China, tara în care traieste aproape un sfert din populatia omenirii este înca o mare necunoscuta pentru occidentali. Având în spate o istorie multimilenara (în secolul XVI a.hr.), Prezinta deja un nucleu de stat organizat în care înflorea metalurgia bronzului, cunoşteau scrierea hieroglifica, aveau un calendar aproape în forma lui actuala cu 12 luni si 30 de zile si un an bisect. Ea are înca multe cunostinte de daruit si lumii moderne. Una din marile ei creatii este si "arta întelepciunii" sau "arta de a trai", care încearca sa lege într-un tot unitar si armonios filosofia, religia, cultura, viata sociala, etc.
Marii oameni ai Chinei antice sunt greu de încadrat ca reprezentanti ai unei discipline sau domeniu de activitate, asa cum putem spune ca Hipocrat a fost medic, Demostene orator, licurg legiuitor, Platon filosof. Ei au încercat sa fie "omul complet, total, omul zen".
Imparatul Shen Nuo (3000 a.hr.) Este considerat nu numai un mare om de stat al acelor vremuri, ci si parintele farmacopeii chineze, autor al "marii carti a ierburilor", iar creatorul faimosului sistem de educatie fizica medicala si arte martiale, anticul Kung Fu, era poet si filosof. Confucius (551-479 a.hr.) a fost un ministru de valoare, un mare poet, filosof, pedagog, istoric moralist.
Lao-tsen, "venerabilul maestru", deschizatorul atâtor drumuri pe care mai umbla si astazi omenirea (exemplu calea do) a fost nu numai un mare filosof dar si un mare psiholog si umanist de exceptie.
Confucianismul ca si daoismul (creat de lao-tsen) sunt în acelasi timp filosofii, religii si îndrumatoare practice de viata. Daoismul are ca tel suprem si ultim dobândirea imortalitatii, elaborând în acest sens o complexa teorie asupra corpului omenesc care trebuie sa se hraneasca permanent si sa armonizeze cele doua energii, yin si yang, dar are si precepte practice de "hranire a principiului vital" prin gimnastici, tehnici respiratorii si sexuale, diete, etc.
Arta medicinii a fost si ea încadrata în acest sistem, scopul ei suprem fiind alaturi de alte arte sa contribuie la armonia între om si univers sau chiar la prelungirea vietii. Aceasta este marea obsesie a medicinii, filosofiei, a gerontologiei chinezesti.
Conceptele medicinii traditionale chinezesti pleaca de la doua puncte de baza:
a - teoria celor cinci elemente (întregul univers, microcosmos, macrocosmos, aştrii, plante, animale şi om) îsi au originea în cele cinci elemente fundamentale - pamântul, metalul, apa, vântul si focul. La om aceste elemente au corespondente nu numai structural anatomice ci si psiho-fizice. De exemplu focul corespunde inimii, circulatiei, sângelui si dragostei.
b - teoria energetica, cea care anima totul, elementele fundamentale, inclusiv viata umana este energia. Soarele este sursa primordiala si fundamentala a energiei. Corpul anatomic uman de la celula la organ, precum si în totalitatea sa este învelit si dublat de corpul energetic. El este un filtru catalizator si în acelasi timp un transformator de energie.
Starea de sanatate depinde în buna masura de miscarea energiei în corp. Ea circula pe multiple trasee ce strabat, ca o retea complexa întregul organism alcatuind un fel de linii de forta între microcosmos si macrocosmos si carora nu trebuie neaparat sa le cautam corespondente anatomice. Prin aceste canale subtile numite meridiane si prin ramificatia lor în corpul uman circula energia ce are o dubla natura: solara = yang si lunara = yin. Intre aceste energii si polii creaţi de yang (+) si yin (-) oscileaza totul. De remarcat ca ele nu reprezinta ceva fix definitiv stabilizat, fiind opuse, dar complementare, diferite, dar trecând una în alta, sunt aflate în transformare permanenta.
