Rezumat: În expertiza psihologică, subiectul este invitat să îşi descrie anumite cadre de viaţă în detalii tocmai pentru a permite examinatorului să se apropie cât mai mult cu putinţă pentru a analiza detaliile exacte ale unei scene , ale unei situaţii care are o anumită semnificaţie şi un anumit grad de pericol pentru integritatea personală sau a societăţi În timpul sesiunii de expertizare psihologică, psihologul examinator are de îndeplinit un protocol dar pentru a extrage date şi informaţii cu relevanţă urmăreşte unele repere conceptuale.
Cuvinte cheie: expertiză, procese şi mecanisme psihce, stări alterate de conştiinţă, discernământ Expertiza : Mijloc legal de proba, constand in efectuarea de investigatii, lucrari, analize, calcule, aprecieri si concluzii, de catre un specialist intr-un anumit domeniu, din dispozitia organului de urmarire penala sau jurisdictie, in scopul elucidarii unor fapte sau imprejurari care formeaza ori ar urma sa formeze obiectul unui proces.
Expertiza psihologică evidenţiază discernamântul, acea funcţie psihică manifestată în capacitatea subiectului de a organiza, de a concepe , de a săvârşi motivat o acţiune.
Expertiza psihologică urmăreşte evaluarea personalităţii acuzatului, stabilirea tipologiei infractorului sau a victimei, realizarea diagnosticului şi a unui plan de măsuri.
Ce ne interesează ?
În cazul subiectului : • capacitatea de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele; • de a conştientiza cele întâmplate; • predispoziţia de a exagera cele percepute; 1 • sugestibilitate mărită, care condiţionează posibilitatea de influenţa din exterior mărturiile minorului; • agresivitate şi demonstrativitate în comportament; • prezenţa unor particularităţi psihologice individuale care ar putea să influenţeze esenţial comportamentul minorului.
În privinţa victimei, poate fi analizată capacitatea ei de a percepe şi reproduce adecvat evenimentele, de a conştientiza acţiunile săvârşite cu ea şi de a opune rezistenţă activă.
În privinţa violatorului, se analizează capacitatea lui de a percepe şi de a aprecia adecvat acţiunile proprii, prezenţa particularităţilor psihologice individuale care ar fi putut să influenţeze esenţial comportamentul lui în situaţia analizată.
Ce se întâmplă în timpul sesiunii de expertiză psihologică ?
În expertiza psihologică, cu toate că acţiunile au loc într-un cabinet, subiectul abordează un moment optim pentru a recapta elemente concrete ale mediului său informaţional. Astfel, subiectul este invitat să îşi descrie anumite cadre de viaţă în detalii tocmai pentru a permite examinatorului să se apropie cât mai mult cu putinţă să îl ajute să îşi rederuleze detaliile exacte ale scenei, ca “in situ”. 2 În ceea ce priveşte procesul de atenţie, sesiunea de expertiză psihologică reuşeşte să capteze atenţia subiectului şi să o focalizeze pe ceea ce se întâmplă în acţiunea rememorată, reactualizată în acel moment. Chiar şi atunci când se rememorează o experienţă anterioară, atenţia este focalizată pe experienţă în coordonatele de “aici şi acum”. Este o caracteristică a protocolului de expertiză psihologică faptul că evenimentele din trecut sunt nu doar redeschise şi analizate ci sunt aduse în prezent. Ca să ne aducem aminte şi o definiţie, atenţia este o “formă de autoreglaj psihic ce exprimă orientarea şi concentrarea activităţii psihice în mod selectiv asupra unui obiect sau fenomen în scopul cunoaşterii lui”(Dicţionar de Psihologie). Pentru că participanţii la sesiunile de expertiză psihologică au afirmat adesea că timpul are o altă cursivitate şi că ei au înregistrat o creştere sau o diminuare a fluxului de informaţii atunci atenţia trebuie să fie studiată din cauza implicaţiei ei în starea psihică prezentă a participanţilor. De asemenea, este foarte important studiul atenţiei pe lângă alte dimensiuni ale proceselor şi mecanismelor psihologice deoarece se pot instaura stări alterate de conştiinţă precum somnul, starea de visare, hipnoză, meditaţie. Conform lui Farthingh1, “starea alterată de conştiinţă reprezintă o modificare temporară în structura, în paternal general al experienţei subiective, cum ar fi modul în care un subiect consideră că funcţionarea sa mentală este diferită faţă de normele general valabile”. În schema de mai jos se observă importanţa atenţiei asupra stării de conştiinţă cât şi fluxul obişnuit de 1011 biţi/sec cu care organele de simţ procesează informaţia. 