În Brubaker T.H., ed. Aging, health and family: long term care. Beverly Hills: Sage Publications, 1987.
3. Căpşună, A. E., Asistenţa religioasă în favoarea pacienţilor vârstnici, suferinzi psihic., Expunere la “Simpozionul Multidisciplinar Naţional de Gerontologie şi Geriatrie” de la Ploieşti, 29 septembrie – 1 octombrie 1999.
4. Cencini Amedeo, Amerai ii Signore tuo Dio, EDB, Bologna 1987.
5. Cencini Amedeo, Vivere riconciliati, BDB, Bologna 1986.
6. Dacquino Giacomo, Rehgiosita' e psicoanalisi, SEI, Torino 1984.
7. Damian Constantin, E., Umanizarea bătrâneţii. Problematica Vârstei a III-a. Expunere la “Simpozionul Multidisciplinar Naţional de Gerontologie şi Geriatrie” de la Ploieşti, 29 sept.–1 oct. 1999.
8. Fizzotti Eugenjo, Angoscia e personalita', Edizione Dehoniane, Napoli 198o.
9. Frankl Viktor, Dio nell'inconscio, Morcelliana, Brescia 197ş, trad. din germ. Der unbewuste Gott. Psychoterapie und Religion, Kösel, Munchen 1973.
10. Frankl Viktor, La sofferenza di una vita senza senso, LDC, Torino 1978, trad. din germ. Das Leiden am sinnlosen Leben. Psychoterapie für heute, Herder, Freiburg 1977.
11. Frankl Viktor, Logoterapia e analisi esistenziale, Morcelliana, Brescia 1975, trad din germ. Artzliche seelsorge, Deuticke, Wien 1966.
12. Frankl Viktor, Uno psicologo nei Lager, Ares, Milano 1987, trad. din germ.


55) cf. Frankl V., Dio nell’inconscio, Brescia 1990, p.20, 21.
56) cf. Ibidem, p.23
57) cf. Nuttin J., o.c., p.212
58) cf. Legaut M., L 'uomo a/la ricerca della sua umanita', Assisi 1972, p.1o.
59 cf. Ibidem, p.11
60) cf. Frankl V., o.c., p.59.
61) Aforismi, Brescia 1964, p.29. cf. ibidem, p.11
62) cf. Frankl V., o.c., pp.61-62.
64 cf. Frankl V., La soffrrenza ..., pp.16-17
63) cf. ibidem, pp.2ş-3ş.
64) cf. Frankl V., La soffrrenza ..., pp.16-17
65) Frankl V., Uno psicologo nei lager, Milano 1987, pp.74-75.
66) cf. Frankl V., La soffrrenza..., p.27. 67 cf. Frankl V., o.c., pp.72-75.
67) cf. Frankl V., o.c., pp. 72-75
68) Frankl V., Unopsicologo nei lager, Milano 1987, pp.114-115
69) ibidem, p.120.
70). ibidem, p. 117.
71) cf. Frankl V., La sofferenza..., p.29.
72) Frankl V., Dio nell 'ineonsejo, p.39.
73) Legaut M., o.c., p.29 ss.
74) cf. Frankl V., La sofferenza..., pp.82-83
75) Frankl V., Unopsicologo..., pp.116-117.
76) cf. ibidem, p.115
77) cf. ibidem, pp.130-131.
78) ibidem, p.125.
79) loc. cit.
80) cf. ibidem, p.127.
81) cf. Frankl V., La sofferenza..., pp.72-73

luni, 22 ianuarie 2007

TENSIUNEA SI SĂNĂTATEA CUPLULUI


din lucrarea: CASATORIA vs DIVORT. Ghid de analiză.
Autori: Eusebiu Tihan, Laura Tihan,