Energiile specifice omului sunt considerate:
1 - energie yang = energie de tip yin, care circula lent si profund în meridiane;
2 - energie oe = energie de tip yang, care circula superficial si este foarte mobila, este o energie de aparare;
Aceste doua forme au la baza trei surse: respiratia, alimentatia si ereditatea.
3 - energia esentiala;
4 - sângele pe plan microscopic;
5 - energia mentala;
6 - lichidele organice.
Corpul uman capteaza aceste energii, nu numai din energia alimentelor si a aerului, ci si din cea de origine cereasca.
Circuitul energiei risca sa fie perturbat printre altele si de o circulatie prost echilibrata sau rar asimilata putând aparea astfel circuite de energie perverse si negative, care pot produce dezorganizari.
Starea de sanatate a individului se caracterizeaza printr-un echilibru perfect dintre cele doua energii fundamentale yin si yang concepute sub toate formele lor de manifestare. Boala se datorează în mod special unor dezechilibre energetice ce pot aparea sub influenta:
1 energiilor perverse - frig, caldura, umiditate, uscaciune, vânt;
2 energiilor perverse curioase - date de manifestarile anormale ale caldurii, ploii, vânturilor;
3 factorilor psihici - bucurie, mânie, spaima, obsesie, etc.;
4 alimentatiei gresite si oboselii;
5 raporturilor sexuale excesive;
6 virusilor, microbilor, ciupercilor, etc.;
7 intoxicatiilor;
8 factorilor ereditari;
9 lipsa activitatilor fizice.
Boala începe cu modificari energetice. Esenta medicinii este de a preveni dezechilibrele si de aici rezulta si orientarea preponderent profilactica a medicinii traditionale chinezesti.
Medicul de profilaxie este socotit "medicul superior", "medicul de viata lunga", "adevaratul medic" si chiar se spune ca era platit atât timp cât pacientul era sanatos, aparitia bolii însemnând ca nu a stiut sa-si îngrijeasca în mod adecvat pacientul.
Principiile de baza ale profilaxiei si terapiei chinezesti constau în asigurarea fluxului natural al energiei sau deblocarea lui când s-au produs obstacole.
Ca mijloace de baza în acest scop se utilizeaza: acupunctura, presopunctura, micromasajul, alimentatia energetica, gimnastica energetica, substante extrase din plante, animale sau minerale, procedee chirurgicale, dar si rugaciuni, vindecare prin mâini (bioenergie) şi, nu în cele din urmă, meditaţia.
Pentru a se realiza distribuirea naturala a energiilor în interiorul organismului uman si un schimb constant între microcosmos si macrocosmos, fiinta umana, atât cea fizica, cât si cea mentala, trebuie sa fie activa, dinamica. La toate nivelurile creatiei, de la univers la atom, energia se manifesta prin miscare si ritm. Diferitele activitati fizice ce dinamizeaza corpul uman au un rol important în distribuirea corecta a energiilor, circulatia sângelui, reînnoirea tesuturilor, eliberarea fluxurilor nervoase, echilibrarea acestora în scopul cladirii sanatatii si fericirii.
Medicina profilactica chineza a creat percepte si reguli atât pentru munca si odihna, dar si pentru exercitiile fizice. Este medicina cea mai integrata si corelata cu educatia fizica, mai ales ca marii creatori de sisteme au fost medici.
O sumara trecere în revista a culturilor fizice traditionale chinezesti, unele dintre ele practivându-se de milenii, dar constituind si astazi arsenalul de baza al educatiei fizice si medicinii ne pot releva lucruri interesante.
Tao - yin sau Dao shenti = gimnastica destinata întinderii, supletii si contractiei diferitelor parti ale corpului. Scopul ei este atât profilactic cât si curativ putând combate obstructiile energiei favorizând circulatia, putând accelara eliminarile si reface organismul dupa efort.
ngam - k - lao = masaje si mobilizari ale membrelor,
t’ou - na = exercitii de respiratie, dezvoltate si practicate în special de calugarii ortodocsi soufi de la muntele Atlas.