1 Farthing, G.W., (1992) The Psychology of Consciousness. Englewood Cliffs, New Jerse: prentice Hall 3 Organe de simţ 1011 biti/sec Schema cibernetică a atenţiei şi a rolului său în procesele perceptuale. Totalitatea fluxului de informaţii de la nivelul organelor de simţ care reprezintă aproximativ 1011 biti/sec este redusă încă de la periferie, astfel că în creier pătrund cam 107 biti/sec. Informaţiile pătrunse în creier sunt coroborate cu informaţiile stocate apoi sortate prin intermediul procesului de atenţie. După această sortare, în conştiinţă ajung cam 16 biti/sec ceea ce reprezintă informaţia curentă corelată cu alte conţinuturi mnezice.
Percepţia În travaliul sesiunii de examinare se declanşează reactualizări ale unor momente blocate. Nu putem schimba situaţia deja petrecută dar ulterior, prin psihoterapie putem însoţi subiectul în procesul de schimbare a percepţiei asupra evenimentului. În sesiunea de expertiză psihologică folosim metode şi tehnici care fac ca subiecţii să intre într-o anumită stare de vigilenţă. Examinatorul angajează tehnici pentru a ajuta subiectul pentru a fi pe deplin prezent şi pentru a-i susţine experienţa la un nivel cât mai real, ca şi cum s-ar întâmpla “aici şi acum”. Atenţia la elementele din acţiunea vizată este crescută chiar dacă atenţia la alte evenimente este diminuată. Îi putem atribui atenţiei, care nu este un proces psihic, o serie de de însuşiri: - stabilitatea (persistenţa), ce constă în capacitatea de a menţine intens şi clar atenţia mai mult timp în aceeaşi activitate; - concentrarea, se referă la posibilitatea de a realiza o orientare selectivă în scopul desfăşurării unei acrtivităţi optime. Această însuşire conferă claritate şi intensitate activităţii. 4 - flexibilitatea este calitatea ce permite deplasarea, comutarea rapidă a atenţiei de la o activitate la alta cu eforturi minime exprimând astfel mobilitatea mai profundă proceselor nervoase. Flexibilitatea facilitează aaptarea la activităţi variate şi multilaterale sau la condiţii foarte diferite de existenţă. - distribuţia , ca însuşire a atenţiei permite cuprinderea şi desfăşurarea simultană a două sau mai multe tipuri de activităţi. Această însuşire se poate exprima numai dacă una sau mai multe din activităţile respective sunt automatizate. - volumul, constă în capacitatea atenţiei de a cuprinde la un moment dat un număr mare de obiecte sau fenomene. Toate acestea se percep cu o anumită claritate de câmp. În psihologia funcţionalistă, atenţia este considerată ca una dintre cele trei fapte fundamentale ale vieţii mentale. Boucher considera că „valoarea intelectuală a unui om se măsoară după intensitatea şi continuitatea atenţiei sale”. Aşadar, atenţia este o stare de conştiinţă selectivă ce trebuie tratată sub două accepţiuni: - fie ca dispoziţie mentală, augmentaţie subiectivă a forţei stimulului supusă forţei conştiinţei, - fie ca selecţie, ca formă preoperatorie de ajustare a conştiinţei la o situaţie determinată şi la semnificaţia ei. În fapt, atenţia este implicată ca formă vigilă, variabil intensă, în orice manifestare, fie perceptivă, fie reflexivă, acţională etc. Dar ce se întâmplă cu percepţia participanţilor în timpul sesiunii de expertiză psihologică ? Perceperea realităţii obiective este preluată printr-un proces de gândire, având la bază o sumă de judecăţi şi raţionamente fizico-chimice şi transformată în acţiune. Percepţia subiectului poate fi alterată în sensul că subiectul poate vedea sau auzi stimuli imaginari şi ca atare poate suferi o iluzie. Moreno2 ne spune: „Iluzile şi halucinaţiile apar ca un flash şi la un nivel egal ca o percepţie senzorială normală”. În schema de mai jos am făcut o reprezentare a modului în care se transformă percepţia în acţiune.