Editura OPINFO,
Bucureşti,2004

În ciuda progresului său intelectual, omul nu a învăţat prea multe în ceea ce priveşte convieţuirea în armonie cu natura ori cu semenii. El încă nu ştie cum să înlăture confuziile din jurul său, produse de propria sa vanitate şi în general cele ce apasă întreaga omenire.
Oamenii ca dovadă a evoluţiei lor, ar trebui să devină mai atenţi şi mai plini de înţelegere faţă de cei din jur şi implicit ar trebui să-şi găsească timpul necesar unei autoanalize. Astfel oamenii devin nişte automate în lupta pentru existenţă, fapt cu puternice implicaţii psihologice în viaţa socială şi îndeosebi în viaţa de cuplu, în familie.
După cum bine ştim, familia reprezintă primul mediu organizat în care este angajat individul şi, ea are cea mai îndelungată influenţă asupra devenirii omului. Această instituţie se bazează pe alegerea reciprocă a partenerilor de viaţă. Îşi are originea în căsătorie şi constituie unul din cele mai complexe micro-sisteme sociale.
Căsătoria este o problemă personală şi individuală a fiecăruia şi care poate fi corect rezolvată numai de cei care sunt personal implicaţi. Trebuie să remarc faptul că, un sfătuitor din afară asupra acestor probleme nu este indicat şi arareori util.
Necunoscându-se pe sine, nu este de mirare că, atâtea vieţi nu reuşesc ori sunt întristate de necazuri ale spiritului şi ale corpului sau torturate de descurajare, îndoială, disperare.
Nu este de mirare că omul în dorinţa lui oarbă şi pasionată de libertate şi satisfacţii rebele şi violente, să se revolte deseori cu violenţă şi să încerce adesea a-şi calma chinul lăuntric aruncându-se cu capul aplecat într-o viaţă de activităţi febrile, de agitaţie constantă, de emoţii violente şi inutile şi de aventuri îndrăzneţe.
O instituţie (căsătoria, familia) ce se vrea constructivă are astfel, de suferit căci fiece individ ce aderă la această formă de comunicare - familie, aduce cu sine un bogat bagaj de obiceiuri, ritualuri, cutujme, transferându-le partenerului, marcând relaţia între cei doi.
Dacă la început fiecare tinde să arate ce are mai bun, apoi din cauza oboselii, a rutinei (pe care nu o folosesc constructiv) încep a-şi elibera vechi conflicte intrapsihice, declanşând adevărate războaie psihologice, distrugând acea legătură afectivă, acel cordon de argint - afectivitatea cu aspectul ei, dragostea. Astfel starea de normalitate a dispărut lăsând loc ceţei dense, întunericului.
Uneori, după o scurtă perioadă de convieţuire, căsătoria îşi pierde farmecul şi se dovedeşte arareori a fi o reuşită. Amândouă părţile trebuie să caute ca prin efortul propriu să dacă din ea o reuşită şi nu trebuie precupeţit nimic pentru a realiza un cămin fericit. Cred că sunteţi în măsură să apreciaţi că pacea şi fericirea adevărate se realizează numai atunci când ne îndreptăm gândul şi iubirea către Dumnezeu, Marele Creator. Aceasta ne obişnuieşte să gândim limpede. În acest fel vom fi în stare să nu ţinem seama de greşelile şi abaterile partenerului de viaţă şi vom putea trăi laolaltă într-un mod mulţumitor. Ciocnirile familiale se produc atunci când unul din parteneri se aşteaptă ca celălalt să deţină calităţile unui înger, ori atunci când unul aspiră la dominarea totală a celuilalt. Astfel, v-aş sfătui să faceţi ca viaţa dumneavoastră de familie să fie fericită şi să câştigaţi inima partenerului dumneavoastră prin iubire (dacă nu cumva este prea târziu).
Armonia familiei nu se cuvine să fie distrusă din cauza unor diferenţe de opinie. Soţul şi soţia sunt ambii obligaţi să facă din căsătorie o reuşită şi o pot face cu puţin tact, cooperare şi afecţiune. Ori de câte ori apar diferenţe este mai bine să vă aşezaţi împreună la o masă şi să se discute lucrurile calm şi sincer, într-un moment potrivit şi să se ajungă la o înţelegere, la o soluţie satisfăcătoare. În general greşeala este de ambele părţi.
Nu se poate bate dintr-o singură palmă.
Legăturile de familie nu trebuie considerate atât de lipsite de importanţă încât pentru lucruri mărunte soţii să simtă unul faţă de celălalt aversiune. Nu există doi oameni care să gândească la fel, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să-şi unească forţele în viaţă.
Căsătoria este o relaţie importantă. În sine, căsătoria nu este niciodată un succes, dar trebuie transformată în succes de părţile implicate.