Exercitii zoomorfe ale jocului celor cinci animale. Aceste exercitii pun în miscare tsing = esenta, tchi = respiratia, chen = spiritul. Pentru a fi liber creierul trebuie sa fie linistit, gândirea sa coboare la nivelul inferior (cinabrul) lucru ce se obtine prin pozitia tigrului, ursului, cerbului, maimutei, etc.
Exercitiile initiale au fost elaborate de huatuo, figura de seama a medicinii chinezesti, din primele secole ale erei noastre. In timpul exersarii psihicul si corpul trebuie sa fie relaxate, respiratia profunda si egala. Se executa zilnic. Scopul urmarit este:
a - hranirea principiului vital (yang - jing)
b - hranirea spiritului (yang - chen)
c - concentrarea asupra lui unu (cheou - yi)
In timpul împaratului Hoan-Ti (2690 a.hr.), Medicul kung fu a întemeiat un sistem original de educatie fizica medicala, pe care împaratul l-a introdus si în ritualul religios. De aici rezulta si cele doua directii pe care le-a luat acest sistem, cunoscându-se o metoda "interna" si alta "externa", adica religioasa sau profana.
Şcoala Shaolin: sistemul porneste de la constatarea ca anumite boli îsi au originea în congestionari si paralizari ale energiilor organice. Pentru înlaturarea lor este nevoie sa se execute anumite exercitii si gimnastici respiratorii adecvate. Fiecarei miscari a membrelor, trunchiului îi corespunde o miscare respiratorie specifica. Acestea se deosebesc dupa modalitatea, intensitatea executiei (puternica, scurta, gâfâitoare, discontinua, suierata, deglutitionala), ritm (grabit, lent), pozitia corpului (stând, sezând, culcat pe abdomen, pe spate, cu picioarele îndoite etc), precum si nenumarate combinatii, toate având scopuri precise în sistem. Asa cum am amintit scoala shaolin s-a orientat si dezvoltat în doua directii: cea care pune accent pe metoda externa, cu exercitii rapide de forta si acrobatice (numai pentru atac se descriu 360 de pozitii) si metoda interna sau ch’uan fa care pune accent pe calm si ponderatie. Omul crispat nu-si poate stapâni perfect corpul si nici nu poate lupta eficient. Idei ale acestei scoli si filosofii se regasesc si în conceptele de baza ale artelor martiale. Mijloacele de baza ale acestei metode sunt masajele interne vitalizante si purificatoare si decontracturarile progesive dupa respiratie. Scopul principal al gimnasticii kong fu este reîncarcarea energetica a organismului, decongestionarea circulatiei, eliminarea tensiunilor negative, prevenirea reumatismului si anchilozelor etc.
Exercitii taoiste - unele dintre ele utilizeaza cu precadere exercitii din pozitia stând (metoda nei - kong si în special cele opt exercitii ale lui tconc-li ce constau în întinderi si contractari ale corpului) si exercitii efectuate cu precadere din pozitia verticala (metoda nei-kong’ou choua). Scopul principal al acestor exercitii este prevenirea îmbolnavirilor si prelungirea vietii.
Boxul chinezesc = chung kuo ch’uan, semnificând pumnul, lovitura, se considera ca s-a consolidat ca disciplina în timpul dinastiei Chou (225 a.hr.). La origine nu este atât un exercitiu de lupta, ci mai mult unul pentru mentinerea sanatatii si bunei dispozitii. Este asemanator unui dans, folosind corpul ca pe un mijloc de expresie si ca pe o relatie spatiala. Se bazeaza cu precadere pe exercitii psiho-fizice si tehnici respiratorii, pe eliberarea tensiunilor, înlaturarea anxietatilor. Şi aici s-au conturat doua directii: "metoda externa", care pune accent pe abilitatea si strategia miscarilor (înaintari, retrageri, parari) si pe actiunea conjugata a întregului corp (os, muschi, nervi, ochi, pumn, picior). Acest sistem este capabil sa utilizeze forta agresiva a adversarului, atitudinea calma putându-l anihila. Metoda interna pune accent pe repartizarea armonioasa a energiilor vitale si pe concentrarea vointei. Tehnicile au la baza spontaneitatea, nonefortul, perseverenta.