Explicaţii conceptuale: a. gândire = 1. facultate superioară a creierului, care reflectă în mod generalizat realitatea obiectivă prin noţiuni, judecăţi, raţionamente, teorii etc,
1. factor, ideal care constituie reflectarea realităţii obiective; spirit, conştiinţă;
2 Moreno, J.L., (1946), Psychology : first Volume (ediţia 7, 1985). Ambler, PA: Beacon House 6
2. idee, gând, cuget, meditare, reflecţie; 3. imaginaţie, fantezie.
b. Judecăţi = 1. facultatea de a gândi logic. 2. formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziţie în care se afirmă sau se neagă ceva, 3. acţiunea de a judeca
A judeca: 1. a-şi exprima o opinie despre ceva sau cineva, examinând argumentele În timpul sesiuni de expertiză psihologică, subiectul îşi poate utiliza imaginaţia pentru “a vedea’ obiecte necesare pentru a le introduce în descriere, obiecte precum mobilier, tablouri, ca repere prezente în camera, atelier etc. Ştim foarte bine că actorii profesionişti îşi exersează până la perfecţiune această tehnică. Ideea pe care o preiau din literatura de artă teatrală este că, “un actor îşi poate propune sieşi să vadă orice îşi doreşte pe scenă, o glastră, o vază de flori, un tablou, o carte, construind în jurul acestui obiect unele detalii imaginare ceea ce îl va face şi mai atractiv”. În acest sens, subiecţilor le cer adesea să îmi descrie obiecte cu semnificaţie care există în spaţiul desemnat. Prin puterea lor de concentrare şi prin profunzimea consemnului examinatorului, subiectul poate experimenta, trăi stări de frig, de căldură, frisoane ca şi când ... Acest fapt nu este diminuat de faptul că totuşi aceste trăiri, aceste percepţii sunt imaginare şi că el ca protagonist nu crede în mod “real”. Aşadar, prin profunzimea consemnului examinatorului putem ajuta subiectul să se centreze pe percepţia unor stări interioare, proces ce înlesneşte culegerea de date şi informaţii şi implicit conduce la vindecare, recuperare. Imaginaţia şi fantezia sunt alte aspecte ce pot fi influenţate în expertiza psihologică. Capacitatea de a se imagina fantezii detaliate este puternic stimulată la momentul examinării psihologice. Examinatorul trebuie să fie foarte atent la faptul că subiectul poate crea şi aborda poveşti fantastice. Scenele evoluează normal adesea parcă fără mare efort. Acesta este “sentimentul fanteziei, absorbţiei şi imaginaţei care este implicat în dezvăluirea dramei” (Pickering 1997). Realitatea dintr-o situaţie poate fi comparată cu realitatea din vise, care de fapt sunt nişte stări de conştiinţă modificată. Timpul poate fi modificat oricând. Totul poate fi insufleţit. Temerile cât şi fanteziile pot fi puse în scenă. Oamenii trecuţi în nefiinţă pot fi chemaţi la viaţă. Trecutul şi viitorul pot fi experimentate la fel de bine precum fericirea şi tristeţea. De asemenea, ceea ce s-a întâmplat poate fi pus în discurs la fel de bine ca şi ceea ce doreşte subiectul . Şi toate acestea cu tot felul de modificări. Această realitate diferită este ceea ce Moreno denumeşte în psihodrama clasică ca fiind plus realitate şi reprezintă unul dintre cele mai vitale, curative şi misterioase elemente ale psihodramei. (Moreno, 2000). 