Profil: CHOI, GEUM-YOUNG
Comentariu: Eusebiu Tihan (www.tihan-asociatii.ro)
Choi Geum-yeong este un personaj important în serialul de televiziune Dae Jang Geum. Ea este nepoata Doamnei Choi dar şi a lui Choi Pan-sul. Acesta este un personaj diabolic, om de afaceri ce îşi conduce firma transnaţională cu ajutorul dnei Choi şi a nepoatei. Am putea spune că, biroul executiv se află în palatul regal.
Geum-yeong este o tânără arogantă ce mocneşte de ambiţii inoculate de mătuşă de a prelua la un moment dat conducerea personalului din palat. De şase generaţii poziţia de Prima Doamnă este condusă de membrii familiei sale. Geum-yeong se consideră o femeie frumoasă şi se foloseşte de acest considerent. De mică, în ciuda discrepanţei de statut social, se îndrăgosteşte de ofiţerul Jung-ho, şi pe întreg parcursul serialului Geum speră ca şi ofiţerul să îi împărtăşească iubirea.
Fără îndoială,o bună specialistă în arta culinară, dobândeşte postul de Doamna superioară a bucătăriei şi privilegiul de a-i găti şi a-l servi pe rege.
Având deja probleme de gestionare a emoţiilor pe fondul iubirii ascunse faţă de ofiţerul Jung-ho, trăind sub presiunea mătuşei Choi, aceasta este pusă în situaţia de a lua atitudine faţă de Jang Geum. A fost o perioadă în care Geum-yeong a recunoscut virtuţile lui Jang Geum dar aceasta, prin ascensiunea neaşteptată la Palat a devenit un pericol pentru întreaga familie Choi. De aceea a acceptat jocul clanului Choi şi vedem că s-a sincronizat în acţiunile de recrutare pe baze materiale. Astfel, acceptă serviciile doctoriţei rivale lui Jang Geum când aceasta îi cere postul de şef departament medicalîn firma Pansool.
Ce motivaţie are Geum-yeong? Sau sunt doar nişte pulsiuni?
Când eşti furios, suferi ca şi când ai fi cuprins de flăcările iadului. Când eşti deznădăjduit sau gelos, te afli în iad. Geum-yeong nu a reuşit să înveţe cum să îşi transforme furia şi deznădejdea.
Se spune că, a găsi un maestru autentic este “mai greu decât a vedea un leopard al zăpezilor”. Si chiar după ce l-ai găsit, dacă te place (esti pregatit), te invaţă. Dacă nu te place, nu te învaţă, oricât de multi bani ai oferi. Este posibil sa nu te refuze, dar sa nu-ti arate, pentru ca de cele mai multe ori, maeştrii ascund adevărul în plină lumină. Practică în faţa ta, dar nu stii ce se întâmplă în interior, dacă nu-ţi explică. Şi atunci, elevii imită doar forma exterioară, care nu este decât invelişul, cutia in care se găseşte comoara. Având iluzia ca au învatat totul, elevii incep să predea la rândul lor si, astfel, apar “maestri” care ascund si mai bine adevărul, pentru că în cazul lor, adevarul rămâne secret inclusiv pentru ei insisi.
Acesta este cazul şi a lui Geum-yeong. A sperat că are un maestru adevărat în arta culinară regală. A crezut că este un discipol al unui Maestru recunoscut. A sperat într-o dezvoltare armonioasă. A sperat că va putea învăţa şi să îşi etaleze cunoştinţele. A sperat că va fi apreciată pentru ce a învăţat, pentru a-i fi recunoscut efortul. Dar şi-a dat seama că efortul său a fost o iluzie a devenirii. A intrat într-un cerc ocult ce lupta împotriva a ceea ce Geum-yeong iubea, şi anume, iubirea de viaţă şi de semeni. A început să declanşeze un răspuns autoimun adică reacţii somatice la stimulii psihologici. Astfel, s-a declanşat ulcerul, depresie, etc.
Nu aceasta era viaţa pe care Geum-yeong şi-a dorit-o.
Ea speră că, atunci când se va reîncarna, dacă Dkarma îi va permite cândva, ca nimeni să nu-i reproşeze că este supărat pe ea. Aşa l-a rugat şi pe ofiţerul Jung-ho. Este o formă de a-şi cere iertare atât în faţa ofiţerului Min, reprezentant al justiţiei cât şi omului Jung-ho, pentru că nu l-aînţeles şi l-a şicanat.
Sper ca nimeni să nu fie supărat pe ea, nu i-a fost deloc uşor în familia Choi.
Şi-a dorit cu sinceritate să fie femeie, să fie iubită, să fie fericită.
Poate într-o altă viaţă, Geum-yeong.
Roata zeilor macină încet dar bine.
Actriţa: Hong Ri Na (Hong Li/Lee Na)
nu prea sunt de acord cu dvs. Geum-yeong a fost la inceput o admiratoare si o prietena pentru Jang Geum, dar pe masura ce se deruleaza episoadele imprumuta tot mai mult din caracterul familiei contribuind la realizarea comploturilor impotriva fostelor ei colege. Daca ar fi numai ura pentru Jang Geum as fi de acord cu ceea ce ati scris dar faptul ca doreste si pierderea sarcinii concubinei regelui si se implica in itele tesute de infirmiera ma fac sa cred ca anii si compania diabolica a matusii ei au inrait-o destul de mult. Atitudinea fata de Jang Geum o inteleg prin gelozia care o macina dar, fata de celelate personaje nu o mai inteleg.
RăspundețiȘtergereDraga Micha, sa incercam sa vedem drama din fiinta fiecaruia. sa incercam sa vedem relatia dintre stari. Asa se face in psihologie,in medicina traditionala. Faptul ca nu esti de acord cu mine, nu este o problema. Dar sa trecem peste impulsuri emotionale ce ne fac ca in fiecare zi sa caracterizam oamenii. Iti multumesc totusi ca manifesti interes pt cunoastere.
RăspundețiȘtergereMi-a starnit compasiunea acest personaj.Se confirma faptul ca nefericirea te face rau.
RăspundețiȘtergere