Sănătatea cuplului lasă de dorit şi de fapt nimic nu se leagă mai ultimativ şi mai unic de existenţă decât sănătatea psihică.
Dar ce este sănătatea? Un echilibru între organism şi factorii externi, de mediu. Această tocită definiţie se rosteşte ca o formulă stereotipă şi numai cheamă în ecou nici o verificare.
Spuneam că toate atitudinile şi influenţele familiale ce exprimă fiecare în parte neajunsuri educative sau condiţii de educaţie patogene, condiţionează atât nedezvoltarea aptitudinilor sociale ale individului, cât şi un anumit grad de fragilitate şi chiar de imaturitate ca personalităţii tânărului, mai ales în plan afectiv, volitiv şi moral.
În viaţa cotidiană se confundă încercările disperate pe care le face conştiinţa noastră (de a ne dovedi că este reală), cu realitatea însăşi". Mă pricep la aceasta, deci lumea trebuie să mă placă. Am aceste sentimente reale şi tangibile deci eu trebuie să fiu capabil să desfid organizarea socială. Pot rezolva 50 de probleme deodată, deci sunt cât de cât isteaţă, deci sunt aproape nemuritoare", spune în continuare mintea umană. În fiecare moment, mentalul improvizează o mie de asemenea raţionamente pentru a-şi dovedi existenţa, liberul arbitru.
Dar toate acestea aduc confuzie în viaţa cuplului dezvoltând ideea de "a fi" în loc de "a iubi". Printr-o acţiune necugetată ori o vorbă "aruncată la întâmplare", se poate spulbera tot ceea ce s-a construit ani de-a rândul.
Atunci când se adună o grămadă de deşeuri şi vrei să o arzi, ai nevoie de un băţ de chibrit. Dar ştii bine cât de multe pregătiri sunt necesare pentru a face un băţ de chibrit, iar atunci când vrei să-l foloseşti nu îţi ia decât o clipă să-l aprinzi şi să dai foc întregii grămezi.
Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că, printr-un gest, o acţiune, putem declanşa o criză ce implică: un eveniment stresant ce nu are o soluţie imediată, o ameninţare majoră lam adresa identităţii şi a rutinei aducând în actualitate probleme nerezolvate din trecutul apropiat; reacţii ce conduc la un model tipic al dezorganizării.
Dacă celălalt partener nu înţelege impasul soţiei/soţului, familia ca instituţie îşi poate pierde noţiunea, de aceea ea trebuie să fie o realitate concretă, dinamică, ce se adaptează permanent schimbărilor. Totuşi, să nu uităm că forţa principală a omului este iubirea. Nu putem înţelege nici omul ca punct de plecare, nici progresul fără aceste două forţe motrice: a crede şi a iubi. Dar credinţa însăşi provine din iubire. A iubi înseamnă şi a vrea şi, esenţialul este să vrei. A iubi, iată desprindem adevăratul suport al fiinţelor umane; a iubi, iată singurul fapt ce stăpâneşte eternitatea iar cunoaşterea de sine este elanul iubirii şi totodată al minţii devenită prieten, spre un "mister". Astfel, când spunem că ne iubim soţia/soţul, nu există loc pentru greşeli, pentru escapade în afara cuplului. Ne minţim pe noi înşine crezând că vom putea fi acelaşi în faţa celorlalţi. Ar fi bine să nu uităm că pentru un bărbat toate femeile se reduc la soţie, iar pentru femeie, toţi bărbaţii se reduc la soţ. Este condiţia armoniei în cuplu şi societate.
Numai astfel vom putea deveni un exemplu de bunătate şi altruism pentru partener, pentru copiii noştri.
Să încercăm să nu ne pierdem firea niciodată sau să folosim un limbaj agresiv faţă de nimeni. Pornirile agresive demonstrează absenţa unei gândiri limpezi şi în afara faptului că ne împiedică progresul spiritual, ne afectează în mare măsură şi sănătatea.
Şi să nu uităm că o rană făcută trupului cu o armă ascuţită se vindecă în decursul timpului dar nu tot aşa se întâmplă cu rana pe care o vorbă, o faptă, o produce în inima unui om.
Nu există limite pentru înălţimile la care poate ajunge o fiinţă omenească nici pentru adâncurile în care se poate cufunda. Dumneavoastră aveţi de ales între culmile bucuriei şi fericirii şi adâncurile chinului şi suferinţei.
Nu găsesc cuvinte pentru a exprima necesitatea unei vieţi morale pure. Caracterul moral superior este esenţial pentru progresul spiritual. Nu există nimic ce nu poate fi învins prin iubire, bunătate, tact şi înţelegere.
Dragostea şi pofta nu pot exista laolaltă. Aceşti termeni sunt perfect antagonici precum lumina şi întunericul.
Unde este poftă, Dragostea nu are loc. Acolo unde vine Dragostea, pofta se risipeşte.

"Mă plec în faţa celor ce au reuşit astfel!

LECTIA DE DRAGOSTE


din lucrarea Casatoria vs Divort. Ghid de analiză.
Autori: Eusebiu Tihan, Laura Tihan,

Editura OPINFO,
Bucureşti, 2004,
ISBN 973-87150-1-6




Dragostea este o muzică a cărei frumuseţe nu se pierde.
Este durerea plină de dulceaţă.
Este un sentiment ce odată experimentată, nicicând nu poate fi uitat.
Dacă vrei să afli despre Dragoste, ar trebui să-l întrebi pe cel ce venerează Dragostea, să întrebi privighetoarea ce s-a îndrăgostit de trandafir ori să întrebi fluturele ce-şi sacrifică viaţa pentru flacără fără să ezite.
Să nu cercetezi asupra Dragostei la alte persoane decât la îndrăgostit, căci doar el singur îţi poate spune toate cele despre Ea.
Dacă vrei să zăreşti o scânteie de iubire ar trebui să priveşti în ochii unuia intoxicat de Iubire. Atunci tu vei vedea cum intelectul, raţiunea, cunoaşterea, mintea şi gândirea au fost măturate departe şi s-au topit în Oceanul Dragostei.
Nu este deloc uşor a înţelege Iubirea, căci acest natural şi măreţ Adevăr nu poate fi descris în cuvinte.
Este un sentiment ori o emoţie pură şi delicată, ce poate fi experimentat doar de cel ce iubeşte. Este dincolo de capacitatea limbajului ori a stiloului de a o descrie în vreun grai omenesc.
Este imposibil de a-i reduce măreţia şi căldura la dimensiuni temporare; Nu este posibil de a descrie pe măsură în oricare dintre cuvintele cunoscute de om, grandoarea şi sublimul caracter al Dragostei.
Curenţii Iubirii ce îi emană îndrăgostiţii sunt răspândiţi şi influenţează fiecare colţişor al lumii. Odată întâlnit vreunul din aceşti curenţi, orice inimă este înclinată spre a se contopi în Oceanul Dragostei.
"Dragostea este adevărata trăire, este o adevărată rugăciune, este adevărata uniune".
Iubirea este deşteptată atunci când curenţii Dragostei ne cuprind inima.
Ce este Dragostea?
Este o întrebare a cărui răspuns este în mâinile îndrăgostitului. Nimeni altcineva nu poate înţelege nici măcar o mică fracţie din ea.
Dacă am să încerc să descriu mireasma parfumului a unei persoane din deşert, indiferent ce descriere împodobită sau elocventă vei oferi nu voi fi în stare să transmit mirosul. Dar cuiva căruia a fost câtuşi de puţin în contact cu florile şi crângurile, îi voi face o descriere limpede. Cel ce a simţit aroma îi va fi uşor să identifice.
Experienţa ta este doar pentru tine însăţi şi percepţia ta va fi colorată de atitudinea ta, de starea minţii, de eforturile depuse de tine în Dragoste.
Fiecare doreşte Iubirea. Dar ridică-te deasupra imaginii lucrurilor, căci ce a rămas între tine şi iubire?
Uneori, când Dragostea începe să devină netedă, vraja este îndepărtată iar viaţa devine monotonă şi rutinată. Este nevoie de un şoc pentru a rupe monotonia.
Uneori în viaţa îndrăgostitului intervine, câte o perioadă de dezamăgire. Aceasta este de dorit. Ea are un scop. Oferă şocul. După un timp petrecut în dezamăgire, intensitatea dragostei creşte.
Fiecare îndrăgostit are în faţa sa o aventură măreaţă. Acest fapt trebuie să ni-l amintim atunci când norii ascund soarele.
Această Cale, Calea Dragostei nu este pură teorie. Este o cale adevărată, un veritabil drunm ce trebuie străbătut implicând desigur SINCERITATE. Nimeni nu poate pătrunde porţile adevăratei Iubiri atât timp cât mintea îşi doreşte lucruri ieftine. Cea mai mare trebuinţă pentru progresul pe Calea Dragostei este să ai o inimă curată. Nu te poţi aştepta ca un rege să intre într-o încăpere murdară. Nici măcar un câine nu stă într-un loc murdar. Atunci, cum să te aştepţi ca Dragostea să pătrundă într-o inimă cuprinsă de pofte, mânie, lăcomie, egoism?
Când un copil învaţă să meargă, fiecare căzătură este un pas spre a învăţa să meargă. Copilul nu începe să meargă de când s-a născut. El trebuie să treacă prin diferite etape pentru a învăţa să meargă.
Similar, îndrăgostitul are de trecut printr-o mulţime de etape înainte de a învăţa să iubească cu adevărat. La început, mental refuză cu desăvârşire. Uneori există atâta nelinişte în corp încât îţi vine să fugi, să laşi totul baltă. Mintea îşi pune în faţă tot felul de piedici, îşi înfăţişează persoana iubită sub tot felul de aspecte. Ignoră-le. Sunt hăţişurile ILUZIEI. Norii se vor împrăştia. Soarele va rămâne în toată splendoarea sa. Bobocul Dragostei se va deschide.
Toate acestea sunt paşi pe Calea Dragostei. Nu poţi elimina aceste etape. Uneori suntem adevăraţi copii şi cum bine ştim, înainte de a putea alerga, copilul nu poate elimina anumite trepte ale învăţării, precum să se întindă pe jos, să stea în şezut, să cadă. Dar fiecare pas este spre înainte.
Chiar şi eşecurile noastre ne conduc spre reuşită cu condiţia să continuăm.
Cel ce nu vrea să alerge, acela nu va cădea niciodată, cel ce vrea să iubească cu adevărat acela va cunoaşte adevărata Dragoste. Motivul tău există, intenţia există, sinceritatea există pentru a realiza ţelul şi, desigur, căderile inerente sunt de asemenea acolo.
Cine se poate menţine pe Calea Dragostei în mod egal? Chiar şi trupul nostru este rezultatul atâtor confluenţe. endocrine sau psiho-sociale, spuneţi-le cum doriţi, iar acestea sunt o parte a destinului.
Lucrurile nu rămân niciodată stabile în această lume instabilă (Şi de ce ar rămâne?). Bucuriile şi tristeţile vieţii se derulează potrivit destinului nostru iar acest ciclu este în parte responsabil pentru eforturile şi eşecurile noastre, pentru intensitatea sentimentelor noastre. În ciuda acestora, îndrăgostitul îşi menţine eforturile şi lasă restul în mâinile lui Dumnezeu. Indrăgostitul nu trebuie să se simtă descurajat, dezamăgit de eşecuri şi căzături. Ele ne oferă posibilitatea de a ne încerca puterea, capacitatea şi resursele.
Şi să nu uităm că un adevărat îndrăgostit niciodată nu se plânge. El iubeşte. Se simte cu adevărat bogat. Căci bogat este numai acel ce păstrează cu tărie în inima sa, dragostea pentru semenii săi.
Această lume, cu suferinţele ei, este o remarcabilă substanţă de curăţat. A trăi în această lume înseamnă a învăţa, mai curând ori mai târziu lecţiile dure ce înconvoaie ego-ul nostru şi ne învaţă că umilinţa este necesară înainte ca iubirea să se poată naşte. Aceasta ne va fi de un mare ajutor în a duce o viaţă cinstită, de a nu răni sentimentele nici unei fiinţe.
Un lucru ce îl vom învăţa este, trăieşte şi lasă să trăiască. Jumătate din nefericirea noastră vine din sentimentul că oamenii ar trebui să fie mai buni decât sunt în realitate.
Ar trebui să învăţăm să acceptăm imperfecţiunile acestei lumi, ale oamenilor şi să încercăm să ne corectăm noi înşine, în loc de a ne face merituoşi la lucrurile mai bune.
Dacă noi înşine desconsiderăm greşelile, lipsurile noastre, atunci nu suntem în poziţia de a-i învăţa pe alţii cum să facă bine. Dar dacă într-adevăr avem dragoste în noi, ce este în jurul nostru va fi automat bun, va fi "contaminat" tot fără să spunem un cuvânt. Atunci, totul ne vine înapoi ca ajutor, ca sprijin în tot ceea ce facem. Astfel, dragostea este chiar înlăuntrul nostru.
Cel ce iubeşte cu adevărat nu îşi permite să-şi irosească timpul frământându-se pentru probleme mărunte. Chiar lucrurile ce atârnă greu numai au puterea de a-i tulbura ori să-l facă să-şi piardă echilibrul. Îndrăgostitul iubeşte. El nu se mâniază. Dacă poţi realiza ce dăunător este chiar şi un singur val de mânie pentru sănătatea fizică cu atât mai mult pentru spirit, nu vei mai căuta nicicând vreo valoare a acelei pagube.
Adesea, îndrăgostitul afirmă că este cel mai mizerabil om de pe (lume) pământ. Dar cred că un îndrăgostit este unul dintre cei mai binecuvântaţi şi mai norocoşi dintre oamenii ce trăiesc pe acest pământ.
Priveşte în jurul tău, îndrăgostitule! Din milioanele de suflete tu eşti unul din cei câţiva ce au găsit uitata Cale a Dragostei.
Înlătură-ţi ciudata atitudine a minţii. Este uşor să fii fericit şi zâmbitor. Ca şi cum te-ai încrunta ori te-ai agita. Nu-ţi trebuie decât puţină gândire clară. Şi nu uita nicicând că, îndrăgostiţii sunt cavaleri ai Luminii.
Dragostea este cel mai de preţ lucru din viaţă. Ea înfrumuseţează sufletul. Prin dragoste sufletul capătă strălucire şi lumina ei răzbate de pe chipul celui îndrăgostit.
Atunci când devii un îndrăgostit, adevărata bătălie a început. Te lupţi cu tine însuţi. Te reconstruieşti. Este o bravă şi hotărâtă bătălie. Să nu disperi ori să dezertezi din "postul" tău. Dăruieşte-ţi Dragostei, trupul, mintea şi sufletul. bătălia reste insuportabilă dar recompensa este măreaţă, la fel victoria este sigură. Tu vei învinge iar ego-ul tău va fi complet supus. Dragostea este cu tine, oriunde te-ai afla, ca să te ghideze, deci nu lăsa disperarea şi deznădejdea să te cuprindă.
Când o să-nţelegi iubirea, lacrimile te vor copleşi
Lacrimi de iubire şi de bucurie.




SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCĂ


SPIRITUALITATEA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE SPECIFIC ŞI UNIVERSAL.
ASPECTE PSIHOPEGAGOGICE. STUDIU
.

Autori: Damian Miron Alexandru, Tihan Eusebiu,
Editura Asociatiei IESPU FOCUS,
Bucureşti, 2003

Lucrarea se încadrează în categoria acelor studii care, fără a se dori exhaustive sau pedagogice prin excelenţă, rămân ca nişte repere de netăgăduit pentru cei ce, prin Darul lui Dumnezeu, sunt chemaţi să cârmuiască destine şi să plămădească minţi şi suflete după preceptele unei autentice vieţuiri creştine.
Structurată cu acribie şi inteligenţă, cartea de faţă îndeamnă la adâncă cercetare şi la un exerciţiu personal de comparare a sinelui cu ideile dezvoltate, aceasta fiind de altfel şi intenţia autorilor. Pornind de la ideea că „lumea de mâine se construieşte astăzi”, solid argumentată politic, economic şi sociologic, firul călăuzitor al disertaţiei continuă în mod logic şi necesar cu o descriere a spiritualităţii româneşti şi a poziţiei acesteia faţă de contextul global al evoluţiei socieăţii umane. Sunt analizate, rând pe rând, sine ira et studio, cauzele degradării capacităţilor de organizare, ale interacţinii sociale şi ale „epuizării spirituale” (din această ultimă categorie, proprie problemelor misiunii semnatarului acestor rânduri, evidenţiindu-se subcapitolele privitoare la îndepărtarea de valorile morale şi religioase, precum şi miturile şi modelele ce definesc profilul spiritual românesc).
Interesantă este şi expunerea celor trei modele fundamentale care „sunt creditate să definească profilul spiritual al românului, după cum indică opţiunile majorităţii (86,6%) a subiecţilor chestionaţi (...): credinţa, speranţa şi dragostea bunului creştin (47%), spiritul de sacrificiu, tenacitatea şi cinstea Meşterului Manole (21,7%) şi forţa, independenţa şi nemurirea dacului liber (15,4%)”. De remarcat aici, ca şi pe întregul cuprins al studiului, documentarea extrem de informată, pragmatismul în compararea sondajelor uzitate şi, bibliografia de un ambitus remarcabil.
În contextul prezentării celor patru instanţe fundamentale care trebuie să se implice în redeşteptarea fiinţei naţionale – familia, Biserica, societatea civilă şi şcoala – fie-ne îngăduit să reliefăm, fără accente de inutil şi steril partizanat, rolul Instituţiei divino-umane, al cărei Împărat peste veacuri şi împăraţi, constituie temelia unei societăţi ideale. Alături de celelalte trei instanţe, Biserica reprezintă încoronarea, suportul şi piatra unghiulară a unei revigorări a neamului românesc.
Aşadar, recomandăm cu căldură tuturor celor interesaţi, fie ei profesori sau discipoli, teologi sau pragmatişti, politicieni, sociologi sau înalţi demnitari, această lucrare de o evidentă valoare, nu numai ştinţifică ci şi emoţional-afectivă, plămădită din dragostea de Patrie şi Dumnezeu, gândită ca un veritabil pas înainte spre vremurile ce vor veni.

Arhimandrit Visarion Marinescu,
Stareţul Sfintei Mânăstiri Plumbuita -Bucureşti

ARTICLE SUBMISSION GUIDELINES

The Editorial Board of OPINFO Review is prepared to consider for publication:
• Research reports;
• Critical reviews of psychology literature;
• Theoretical contributions;
• Book reviews;
• Interviews and anything else that can help in understanding the psychological and sociological conditions of humans, the phenomena and social movements.

Papers will be evaluated by the Editorial Board in terms of scientific merit, readability, and interest to a general readership.
OPINFO will appear monthly.
The deadlines for submitting your articles are as it follows: January 15th, April 15th, July 15h and October 15th, respectively.
The papers will be submitted electronically by Email. Acceptable formats for electronic submission: Microsoft Word (.doc, .rtf) format. All articles should be at single line spaced and formatted using Garamond, 12pt font.
All articles (research reports, theoretical contributions, literature reviews) must include in the beginning the key words and an abstract of no more than 100 words.
The abstract of research reports should state briefly the following: topic, hypotheses, method, participants, conclusions and their significance.
The abstract of literature reviews and theoretical contributions should state briefly the following: topic, theses, bibliographical sources, analysis criteria, conclusions and their significance.
Articles should be written in proficient English and they are expected to be logical, well-organized, and concise.
For reference citations, please use APA style. Particular care should be taken to ensure that references are accurate and complete. References should be listed in alphabetical order. Each listed reference should be cited in text, and each text citation should be listed in the References. Basic formats are as follows:
1. Gorgos C. (coord.), Dicţionar de Psihiatrie. Vol.4, Editura Medicală, 1994,
2. Lisievici P., Calitatea învăţământului şi curriculum-ul. Revista de pedagogie, nr.3-4, 1994,
3. Minulescu M., Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică. Garell Publishing House, Bucureşti, 1996,
4. Macovei R.Alex.(coord.), Elemente de toxicologia drogurilor. Aspecte medicale, toxicologice, psihosociale, psihiatrice şi juridice. Editura IESPU Focus, Bucureşti, 2006,
5. Sreeve J., Beyond the brain.pag 2-32, in National Geographic. Martie 2005,
6. Stanciu Fl., Toma D., Particularităţi ale cercetării incendiilor şi exploziilor. Editura Focus, Bucureşti, 2005,
7. Tihan E., Concepte cheie în Sociologie, Demografie şi Politici Sociale. Editura OPINFO, Bucureşti, 2004,
8. Toma D., Psihologia martorului şi tactica scultării. Editura FOCUS, Bucureşti, 2005,
9. Toma D., Psihologia învinuitului-inculpatului şi tactica audierii în procesul penal. Editura OPINFO, Bucureşti, 2006.
10. ***, How to read Faces. Jainco Publishers, Delhi, India.
All tables, figures, captions must be edited in Jpg, Tiff, EPS, PowerPoint or other compatible format and inserted in the text A4 formatted.
The articles and all materials who submitted for publishing will have a short presentation of the activity of author(s), briefly professional CV who will contain the complete adress for corespondence:
Exemple:
CURRENT STATE AND IMPLICATIONS OF RESEARCH ON BIOLOGICAL EFFECTS OF MILLIMETER WAVES: A REVIEW OF LITERATURE
Andrei G. Pakhomov, Yahya Akyel, Olga N. Pakhomova, Bruce E. Stuck, and Michael R. Murphy
McKesson BioServices (A.G.P., Y.A., O.N.P.), U. S. Army Medical Research Detachment of the Walter Reed Army Institute of Research (B.E.S.), and Directed Energy Bioeffects Division, Human Effectiveness Directorate, Air Force Research Laboratory (M.R.M.), Brooks Air Force Base, San Antonio, TX
Department of Physiology, University of Texas Health Science Center at San Antonio, San Antonio, Texas, USA
Address for correspondence:
Andrei G. PakhomovUSA-MCMR, McKesson BioServices,8308 Hawks Road, Building 1168,Brooks Air Force Base, San Antonio, TX 78235-5324PHONE (210)536-5599FAX (210)536-5382E-MAIL andrei.pakhomov@aloer.brooks.af.mil; pakhomov@swbell.net
Submit one copy of the article to the e-mail address provided below. The author's name and institutional affiliation should appear on the first page only. The author should include his or her mailing address, phone number(s), and e-mail address so that he or she can be contacted. A short (up to 3 sentences) biographical statement for each author of the article should also be included.

Generally, articles are up to 8-10 pages in length (5500 words). If an article is more than 10 pages, please contact the editors' office before submitting it. For Romanians is available the Romanian section too. We are invited to write in English and in Romanian.

All contributions should be accompanied by a statement indicating that the work has not been previously published and that it is not simultaneously under consideration by another journal.
Authors bear responsibility for the accuracy of all references and quotations. The review and the team editors are not responsible for ideas and contents of the articles. The authors are the single responsible for the materials presented.
All materials received and accepted for publisher will be transformed by editorial team in PDF format.

Submission Address

Mailing address :
6, Doamna Ghica St, Bl.3, Sc.B, Et. 5, apt.60, sector 2, Bucharest, Romania, 222832
Email : mailto:focus.opinfo@gmail.com
The present terms are considered as accord between editors-authors.

PRESENTATION

The Psychological and Sociological OPINFO Review is a publication that assure you free online access to original studies, research, critical contributions, interviews and book reviews written by and intended for both psychologists and sociologists worldwide.
OPINFO Review is meant to facilitate communication between students and specialists, and to give them access to high-quality professional information, thus fostering the scientific psychological community of worldwide.

OPINFO's main objectives are to expand, on the one hand, the publication space offered to specialists and, on the other hand, to increase the number of psychology-sociology review that take a more generalist and eclectic approach on psychology-sociology issues given the current tendency to produce rather highly specialized works. Our proposal is that that OPINFO Review’s content to present the psychological, social psychology and not finally, sociology, and on other part analyses, mechanisms, phenomena.

Therefore, the present review was conceived in such a manner as to be accessible to both students and professionals and also to a very large area of scientific researchers who meet in their studies, the HUMAN BEINGS. Its structure gives room to a very diverse, eclectic and multidisciplinary range of psychological and sociological studies and researches:
Editorial – editors, teachers, professionals and specialists are going to express their views on the way psychology is practiced in worldwide, the role it plays in social life and the way this role is perceived by the large public, the importance of research in psychology and sociology as sciences and the best means to develop and expand it.
Research & Development – psychological and sociological researches, independent of orientation or school, carried out by psychologists and/or sociologists, individually or in consortium.
Theoretical Contributions – articles relying on original and creative approaches of a wide range of psychology themes, having at their core the proposal of new concepts, theories or models; critical analysis of existing scientific psychology literature offering an original perspective on already validated and accepted theories, concepts or models.
Book Reviews .
News – we try to present some events with relevance for academic world.

You are therefore invited to submit an article following the instructions and requirements presented in the section Submission Guidelines.

We welcome any suggestion or recommendation that you think it could help us improve either the structure or the content of OPINFO. We also encourage you to comment on specific articles and offer us some feedback on the issues dealt with in them. In order to post your comments please fill out the form below or send them by email to focus.opinfo@gmail.com in case they are larger than 250 words.