7 Capacitatea de a aborda fanteziile reprezintă o parte importantă a potenţialului oferit de expertiza psihologică. Putem prelua ceea ce spune Moreno (1987) şi anume că: “obiectivul tehnicilor [psihodramatice] este de a răscoli visătorul pentru a produce visul în sensul de a fi analizat”. Asta trebuie să facem în expertiza psihologică: răscolirea subiectului pentru a culege date şi informaţii certe. Un alt aspect, fenomenul de deja vu reprezintă un sentiment după care un episod trecut se repetă în prezent. Aici este vorba de o fuziune între trecut şi prezent prin care se crează iluzia că persoana retrăieşte o experienţă şi că ar cunoaşte rezultatele. Aceasta poate fi denumită o halucinaţie de familiaritate. Discursul interior este un aspect foarte important ce poate fi prelucrat în sesiunile de expertiză psihologică. Când o persoană este doborâtă de sarcini, greutăţi, de evenimente traumatizante atunci câmpul de conştiinţă al acestei persoane se închide. Subiectul întră într-o fază de oboseală metală. Oboseala mentală survine după un efort intelectual şi mai puţin agreabil, după o solicitare emoţională şi se caracterizează sub raport somatic prin tonus muscular ridicat şi chiar prin crampe şi dureri oculare. Sub raport psihic se caracterizează prin disconfort nervos, imposibilitate de concentrare, iritabilitate, prin pierderea parţială sau totală a sentimentului de sociabilitate şi uneori chiar prin tulburări de comportament. Menţinerea acestei stări de oboseală induce epuizarea. În acest moment se actualizează ceea ce se numeşte sistemul comparativ intern, este sistemul de analiză propriu persoanei. Acest sistem când intră în funcţiune este cu atât mai mult un mare consumator de energie vitală dacă persoana nu a avut un cadru de referinţă echilibrat. În momentul activării acestui sistem comparativ intern persoana îşi derulează gânduri, idei, sub forma unui discurs interior. Pe măsură ce se menţine funcţionarea acestui sistem intern în absenţa schimbului de informaţii cu mediul social, persoana îşi transferă discursul interior de la simpla analiză la un discurs de unul singur cu voce tare. Deja intrăm în patologii din scheme nosologice. Aici este vorba de cele două faze de construire a discursului interior şi anume, starea de vigilenţă şi starea de inhibiţie. Vigilenţa: Un nivel susţinut şi o varietate în ceea ce priveşte fluxul senzorial de intrare contribuie în mod normal la propcesul ce inhibă nivelul d eurgenţă al urmelor de memorie reactivate chiar din însăşi creierul. Atunci când fluxul senzorial efectiv, de comandare a atenţiei se reduce suficient, se poate întâmpla să apară o eliberare la nivelul percepţiilor înregistrate anterior. Această eliberare are loc prin dezinhibare, adică prin pierderea inhibiţiei în circuitele cerebrale pe care le reprezintă, pe care le-au format. Inhibiţie: Dacă se menţine un nivel cortical general ridicat, la un anume prag, sau este stimulat într-o oricare modalitate, atunci aceste percepţii eliberate pot penetra sfera de conştienţă şi astfel pot fi derulate, experimentate ca şi 8 fantezii, iluzii, viziuni, vise sau halucinaţii. Cu cât nivelul de vigilenţă este mai ridicat cu atât halucinaţiile vor fi mai însufleţite. Am discutat de câteva ori despre nivelul ridicat de vigilenţă. Este oare vorba de o acuitate a stării de conştiinţă? Putem spune că, există o dinamică specifică a stării de conştiinţă? Dacă da, putem vorbi de o stare modificată de conştiinţă? Adesea, subiecţii sesiunilor de expertiză psihologică au afirmat că după şedinţe au resimţit nevoia de somn. Somnul paradoxal are un rol hotărâtor şi în recuperarea capacităţilor după surmenajul psihic, în procesele de fixare a datelor mnezice, mai ales a celor ce au precedat adormirea. Somnul este rezultatul oboselii, spune N.Kleitman. Somnul este consecinţa travaliului în general. Oricum, de la un anumit prag, memoria se dovedeşte incapabilă de a mai înmagazina noi informaţii, fără a avea la dispoziţie un anume răgaz, spre a intra în parametrii obişnuiţi de funcţionare, răgaz pe care îl conferă somnul. În ceea ce priveşte subiecţii din sesiunile de expertiză psihologică, atunci când aceştia sunt pe deplin încălziţi şi implicaţi în activitatea de examinare, îşi reduc discursul cu sine şi se abandonează sarcinii din protocol. Pe parcursul sesiunii mai este posibil ca discursul interior al subiectului să se transforme în discursul altei persoane. Apar proiecţii, transferuri. Aceasta este formă puternică de alterare. De la Moreno citire, subiectul iese din rolul sinelui său şi devine altcineva. (Moreno, 2000). Consider necesar ca la finalul sesiunii de examinare să existe un moment de participare, o etapă de sharing ce are ca obiectiv principal readucerea subiectului în dimensiunea sinelui său. Este vorba de o scoatere a subiectului din rolul de examinat. Chiar dac realizăm o examinare psihologică nu putem să ne ignorăm şi condiţia de psihoterapeut. Memoria, este un mecanism psihologic foarte solicitat în sesiunea de expertiză psihologică. Consider că pe parcursul sesiunilor, lucrându-se pe evenimente ce au inhibat subiectul se reuşeşte dezinhibarea emoţională. Odată început acest proces de recuperare-vindecare, participanţii îşi deblochează câmpul de conştiinţă şi pe măsura resurselor interioare are loc o accesare la rezervorul de informaţii ce a fost inhibat ca modalitate de protecţie a informaţiilor primordiale. Uneori, în expertiza psihologică, subiectul îşi aminteşte evenimente petrecute de foarte mult timp, vizualizând detalii, inclusiv experienţe senzoriale de mult uitate. Protagoniştii îşi amintesc mirosuri, sunete de la momentul primei vizite la dentist etc. Pe parcursul sesiunilor de expertiză psihologică, memoria se îmbunătăţeşte dar trebuie să fim atenţi la a distinge între iluzii şi starea de hipermenzie. Farthing ne spune: “adesea este dificil să distingem între iluzia (convingere falsă) unei reamintiri şi adevărata hipermnezie”. (1992) În această situaţie 9 mai întâlnim modificări în asocierea dintre cuvinte şi imagini cât şi combinaţii cu adevărat creative de idei. Sunt aspecte pe care le-am observat în sesiunile de expertiză în care participanţii făceau conexiuni creative între imagini şi evenimente. Capacitatea de asociere este o resursă pentru protocolul nostru de examinare. Dimensiunea proceselor gândirii. Sesiunile de expertiză psihologică dezvăluie eficienţa subiecţior în ceea ce priveşte soluţionarea problemelor. Pe măsura evoluţiei în programul de examinare participanţii îşi forţează sinapsele. Este rolul nostru de a nu-i inhiba şi.de a-i ajuta să îşi susţină astfel fluxul procesului de analiză si sinteză Aici intervine aspectul de psihoterapeut al psihologului examinator. Sfera emoţională. Una dintre principalele câmpuri de acţiune a psihodramei este abordarea nivelului de afecţiune şi de expresivitate. Explicaţia lui Farthing (1992) se aplică foarte bine în expertiză psihologică: „exprimarea deschisă a emoţiilor cum ar fi atingerea plină de afecţiune, strigătele sau acţiunile violente pot fi aspecte de dezinhibare”. Reacţiile faţă de oameni şi evenimente se manifestă imediat şi emoţional. Distanţa dintre examinator şi subiect este un element fundamental în acceptarea protocolului de examinare. Astfel fiecare dintre participant îşi va spori beneficiul în eliberarea emoţiilor neexprimate şi în integrarea căldurii umane ce se vehiculează în studio sub forma tele-ului. Mai mult, deblocarea sferei emoţionale atât în cursul sesiunii ca şi în terapii lucrează pe deblocarea cenzurii interioare. Reprezentarea semnificaţiei experienţei. În cabinet subiectul poate avea o stare de prezenţă, de sincronicitate, de luciditate. Este obiectivul psihologului examinator să identifice la subiectul examinat gradul de reprezentare al semnificaţiei experienţei trăite sau aduse la cunoştinţă. Procedura de expertizare se centrează pe elemente ce pot fi devoalate cu ajutorul tehnicilor psihologice calitative şi cantitative. Farthing (1992) ne spune: „Un aspect important al experienţei de expertiză implică sentimentul că anumite gânduri sau evenimente devin cu mult mai importante probabil datorită unei capacităţi creative ori a semnificaţiei mistico-spirituale. Spre deosebire de această situaţie apare o altă faţetă în care unele experienţe par a avea un umor exagerat.” Trebuie să ne întrebăm ce anume îi determine să afişeze un zâmbet decrepit ori să comute pe asociaţii cu relevanţă spirituală ? Trăirea timpului. Timpul reprezintă un element, un pol important pe schema orientare spaţio-temporală, orientarea allo- şi autopsihică. Pe parcurs ce subiectul se pliază pe prtocolul de examinare psihologică descoperim noi valenţe ale trării timpului de către subiectul nostru. Aflăm că [subiectul] s-a lăsat cufundat în scurgerea timpului etc. În aceste situaţii 10 vorbim despre experienţa non-lineară a timpului nesfârşit sau a eternului prezent. (Farthing, 1992). Este posibil ca timpul să încetineascăiar experienţa subiectivă să fie alterată într-o asmenea manieră încât apare ca are nevoie de tot timpul din lume pentru a lua o decizie sau de a efectua nişte acţiuni complicate. Este cazul femeilor violate care au descris astfel scurgerea timpului în momentul abuzului. Nivelul de conştientizare. Starea de conştientizare a situaţiilor vizate aduc cu sine niveluri adeea crescute a unor indicatori fiziologici. Vorbim aici de valor ale ritmului crescut al inimii şi al respiraţiei, uscăciunea sau umectarea în exces a gurii, dilatarea pupilelor (midriază) etc. În funcţie de tipologia subiectului veţi avea ca feedback al evaluării faptul că s-au simţit stânjeniţi ori că au fost excitaţi de rememorarea situaţiei. Este vorba de activarea producţiei de adrenalină la stimulul verbal adresat prin consemnele psihologului evaluator. Este posibil ca sub descărcarea catharsică a unei expresii emoţionale subiectul să obţină după aceasta o stare profundă de relaxare. Auto-controlul. Autocontrolul subiectului este piatra de încercare a psihologului expert judiciar. Sub acest concept stau toate mecanismelede apărare, acele defense cu care practicienii dau piept. Un autocontrol ridicat este o piedică în curgerea firească a protocolului de expertizare. Un autocontrol ridicat are în spate o schemă mentală bine încastrată chiar dacă nu se bazează pe valori reale. Cheia ruperii defenselor subiectului este de a-i face o oglindă tocmai pe falsitatea valorilor afirmate, invocate. Gradul de sugestibilitate. În termeni generali, sugestia reprezintă o formă de comunicare de la o persoană la alta princare se induce celei de a doua ideea de a-şi schimba, modifica comportamentul sau convingerile fără a fi implicată nici o argumentaţie sau coerciţie. Este aceasta o formă de hipnoză ? Dar se ştie că hipnoza este un prim exemplu de stare de conştiinţa modificată prin care cerem unei persoane să îşi imagineze o anumită stare, care conduce încele din urmă la acceptarea imaginaţiei ca fiind realitate. Sugestia poate avea orientări în planuri mistico-religioase, al erotismului etc. Chiard acă în psihoterapie utilizăm acest demers în plus-realitate, este cu