Gimnastica energetica tai chi-ch’uan (tai = cale, chi = energie, ch’uan = miscare). Originea acestor gimnastici este învaluita în legenda. Parintele ei este considerat calugarul taoist chang - san - fehg. Retras pe muntele wu-tang pentru o lunga meditatie a avut prilejul sa urmareasca o lupta curioasa între un sarpe si o pasare. Şarpele părea o alternanţă de lumini si umbre, se facea cerc, îsi concentra si dispersa energia, încât parea ca efectueaza un adevarat dans. Pe acest model de inspiratie creaza gimnastica sa energetica sau "dansul de viata lunga". Se executa în mijlocul naturii fara acompaniament muzical, în fosnetul vântului si ciripitul pasarilor. Porneste de la 81 de miscari fundamentale, cu ajutorul cărora se pot crea 261 figuri ce au denumiri sugestive (împinge muntele, cocosul îsi deschide aripile etc.). Miscarile se intrepatrund si se continua ondulatorii dupa principiile yang si yin. Are o multitudine de variante, scoli si sisteme, unele punând accent pe miscarile corporale, altele pe concentrare si meditatie.
Acestea sunt o parte din scolile si curentele clasice sau culte ce au fost preferate si dezvoltate de nobili, razboinici, calugari si întelepti. Practica curenta populara prefera acum, ca si cu mii de ani în urma câteva metode si exercitii specifice.
1 - metoda yang ce consta în principal în diferite forme de lupta (box). Se axeaza pe doua reguli principale:
a - eliminarea tensiunilor, mai ales la nivelul cutiei toracice, prin eliberarea diafragmei, stiind ca la acest nivel se afla centrul energetic principal (hara);
b - relaxarea generala a corpului astfel încât sa permita circulatia energiei interioare care se scurge sub forma unui fluid.
Miscarile corpului (pasari, avansari, retrageri, tineri, fandari etc.) Presupun o stabilitate deosebita posibila numai prin stapânirea centrului de echilibru aflat în hara. Gesturile permit comprimarea si decomprimarea mecanismelor energetice subtile din corp, utilizarea lor corecta si eficace. Privirea exterioara exprima vidul si se deplaseaza în permanenta în directia miscarii.
2 - metoda wu, care în cursul secolelor s-a împartit în doua directii cu stiluri diferite, reflectând fie tendintele ortodoxe, conservatoare, fie cele inovatoare. Esenta metodei consta în miscari executate în cercuri perfecte si concentrice, forta interioara fiind cea care anima gesturile. Relaxarea joaca un rol esential. Se remarca printr-o tehnica stricta si tinuta corpului, trunchiului si picioarelor, care sa asigure un echilibru fizic si psihic perfect. Talia să fie "flexibila ca trestia", iar bratele ridicate "doua tije de otel învelite în pânza". Premisa metodei este ca sanatatea depinde de miscarea energiei în corp, sedentarismul încetinind sau blocând aceasta miscare. Activitatea fizica asigura o buna respiratie, crescând vitalitatea si rezistenta. Se poate produce reechilibrarea energiilor care sa vindece corpul când s-au produs dereglări.
Bibliografie
1) Mantak Chia - "Stimulati-va energia vitala", Editura Antet, 1990
2) T.Caba -"Functia energetica a organismului si mecanismele acupuncturii", Editura Litera, Bucuresti, 1980
3) Laurentiu Ene - "Ghid de educatie fizica traditionala occidentala", Editura Albatros, Bucuresti, 1990
4) M.Eliade, P. Culianu - "Dictionar al religiilor", Editura Humanitas, Bucuresti, 1993
5.C. Ionescu - Târgoviste - "Tratamentul prin acupunctura", Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1983
6. Sabin Ivan - "Presupunctura", Editura medicala, Bucuresti, 1983
7. N. N. Gheorgiu - "Manual de acupunctura", Editura medicala, Bucuresti, 1984
8.J. B. Rishi - "do in"
9.J. B. Rishi - "Le livre du shiatsu"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu