PSIHANALIZA CLASICA - SIGMUND FREUD

psih Gabriela Ianculescu
psih. Eusebiu Tihan

Sigmund Freud s-a nascut la 6 mai 1856 in orasul Freiberg, astăzi Pribor/Republica Cehă . A murit la 23 septembrie 1939 , lasând in urma sa una dintre cele mai importante orientari ale psihologiei - psihanaliza . Blamat si contestat pentru “pansexualismul” promovat, Freud a introdus in psihologie teoria dinamica si totodata o serie de concepte esentiale. Contributia sa majora a fost insa notiunea de inconstient care in sens “topic” reprezinta unul din sistemele aparatului psihic “constituit din continuturi refulate carora li s-a refuzat accesul la sistemul preconstient-constient prin actiunea refularii“ ( Laplanche J. , Pontalis J.-B. , 1994 , pag.190 ).
O serie de intelectuali vor adera la miscarea psihanalitica , multi dintre ei intrand in conflict cu Freud si devenind intemeietori de noi scoli. Sunt celebre dizidentele lui Jung si Adler , cei care au redus in teoriile lor rolul sexualitatii in dezvoltarea individului uman .
Fara a incerca sa minimalizam sau sa scoatem in evidenta anumite aspecte ale teoriei freudiene, demersul nostru nu se vrea a fi in acest caz decat o expunere cât mai clara a principalelor “puncte cheie” ale psihanalizei ortodoxe, cautând sa prezentam materialul din perspectiva temei lucrarii . Asadar, nu vom expune intreaga teorie freudiana, ci o serie de concepte importante organizate intr-un cadru teoretic conform cu subiectul lucrarii. Freud a elaborat de-a lungul vietii doua teorii privind structura psihicului uman. Prima dintre ele impartea psihicul in trei nivele: inconstient, preconstient, constient. Ea va fi abandonata in 1920 in favoarea celei de-a doua conform careia psihicul este structurat de trei instante: sine , eu si supraeu. Fata de prima teorie, cea dea doua inainteaza ideea de inconstient si acorda o importanta mai mare instantelor socializate ale psihicului - eul si supraeul.

Sinele reprezinta polul pulsional sau instinctual al personalitatii. Continuturile sinelui sunt reprezentanti psihici ai instinctelor si in cea mai mare parte aceste continuturi sunt inconstiente . Continuturile sinelui sunt pe de o parte mostenite , iar pe de alta parte dobandite ( produse ale refularii). Sinele este rezervorul de energie pentru orice activitate si din punct de vedere dinamic sinele se afla in conflict cu eul si supraeul (Laplanche J., Pontalis J.-B. , 1994 , pag.402 ) .
Fortele instinctuale fundamentale sunt Erosul si Thanatosul (instinctul vietii si instinctul mortii). La nivelul sinelui predomina procesele primare; are o organizare complexuala , continuturile sale sunt atemporale si pot coexista chiar daca sunt contradictorii. Sinele este guvernat de principiul placerii si principiul repetitiei .
Eul este o instanta psihica axata pe constient care are si o parte preconstienta si de asemenea, o latura inconstienta (reprezentata de mijloacele de aparare ale eului) . Din punct de vedere al genezei, eul se formeaza din sine sub influenta realitatii exterioare . Este orientat in egala masura atat spre lumea externa cat si spre lumea interna . Functia cea mai importanta a eului o reprezinta autoconservarea organismului . Pe langa aceasta eul mai are si o serie de alte functii : testarea realitatii, modificarea realitatii in conformitate cu cerintele organismului , controlarea sinelui. Eul este guvernat de principiul realitatii care impune amanarea sau renuntarea la satisfacere daca aceasta pericliteaza integritatea organismului . Trecerea de la principiul placerii ( sinelui ) la principiul realitatii (eul matur) se face treptat printr-o succesiune de etape. La inceputul ontogenezei eul si sinele coincid (etapa eului ideal) . Maturitatea psihica este atinsa in momentul in care eul capata autonomie atat fata de sine cat si fata de supraeu .
Supraeul are corespondent in prima teorie ceea ce Freud numea cenzura . Supraeul are rolul de judecator sau cenzor. El se constituie prin interiorizarea exigentelor si interdictiilor parentale . Dupa Freud, constiinta morala , autoobservarea , formarea idealurilor sunt functii ale supraeului (Laplanche J. , Pontalis J.-B. , 1994 , pag.423 ) . Supraeul se formeaza in legatura cu complexul Oedip, prin identificarea cu parintele de acelasi sex si prin interiorizarea interdictiilor exprimate de acesta. Aceste interdictii formeaza nucleul supraeului . In perioada de latenta ce urmeaza complexului Oedip sunt interiorizate o serie de norme, valori sociale, morale, estetice fie in legatura cu parintii, fie in legatura cu substitute ale parintilor pe parcursul socializarii individului. Supraeul reprezinta o interiorizare a unor norme fara asimilare . Aceste norme sunt interiorizate strict afectiv. Pârghiile interiorizarii sunt sentimentele pozitive, de iubire si cele negative , frica de pedeapsa.
Psihanaliza a socat initial prin doua lucruri :
- conceptul de inconstient
- teoria despre sexualitate si , in special, despre sexualitatea infantila .

Se stie ca principalele concepte psihanalitice au fost elaborate in legatura cu teoria despre sexualitatea infantila. Aceasta teorie a fost un adevarat mar al discordiei in miscarea psihanalitica , primele mari disidente fiind legate de aceasta problema. Jung si Adler vor contesta rolul acordat de Freud sexualitatii infantile inlocuind-o cu alti factori inconstienti. Vorbind despre sexualitate este bine de precizat ca termenul de sexualitate are o sfera mai extinsa decât in mod obisnuit. Ea este conceputa ca depasind genitalitatea orientata spre reproducere. In cele ce urmeaza vom face o scurta trecere in revista a ideilor freudiene despre sexualitate :
- Sexualitaea infantila nu este orientata spre reproducere ( asemeni sexualitatii mature ) ci doar spre obtinerea placerii ;
- Sexualitatea infantila se sprijina pe alte functii fiziologice importante (alimentara si excretorie ) ;
- Sexualitatea infantila isi atinge scopul prin excitarea zonelor erogene si prin exercitarea unor tendinte partiale (voyeurism, exhibitionism, sadism) ; toate aceste activitati sexuale la adult dau continutul perversiunilor;
- Sexualitatea infantila este predominant autoerotica , neavand nevoie pentru satisfacere de un obiect in afara sa ;
- Sexualitatea infantila se dezvolta trecand printr-o succesiune de faze determinate genetic ( stadiile dezvoltarii psihosexuale : orala , sadic-anala, falica, perioada de latenta, pubertate-genitalitate ) .
Aceasta teza freudiana a sexualitatii infantile a avut o serie de implicatii . In primul rand s-a produs o largire a notiunii de sexualitate . Ea trebuie inteleasa ca fiind activitate sexuala orientata spre reproducere (caracteristica adultilor) cât si ca activitate prin care se urmareste obtinerea unui anumit tip de placere. In al doilea rand se va considera ca sexualitatea umana are un dublu inceput: un prim inceput in copilarie, iar cel de-al doilea la pubertate . Cele doua inceputuri sunt separate prin amnezia infantila. Aceasta este un tip de uitare care se instaleaza dupa varsta de 5 ani si care afecteaza intreaga perioada anterioara . Am aratat mai sus ca exista o stadialitate a dezvoltarii psihosexuale. Vom expune pe scurt, in continuare, câteva din caracteristicile fiecarui stadiu, intrucât de modul in care copilul strabate aceste faze depinde in mare masura modul sau de interrelationare din viata adulta si inclusiv capacitatea de a-si gasi un partener si a alcatui un cuplu .
Primele doua faze ( orala si anala) sunt numite ca fiind faze pregenitale. În aceasta perioada zonele genitale nu joaca rolul de zone erogene principale . Aceste prime doua faze dureaza , de obicei, pâna la varsta de 3 ani . Faza orala este centrata in jurul zonei erogene bucale , activitatea de nutritie oferind acum semnificatii care organizeaza relatiile cu obiectul . Predominanta componentelor orale partiale , in functie de “utilizarea” lor ulterioara , va da nastere la oratori , cantareti , fumatori , bautori , persoane care savureaza mancaruri fine , toxicomani , etc . Formarea caracterelor egoiste de tip captativ se raporteaza la stadiul oral : in viata genitala subiectul cauta afectiunea exclusiva a unei fiinte alese conform relatiei obiectale orale. Fie ca subiectul este barbat , fie ca este femeie , obiectul dragostei sale va trebui sa joace pentru el rolul doicii . Femeia , spre exemplu , va trebui sa fie severa si din punct de vedere genital inviolabila , activa si voluntara , de preferinta mai instarita decat subiectul , asadar sursa de confort general si de placeri culinare .
F. Dolto sustine ca astfel de caractere se intâlnesc la toate tipurile societatii , oricare ar fi rangul social, ele corespund tipului “codosului” si al “femeii intretinute”, aceasta bineinteles narcisica si frigida in raporturile normale ( Dolto, F.,1993, pag.29 ) .
Faza sadic-anala se plaseaza, in medie , intre 2 si 3 ani si se caracterizeaza printr-o organizare a libidoului sub primatul zonei erogene anale. In aceasta perioada se instituie polaritatea activitate-pasivitate. Prin dobandirea disciplinei sfincterelor copilul descopera astfel notiunea puterii sale, pe aceea a posesiunii ( materiile fecale pe care le elimina sau nu) . Interesul pentru materiile fecale va putea fi sublimat la pictori , sculptori , amatorii de bijuterii , colectionarii de toate felurile si la toti cei pe care activitatea bancara si manevrarea banilor ii intereseaza, in general .
De componentele dominante in faza anala trebuie sa legam la adult trasaturile posesive , meschine, avaritia. Componentele sadice si masochiste din aceasta perioada explica perversiunile . Indivizii cu fixatii in acest stadiu trebuie sa regaseasca in contactul cu partenerul acelasi tip de raporturi emotionale resimtite fata de adultul supraestimat si dominator din copilarie .
“A domina sau a fi dominat , acesta este summum-ul relatiei valorizate de iubire. Este important ca obiectul sa fie foarte slab sau foarte puternic , subiectul complacându-se in rolul invers si dependent. Obiectul este adeseori dublat de un sot sau de un copil care da bataie de cap, in cazul unei femei, ori atinsi de o boala, de o infirmitate sau doborat de un destin coplesitor “ ( Dolto ,F., 1993 , pag. 35 ) .
In ceea ce priveste comportamentul sexual , tipurile extreme la femei sunt prostitutia si femeia-barbat , iar la barbati sunt reprezentate de proxent si pederast . Din punct de vedere al comportamentului social tipurile de oameni cu fixatii in acest stadiu sunt infatisate de rolurile de sef sau victima .
Faza falica este faza in care dominanta devine zona genitala. Dupa Freud , acum spre deosebire de pubertate copilul cunoaste un singur organ genital , pe cel masculin . Opozitia dintre sexe este echivalenta acum cu opozitia falic-castrat. Aceasta faza se considera a fi decisiva pentru structurarea personalitatii umane ca o fiinta culturala , pentru ca acum apare si complexul Oedip . Un rol important il joaca in aceasta perioada si complexul castrarii .
Complexul Oedip reprezinta un “ansamblu organizat de dorinte amoroase si ostile pe care copilul le resimte fata de parintii sai “ ( Laplanche J., Pontalis J.-B.,1994, pag.89 ) .
In forma numita pozitiva copilul doreste ca parintele de acelasi sex sa moara si isi iubeste parintele de sex opus .In forma sa negativa complexul Oedip se prezinta intr-o situatie inversata : iubire pentru parintele de acelasi sex si ura geloasa fata de parintele de sex opus . De fapt, cele doua forme se regasesc in forma completa a complexului Oedip. Dupa Freud, complexul atinge intensitatea maxima intre 3 si 5 ani; declinul sau marcheaza intrarea in periada de latenta . Prin complexul Oedip omul este structurat ca o fiinta apta sa traiasca prin cultura , in urma acestui complex ramanand supraeul ( interdictia incestului si a agresivitatii fata de persoanele foarte apropiate ) . Complexul Oedip joaca un rol esential in orientarea dorintei umane . Prin rezolvarea defectuoasa a acestui complex apare un anumit tip de nevroza . Declinul complexului Oedip introduce perioada de latenta. La pubertate el cunoaste o reactivare fiind apoi depasit printr-o noua alegere de obiect , de data asta extrafamiliar.
Complexul de castrare este centrat in jurul fantomei castrarii si aduce un raspuns enigmei diferentei anatomice dintre sexe . Nu vom insista asupra acestui complex , ci vom spune doar ca el are rol diferit la baiat si la fata . In functie de modul de rezolvare sau nerezolvare a acestui complex, subiectul va fi predispus in viata sa de adult la un anumit tip de relatie cu partenerul .
Perioada de latenta ( de la 5-6 ani pana la pubertate ) reprezinta declinul sexualitatii infantile. Relatiile cu obiectele sunt desexualizate prevaland sentimentele tandre . Apare si sentimentul pudorii si al dezgustului. Se consolideaza o serie de aspiratii morale si estetice . In aceasta perioada se schiteaza caracteristicile sociale ale individului .
In stadiul genital, odata cu intrarea in pubertate vom putea asista la aparitia unei sexualitati normale sau perverse sau a unei nevroze mai mult sau mai putin pronuntate . Aparitia ejacularii la baiat si a ciclului menstrual la fata vor fi elementele care ii vor face sa inteleaga pe deplin rolul barbatului si al femeii in procreare . Puberii vor trebui sa invete sa-si centreze tandretea si emotiile sexuale asupra unei singure persoane .
Sexualitatea adulta este, spre deosebire de cea infantila , exclusiv obiectala . Placerea sexuala va rezulta exclusiv din excitarea zonelor genitale care-si subordoneaza celelalte zone , activitatea genitala fiind legata de reproducere. Pentru sexualitatea matura excitarea zonelor erogene nu mai este un scop in sine ci doar o placere preliminara .
Am trecut, pe larg, in revista stadiile dezvoltarii psihosexuale precum si cele doua complexe importante din copilarie ( al castrarii si Oedip) , intrucât in functie de modul in care copilul trece prin aceste faze si de felul in care isi rezolva sau nu complexele inconstiente , adultul de mai tarziu se va interrelationa intr-un fel sau altul. Predispozitiile sale catre un tip sau altul de relationare in cuplu vor fi in mare masura determinate de traseul dezvoltarii sale infantile .
Pentru o analiza teoretica a relatiilor de cuplu din perspectiva psihanalizei freudiene mai sunt importante cel putin trei concepte ale acestei orientari psihologice: notiunea de bisexualitate , masculin-feminin si transferul .
“Orice fiinta umana are, din punct de vedere constitutional , dispozitii sexuale totodata masculine si feminine, ce se regasesc in conflictele pe care subiectul le traieste pentru a-si asuma propriul sex “ ( Laplanche J. , Pontalis J.-B , 1994 , pag. 74 ).
Notiunea a fost introdusa in psihanaliza de Freud sub influenta lui Wilhelm Fliess . Teoria bisexualitatii se sprijina mai intai pe date de anatomie si embriologie : un anumit grad de hermafroditism anatomic este normal ; la orice individ , fie mascul , fie femela , se gasesc vestigii ale aparatului genital al sexului opus . Bisexualitatea este un fenomen universal uman si care nu se limiteaza la cazul patologic al homosexualitatii ; ea determina consecinte psihologice esentiale . Conceptul de bisexualitate presupune o intelegere clara a cuplului masculinitate-feminitate . Aceasta opozitie este definita de vocabularul psihanalizei astfel : “felul in care subiectul uman se plaseaza in raport cu sexul sau biologic este termenul aleatoriu al unui proces conflictual” (Laplanche J. , Pontalis J.-B., 1994 , pag. 226) .
Freud a subliniat diversitatea semnificatiilor acoperite de termenii “masculin” si “feminin” :
- din punct de vedere biologic - subiectul este pus in relatie cu caracterele sale sexuale primare si secundare ; psihanaliza a aratat insa ca aceste date biologice nu sunt suficiente pentru a explica comportamentul psihosexual;
- semnificatia sociologica - difera dupa functiile reale si simbolice atribuite barbatului si femeii in cultura avuta in vedere ;
- semnificatia psihosexuala - este intricata cu precedentele si arata ca aceste notiuni trebuie abordate cu prudenta ; astfel o femeie care exercita o profesie ce impune autonomie , tarie de caracter , initiativa nu este in mod necesar mai masculina decat o alta . In genere , ceea ce este decisiv in aprecierea conduitelor in functie de cuplul masculinitate-feminitate sunt fantasmele subiacente .
Notiunea de bisexualitate, fie ca i se cauta un substrat biologic , fie ca este interpretata in functie de identificari si pozitii oedipiene implica la orice fiinta umana o sinteza mai mult sau mai putin armonioasa, mai mult sau mai putin acceptata de trasaturi masculine si feminine . Psihanaliza a aratat insa ca opozitia masculin-feminin nu se manifesta de la inceput in viata copilului ea construindu-se treptat de-a lungul diferitelor faze .
Transferul “desemneaza in psihanaliza , procesul prin care dorintele inconstiente se actualizeaza asupra unor obiecte in cadrul unui anume tip de relatie stabilit cu ele si eminamente in cadrul relatiei analitice. Este vorba de o repetitie a unor prototipuri infantile , traita cu un marcat sentiment de actualitate” ( Laplanche J. , Pontalis J.-B. , pag.437 ) . Transferul poate fi pozitiv sau negativ , in functie de coloratura sentimentelor puse in joc . O reeditare a unei relatii de ura conflictuale va determina un transfer negativ , iar o reeditare a unei relatii de afectiune , de iubire va determina un transfer pozitiv . In realitate insa , transferul nu este o simpla reeditare , o transpunere exacta a unei situatii prototipice infantile . El contine si o serie de elemente noi determinate de situatia prezenta si actuala . O relatie de transfer nu se stabileste insa , asa cum sustin adeptii psihanalizei clasice , numai intr-o cura psihanalitica . Este recunoscut faptul ca transferul se instaleaza in orice tip de relatie terapeutica . Prin extensie , se poate considera ca transferul se stabileste in orice relatie interpersonala . Dar un transfer structurat nu poate apare decat intr-o relatie bine definita si de mai lunga durata .
Intr-o relatie de cuplu vor fi puse in joc o serie de elemente transferentiale si se vor interrelationa foarte multe caracteristici individuale, ramasite sau determinari ale dezvoltarii infantile . In stabilirea unei relatii de cuplu vor fi determinante gradele de masculinitate-feminitate de care dispun cei doi parteneri, gradul de bisexualitate al fiecaruia dintre ei si , ce este mai important, ei se vor raporta unul la celalalt prin prisma structurii individuale determinate de relatiile prototipice infantile. Este adevarat ca acest tip de explicatie se poate transforma repede intr-un simplu scenariu psihologic sau intr-o imagine caricaturala a dinamicii relatiilor intr-un cuplu, daca se exgereaza cu astfel de interpretari schematice si simpliste . Dar este la fel de adevarat ca modul in care doi parteneri se interrelationeaza intr-un cuplu depinde intr-o anume masura de relatiile fundamentale pe care le-au avut in copilarie; de modul in care s-au dezvoltat psihosexual si de felul in care au rezolvat problemele aparute la inceputul vietii fiecaruia dintre ei .

Bibliografia la autori.

CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI – MISTER BIBLIC SAU DESCOPERIRE ŞTIINŢIFICĂ PIERDUTĂ

Autori: Ing. Vlad Emil, psih Eusebiu Tihan
Nota editorului > Ne exprimam profunda durere pentru trecerea in eternitate a Dlui Vlad Emil.

Avem toată admiraţia pentru acei oameni care caută să găsească Chivotul Legământului lui MOISE. De existat – a existat – o descriu chiar sfintele scripturi. Elementele constructive ale curţii, cortului şi ale principalelor obiecte existente în aceste construcţii se regăsesc în întreaga operă biblică. Dimensiunile altarului cel mare, ale altarului de aur pentru tămâie, ale mesei pâinii, ale sfeşnicului cu şapte braţe şi ale chivotului sunt amintite până în cele mai mici detalii constructive, indicându-se chiar şi materialele din care au fost realizate.
Cu toate că informaţiile nu lipsesc, puţini ştiu că a existat şi un al doilea chivot:
„prin credinţă, NOE, când a fost înştiinţat de DUMNEZEU (domnul care îl ştie pe Dumnezeu – n.n.) despre lucruri care încă nu se vedeau, şi plin de teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă” (v. Epistola lui PAVEL către evrei 11.7; Geneza 8.20)
Or, existenţa unui al doilea chivot întăreşte ideea că un asemenea dispozitiv poate fi construit. Mai ales că, deşi informaţiile par lacunare şi dispersate, studiul atent al textelor biblice poate releva chiar elementele funcţionale ale acestui dispozitiv. Iată câteva elemente funcţionale care rezultă din studiul comparat al acestor texte:
(1) în chivot era un vas de aur cu mană (n.a. – aurul este un metal necorodabil şi poate juca rolul de catalizator);
(2) mana (n.a. – constituie un termen complex pe care l-am putea interpreta ca fiind sângele taurilor şi al ţapilor amestecat cu apă şi „sare”);
(3) un toiag de „migdal” al lui AARON (marele preot) care înfrunzise (v. Numeri 17) (n.a. – din cupru);
(4) tablele legământului (epistola lui PAVEL către evrei 9.4.) (n.a. – pot fi interpretate ca fiind blocuri de piatră conţinând minereuri de fier);
(5) toiagul lui MOISE (n.a. – din fier);
(6) cei doi HERUVINI treceau prin capacul mântuirii (n.a. – unul din fier celălalt din cupru, poleiţi cu aur).
Din analiza structurală a textului „Epistola lui PAVEL către evrei” putem identifica chiar substanţele utilizate:
(a) sângele taurilor (de viţei) şi al ţapilor (v. 9.13 şi 9.20);
(b) cenuşa unei vaci (v.9.13)
(c) lână stacojie (v. 9.20) (n.a. lână vopsită cu culori naturale în roşu aprins);
(d) isop (v. 9.20) (n.a. mic arbust exotic cu flori albastre sau albe, care conţine cantităţi importante de mercur, suficiente pentru a declanşa reacţii chimice).
Tot din aceeaşi analiză rezultă indicaţiile de utilizare:
- „îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului (v. 9.13);
şi,
- „a stropit cartea … şi norodul” (v. 9.20)
date care ne conduc la ipoteza că dispozitivul – chivotul – avea structura similară unei … pile bioelectrice.
Iată, de altfel, o analogie clară între elementele unei pile electrice (aşa cum o cunoaştem noi astăzi) şi vedem dacă analogia între aceasta şi cea descrisă în textele biblice:
- pilă electrică = pilă bioelectrică;
- cuvă = vas de aur;
- catod = toiagul lui AARON (cupru);
- anod = toiagul lui MOISE şi tablele legământului (fier);
- catalizator = rezistenţă electrică internă
1. lână stacojie
2. cenuşa unei vaci;
3. răşină de isop (cenuşă de ardere a isopului)
- electrolit = sânge de taur şi de ţapi amestecat cu apă (n.a. hematiile conţin fier);
- borne (+) şi (-) = HERUVINI (cupru şi fier poleiţi cu aur)
Dacă acceptăm această analogie ca premisă a unui principiu funcţional şi ţinem cont că, fizic, avem între două plăci galvanice o tensiune de 2V putem lua în consideraţie suprafaţa ca generatoare de amperaj. Or, cum două placi galvanice de dimensiunile unei foi de hârtie de scris pot genera un curent de 10 A (amperi) şi luând în consideraţie dimensiunile chivotului ne putem aştepta să genereze aproximativ 100A. Astfel chivotul putea genera o putere de aproximativ 1 KW sau mai mult (nu avem posibilitatea unui experiment!!!).
Între cei doi HERUVINI, în raport de poziţia aripilor şi a ciocului (distanţa şi unghi) se puteau genera descărcări electrice (fulgere) sau câmpuri electrostatice (ceea ce ar putea fi o explicaţie a norului ce se forma deasupra Cortului prea sfânt). Suntem în faţa unei extraordinare realizări antice – de fapt, anticii ne-au lăsat două soluţii energetice perene:
A. pila bioelectrică (dualitatea arc electric – lumină) – prin textele biblice;
B. generatorul de biogaz (dualitatea foc – căldură) – prin experienţa populară chineză.
Resursa acestor soluţii energetice este constituită de creşterea animalelor. Creşterea animalelor permite în principal asigurarea hranei (lapte şi produse derivate) şi dejecţiile produceau biogazul iar sacrificarea animalelor ne forma resursa pilei bioelectrice.
Ce simplu pare!
Ce mai ştiau oare anticii şi noi nu ştim încă?