totul altceva în acţiunile unor persoane ce denotă comportamente cu orientare pseudo-religioasă, criminală etc. În ciuda beneficiilor sugestibilităţii în planul psihoterapeutic subiectul sugestiei şi sugestibilităţii evidenţiază unul dintre cele mai mari pericole la care pot fi expuşi sau deja au fost expuşi unii subiecţi. De aceea, pe parcursul expertizei psihologice suita de întrebări trebuie să evite pe cât posibil inducerea de stări, idei, subiecte controversate, formulări ambiguë. Una dintre întrebările ce trebuie evitate este: ”ce s-a întâmplat în continuare ? ”
11 Imaginea corporală. Psihologia induce ideea de unitate între corp-minte şi sentimente, care funcţionează în sincronicitate. De aceea suntem atenţi la modificările posturale de pe parcursul discursului narativ al subiectului. În cazul agresorului putem investiga sensibilitatea acestuia la durere, căpătând astfel elemente în structurarea expertizei noastre. Acest element ne poate dezvălui autocontrolul subiectului ori “decorporarea” acestuia de la schema identităţii de sine sau chiar absenţa sa din realitate. Sentimentul identităţii personale (orientarea auto-psihică). Percepţia oamenilor asupra a ceea ce pot fi ei se poate modifica şi mări în funcţie de rolurile pe care fiecare dintre aceştia le îmbrăţişează. Vedem foarte clar acest proces în sesiunile de psihodramă dar vedem de asemenea acest proces în anchetele prezente. Acceptarea modificării rolurilor ţine de drama personală care este un vehicul folosit nu doar pentru trăirea şi integrarea a noi aspecte despre noi înşine ci de asemenea pentru exprimarea aspectelor pe care oamenii şi le suprimă. (Emunah, 1994). Este ceea ce cunoastem sub denumirea de inversiune de rol. Uneori o modificare în percepţia identităţii personale reprezintă o experienţă pozitivă şi poate fi asemuită cu momentul renaşterii sau revitalizării unei persoane. (Farthing, 1992). Dar ce ne facem când acest proces are ca rezultat acţiuni criminale ? În încheiere aş dori să subliniez că toate aceste 14 dimesniuni le putem întâlni în grade diferite de alterare. Gradul de intensitate al alterării variază larg şi mai trebuie amintit că unii oameni au o disponibilitate excesivă de a intra în astfel de stări modificate de conştiinţă. In spaţiul studioului de psihoterapie modificarea stărilor de conşiinţă reprezintă o experienţă eliberatoare, de expansiune şi cu perspective. Dacă esenţa psihodramei este devoalarea şi integrarea aspectelor inhibate ale sinelui, lărgirea concepţiei a ceea ce suntem şi identificarea conexiunilor noastre interioare cu ceilalţi, în afara spaţiului psihoterapeutic inclusiv scena teatrului orice altă manifestare a unei asemenea depăşiri de la schema de orientare auto- , allo-psihică şi spaţio-temporală trebuie privită cu mari rezerve.
Bibliografie:
1. Dicţionarul Billiere de nursing
2. Dicţionarul explicativ al Limbii române
3. Emunah R., Acting for real: drama therapy process, techinique and performance. NY: Brunner-Mazel, 1994
4. Farthing, G.W., (1992) The Psychology of Consciousness. Englewood Cliffs, New Jerse: prentice Hall
5. Limbos, E., Les barrages personnels dans les rapports humains, ESF, Paris, 1990; 12
6. Moreno, J.L., Psychology : first Volume (ediţia 7, 1985). Ambler, PA: Beacon House, 1946
7. Svetlana Rîjicova, Expertiza psihologică judiciară în cadrul sistemului judiciar. În lucrarea Dolea I si colab. Expertiza judiciară în cauzele privind minorii. Chisinau, 2005
8. Tihan E., Anatomia populaţiei. Editura FOCUS, Bucureşti, 2004,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu