ACESTA ESTE OMUL MEU!

Cred că sunt mai bine de 35 de ani de când întreb pe toţi de ce româncele noastre din zona Moldovei spun despre soţul lor: acesta este OMUL meu!
De abia după de am realizat analiza structurală a textelor biblice am găsit răspunsul:
S-au căsătorit cu fii OMULUI = fii lui ADAM.
Dar acest răspuns mi-a ridicat o serie întreagă de alte întrebări. De unde ar fi această origine:
- oare această zonă să fi fost ieşirea din RAI, iar
- EDEN – ul ar însemna să fie în zona noastră.
Fascinantă ipoteză de studiu. Să ne folosim de logică. Admitem o ipoteză, urmăm un anume raţionament, ajungem la o concluzie şi… dacă concluzia confirmă ipoteza atunci avem un adevăr sau un fals.
Descrierea biblică a EDEN - ului ne spune că era o grădină cu mulţi pomi fructiferi şi că din ea izvorau patru râuri – unul la răsărit, unul spre nord şi două spre sud … şi … textul biblic ne trimite la ASIA MICĂ.
Oare la noi în ţară avem un loc din care să plece la vale patru râuri?
– SÂC! – avem: LACUL ROŞU.
În această zonă avem Trecătoarea BICAZ (aşezată spre est) cu un drum foarte îngust la capătul căruia puteau sta de veghe HERUVINII pentru a nu mai reveni în rai. Din zonă izvorăsc SOMEŞUL spre nord (curgând într-o zonă plină de bogăţii minerale – aur, argint, pietre preţioase), Oltul şi Mureşul spre sud.
Surprinzător este faptul că această descriere geografică are acelaşi conţinut semantic cu descrierea biblică, iar dacă studiem mai atent descrierile celor patru râuri făcute de prooroci sau sfinţii apostoli vom găsi metaforele descrierilor râurilor noastre. Antrenat de aceste deducţii mi-au revenit în minte câteva toponimii: vârful OMUL, denumirile unor vârfuri ADAM şi EVA … dar mă opresc, mă tem să mai continui.
DE CE? SIMPLU:
– originea noastră este în urmă cu 6000 de ani (dar vechile cronici moldoveneşti aveau acelaşi interval de datare)?
– ar însemna să fim urmaşii lui ADAM?
– ar însemna că întreg parcursul istoric să fie rezultatul păcatului ancestral?
Oare cei ce caută EDEN – ul şi nu-l găsesc şi-au pus o ipoteză: oare textul biblic este sacru sau a fost cândva adaptat sau modificat din traduceri.
De ce români nu-l caută?
Iarăşi găsim un răspuns simplu – îl au – dacă nu fizic cel puţin spiritual şi tot îl au. Această rămăşită genetică ne-a salvat când ne era mai greu.
Ing. Emil VLAD

PROIECTIA SI FENOMENUL PROIECTIV

Termenul de proiectie comporta acceptiuni diverse in functie de domeniul in care se foloseste . Astfel , in matematica (geometrie) el semnifica o corespondenta intre doua puncte sau figuri. In fizica (optica) desemneaza fenomenul prin care unele radiatii sunt transmise de la o sursa pe un ecran. De asemenea termenul de ,,proiectie” are o larga utilizare in psihologie si neurofiziologie . in neurologie se vorbeste de proiectie in sensul corespondentei dintre un aparat somatic si o anume zona corticala. Spre exemplu, proiectia analizatorului auditiv este in zona corticala temporala, iar proiectia analizatorului vizual se afla in zona occipitala. O alta acceptiune a termenului deriva din prima: din punct de vedere psihofiziologic se considera ca un anume tip de senzatii sunt localizate prin proiectie la nivelul aparatului receptor.
În psihologie se vorbeste de proiectie pentru a desemna mai multe procese. Astfel , subiectul percepe mediul ambiant si iI raspunde in functie de propriile sale interese , aptitudini , obiceiuri , stari afective durabile sau momentane , asteptari , dorinte , etc. Deasemenea , structuri sau trasaturi esentiale ale personalitatii pot sa apara in comportamentul manifest . Acest fapt sta la baza tehnicilor de proiective : desenul copilului iI dezvolta personalitatea ; in probele standardizate , cum ar fi testele proiective propriu-zise , subiectul este pus in fata unor situatii putin structurate si a unor stimuli ambigui , ceea ce permite citirea , dupa reguli de descifrare proprii tipului de material si de activitate creatoare propusa , a anumitor sisteme de organizare ale conduitei si emotiilor sale .
Un alt sens al termenului de proiectie este cel de asimilare a unei persoane cu alta . Astfel , se spune ca un subiect ,,proiecteaza” imaginea unei figuri parentale (tata/mama) asupra unei persoane actuale cu care se interrelationeaza . Acest fenomen este denumit psihanalitic ca fiind transfer.
Deasemenea , subiectul se asimileaza unor persoane straine sau , invers , isi asimileaza persoane sau personaje . Se spune frecvent ca un cititor de romane se proiecteaza in cutare sau cutare erou sau ca un anume scriitor a proiectat in personajele sale diferite sentimente si rationamente . Acest proces ar putea fi incadrat in ceea ce in psihanaliza se numeste identificare .
Termenul de proiectie se foloseste si pentru a desemna mecanismul psihic prin care un subiect atribuie altuia tendinte , dorinte , etc pe care le ignora la sine insusi : un rasist , spre exemplu , va proiecta asupra grupului dispretuit propriile greseli sau tendinte nemarturisite .
Din punct de vedere psihanalitic , proiectia este un mecanism de aparare al Eului , de origine foarte arhaica . Ea desemneaza ,,operatia prin care subiectul expulzeaza din sine si localizeazain altul , persoana sau lucru, calitati , sentimente , dorinte , chiar <> pe care nu le cunoaste sau le refuza in sine insusi “ ( Laplanche J. , Pontalis J.B., 1994, pagina 308 ) .
Proiectia a fost mai intai descoperita in paranoia . Mecanismul consta in a cauta in exterior originea unei neplaceri . Paranoicul isi proiecteaza reprezentarile intolerabile care se intorc la el din exterior sub forma de reprosuri . Freud a aratat ca proiectia intervine si in nevrozele fobice sau in gelozie (,,gelozia proiectiva”) : in primul caz se realizeaza o expulzare in exterior , in real a pericolului pulsion , iar in cel de-al diolea subiectul se apara impotriva propriilor dorinte de a fi infidel, imputand infidelitatea partenerului său; procedand astfel el isi deturneaza atentia de la propriul inconstient, deplasând-o spre inconstientul celuilalt . Freud a insistat insa si asupra caracterului normal si nu doar patologic al proiectiei. El vede in superstitie , in mitologie , in ,,animism” exemple de utilizare a proiectiei (demonii si stafiile nu sunt altceva decat dorintele inconstiente negative neacceptate si proiectate in exterior) .
Freud coreleaza proiectia cu introiectia . Subiectul ,,...preia in eul sau obiecte care I se prezinta ca surse de placere, le introiecteaza si , pe de alta parte , expulzeaza din el ceea ce in propriul sau interior este sursa de neplacere”( Laplanche J. , Pontalis J.B., 1994, pagina 310 ) .
Chiar daca Freud identifica proiectia in domenii diverse, îi conferă totusi un sens destul de restrâns: ea apare intotdeauna ca aparare , ca atribuire celuilalt , in exterior de calitati, sentimente, dorinte pe care subiectul le ignora sau le refuza siesi .
Dupa Jung , proiectia inseamna transferarea in exterior, intr-un obiect, a unui proces subiectiv . Proiectia se deosebeste de intriectie. Aceasta din urma reprezinta un proces de disimilare , este o identificare a obiectului cu subiectul . Introiectia , dupa Jung , este un proces de extravertire , deoarece pentru identificarea cu obiectul este nevoie de o simtire in obiect , adica de o empatie si de o luare in posesie a lui (Jung C.G. ,1994, b, vol II , pagina 178) .
Prin proiectie un continut subiectiv este instrainat subiectului si incorporat oarecum intr-un obiect. Poate fi vorba atat de continuturi penibile , incompatibile, de care subiectul se debaraseaza astfel, cat si de valori pozitive , inaccesibile subiectului din anumite motive . Proiectia se intemeiaza, dupa Jung, pe identitatea arhaica a subiectului cu obiectul , dar poate fi numita cu adevarat proiectie doar atunci când intervine necesitatea desfacerii identitatii cu obiectul. O astfel de necesitate intervine atunci când absenta continutului proiectat aduce prejudicii importante adaptarii si este deci de dorit ca acest continut sa fie readus in subiect . Din acest moment, identitatea partiala existenta anterior capata caracter de proiectie. Proiectia este deci ,,o stare de identitati care a fost remarcata si a devenit astfel obiectul criticii subiectului insusi , fie a criticii altuia” (Jung C.G. ,1994,b, vol II , pagina 186) .
Exista , dupa Jung , doua tipuri de proiectii: proiectii pasive si proiectii active . Prima forma este forma obisnuita a proiectiilor patologice si a unora normale, care nu sunt rezultatul vreunei intentii, ci sunt evenimente exclusiv automate , intamplatoare. Proiectia activa apare ca parte componenta a actului empatiei . Mecanismul empatiei este urmatorul: subiectul separa din sine insusi un continut, un sentiment spre exemplu, il transpune in obiect si atrage obiectul in sfera sa subiectiva.
Proiectia este un proces de introvertire , deoarece spre deosebire de introiectie , nu este insotita de atragerea in interior si identificarea , ci de distingerea si separarea obiectului de subiect .
Considera ca exista trei forme ale proiectiei :
- proiectia speculara - atribuirea propriei personalitati cu unele caracteristici gasite in exterior ;
- proiectia catarctica - atribuirea exteriorului cu unele caracteristici pe care subiectul nu le poseda ;
- proiectia complementara - atribuirea sentimentelor si atitudinilor proprii altor persoane .
Kretschmer se ocupa de fenomenul proiectiv in relatiile sale cu psihopatologia si psihologia medicala gasind ca proiectia este legata de fenomenul de perceptie si reprezentare , având ca scop realizarea de imagini mentale .

ADITIVII ALIMENTARI

„Cu excepţia maladiilor provenind din cauze accidentale, otrãvire (plumb, arsenic, etc), din microorganisme extrem de virulente, malformaţii congenitale, majoritatea bolilor cunoscute îşi au originea direct sau indirect într-o alimentaţie incorectã”.
(Dr. W. Kollath)

„Bolile de care suferã omul, urmare a civilizaţiei, iau naştere mai ales prin intermediul alimentaţiei şi pot fi vindecate tot numai pe calea unei alimentaţii corecte”.
(Dr. H. P Rusch)

Majoritatea produselor alimentare conţin aditivi (cunoscuţi sub denumirea generica de "E"-uri), care conservã, dau culoare, formã, spumeazãşi mai ales dau aroma în mod artificial, fãcând astfel produsul atrãgãtor şi vandabil timp îndelungat.
“Produsele alimentare cu termen de garanţie de un an sau doi nu sunt o raritate. Nu ne putem aştepta ca un produs atât de vechi sã fie bun pentru organismul nostru, chiar dacã el are autorizaţia sanitarã pentru a fi comercializat. Este suficient sã ne gândim cã o maionezã se altereazã în mod normal foarte repede (în 24 sau maxim 48 de ore), deoarece ea constituie o hranã foarte bunã pentru bacterii. Vã puteţi închipui cât de hrãnitoare poate fi o maionezã din conservã, care a fost produsã acum o lunã, a fost pãstratã la temperatura camerei şi care nu are semne evidente de alterare deoarece are atât conservant încât bacteriile nu pot trãi hrãnindu-se cu ea.

Oare de ce corpul uman s-ar putea hrãni cu aceeaşi substanţã, cu aceeaşi hranã moartã pe care bacteriile o refuzã?”
Întrebare pe care o adreseazã ing. Leonard Radut, director al Laboratoarelor Genna

Cercetãtorii spun ca aditivii alimentari sunt substanţe chimice de sintezãşi, deoarece ele nu se gãsesc în mod natural, nu ar trebui sã facã parte din alimentaţia noastrã. Impactul E-urilor asupra organismului este devastator, deoarece ele nu sunt recunoscute şi acceptate de cãtre acesta. O substanţã strãinã, afirmã medicii, nu poate fi administratã timp îndelungat fãrã a produce efecte secundare. Consumul îndelungat de produse alimentare aditivate sintetic produce în organismul uman un bombardament asupra organelor interne, provoacã distrugerea sistemului imunitar (acesta ajunge sã producã anticorpi peste mãsurã, folosindu-i împotriva propriului organism), precum şi o serie de tumori maligne şi benigne.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetãri Alimentare, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Forestiere, considerã cã incidenţa alarmantã a unor forme de cancer este strâns legatã de avalanşa produselor alimentare bogate în E-uri nocive, consumate frecvent de români. De asemenea, E-urile periculoase sunt "vinovate" de rãspândirea bolilor cardiovasculare, ale tubului digestiv şi a alergiilor.

"Una este sa mãnânci un mãr şi cu totul altceva este sã bei un compot de mere conservat cu aditivi", semnaleazã prof. dr. Mencinicopschi. Domnia sa atrage atenţia, totodatã, asupra mezelurilor, în special asupra parizerului, crenvurştilor, bãuturilor rãcoritoare şi preparatelor conservate cu substanţe chimice (în special supele la plic sau alimentele afumate).
Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rândul populaţiei globului, cauzatã de consumul alimentelor îmbogãţite cu substanţe artificiale, se afla pe locul al III-lea, dupã consumul de droguri şi medicamente şi dupã accidentele de circulaţie.
Conform raportului Comisiei Naţionale de Oncologie - 2000, în România cancerul este într-o creştere alarmantãşi se estimeazã cã aceastã afecţiune va deveni în scurt timp "boala mileniului III", împotriva cãreia nu existã încã premisele cã se va descoperi un antidot. Cancerul este, fãrã îndoialã, o consecinţã. Chiar dacã nu au fost descoperite în totalitate cauzele acestei boli ucigãtoare, cercetãtorii au reuşit sã contureze trei dintre acestea:
poluarea, tutunul şi alimentaţia. Cea din urma, potrivit unor studii recente, pare a fi una dintre cele mai importante cauze ale apariţiei cazurilor de cancer.

Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se înţelege orice substanţã care, în mod normal, nu este consumatã ca aliment în sine şi care nu este ingredient alimentar caracteristic având sau nu o valoare nutritivã şi prin a cãrui adãugare intenţionatã la produsele alimentare în scopuri tehnologice, în decursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament şi ambalare a unor asemenea produse alimentare devine o componentã a lor.
In listele internaţionale (ca şi în cea naţionalã), aditivii sunt clasificaţi în 25 de categorii şi numerotaţi specific:
-coloranţi - pentru a schimba sau a da culoare; E100-E182
-conservanţi- substanţe care prelungesc perioada de pãstrare a alimentelor prin protejarea lor împotriva alterãrii produse de microorganisme; E200-E297
-antioxidanţi - substanţe care prelungesc perioada de pãstrare a alimentelor prin protejare împotriva oxidarii (de exemplu: râncezirea, schimbarea culorii); E300-E390
-emulgatori - asigurã un amestec omogen între apa şi grãsimile alimentare; E400-E496
-sãruri de topire E400-E496
-agenţi de îngrosare- substanţe care au capacitatea de a mãri vâscozitatea produselor alimentare; E400-E496
-agenti de gelifiere-substanţe care permit şi care ajutã la formarea gelurilor; E400-E496
-stabilizatori- substanţe care fac posibilã menţinerea proprietãţilor fizico-chimice ale alimentelor, menţinând omogenizarea dispersiilor, culoarea etc.; E400-E496

MORALITATEA

În zilele noastre moralitatea constituie un subiect dificil de abordat. Probabil că astăzi acest concept al moralităţii crează în lume, mai mult ca oricând, o neînţelegere a ceea ce înseamnă el de fapt.
De ce, pot întreba unii, trebuie să ne străduim să trăim prin mijloace cinstite?
Care este temeiul pe care se bazează statul sau biserica când ne spun ce să facem?
În această eră ştiinţifică, în care preceptele religioase şi sociale sunt din ce în ce mai mult ignorate, mulţi oameni se întreabă dacă ducerea unui trai onest are la bază o sursă (un temei) credibilă. Confruntaţi cu atât de multe aspecte contrastante şi neclarităţi, oamenii preferă să-şi ducă viaţa aşa cum le place, sau având în vedere doar ţeluri imediate, obiective cu termene scurte.
Dacă am decis să urmăm o artă regală, aceasta înseamnă că vrem să ne folosim viaţa pentru a cunoaşte potenţialul divin din noi şi că ne-am zis nouă înşine că viaţa înseamnă mai mult decât împlinirea idealurilor dintr-un viitor apropiat. Darul iniţierii ne dezvăluie o metodă practică de a obţine această cunoaştere şi, pentru a susţine munca noastră spirituală, ne angajăm să ne ducem viaţa potrivit anumitor reguli. Trebuie să ne şlefuim permanent. Este vorba de propriul nostrum effort depus pe calea cunoaşterii spirituale.
Să ţinem minte că aceste reguli nu ne sunt impuse de vreo sursă (putere) din afară.; noi singuri am consimţit să le urmăm, pentru a ne fi de ajutor pe cale.
Examinând aceste reguli (în mod) raţional, ni le readucem în minte şi le putem vedea astfel mai în profunzime. Nici un cod moral nu poate da cuiva toate răspunsurile, dar dacă noi înţelegem principiul ce stă la baza lui, devine mai simplu să aflăm adevărul în noi înşine.
Înainte de a se inventa vaporul cu aburi, reuşita unei călătorii depindea de câţiva factori: cunoştinţe legate de mare, cunoaşterea fluxului şi refluxului, curenţii marini şi vânturile predominante, cât şi menţinerea liniei de plutire a navei. Chiar dacă cineva avea cea mai grozavă navă din lume şi şi-o cunoştea în detaliu, fără cunoaşterea mării însăşi a forţelor ce puneau în acţiune vasul, călătoria cu acel vas putea avea efecte dezastroase. Tot la fel şi noi pornim în călătoria auto-cunoaşterii (cunoaşterii de sine). Din păcate unii îşi doresc doar un mod de socializare ial alţii accentuează pe cunoaşterea de sine. Pentru a duce călătoria la bun sfârşit avem nevoie să înţelegem viaţa şi forţele ce ne guvernează. Doar în aceste condiţii, şi păstrându-ne totodată în minte ţelul propus, vom putea să ne stabilim un cod de conduită—vom putea să ştim cum să ne menţinem linia de plutire.
Înţelegerea noastră se bazează pe o perspectivă spirituală şi morală ce este comună tuturor învăţăturilor lumii. Această perspectivă nu este proprietatea nici unei religii. Ea aparţine tuturor. Îşi are originea în fondul comun al întregii umanităţi şi va da roade în mod natural când ne vom reuni cu sursa noastră spirituală comună. Cei înăuntrul cărora această perspectivă este cel mai bine conturată sunt misticii - înţelepţii şi sufletele din toate timpurile, ce l-au cunoscut pe Dumnezeu—.
Pentru a demonstra universalitatea celor scrise mai sus, am inclus citate din cele mai diverse surse posibile, dar demersul nostru se bazează în primul rând pe cunoaşterea vieţii din perspectiva misticilor.


Perspectiva spirituală
În esenţă, întreaga perspectivă mistică poate fi exprimată prin trei afirmaţii simple:
1. Există doar o singură putere supremă care este temelia şi care susţine totul.
2. Cu toţii ne avem obârşia în această putere—suntem cu toţii picături din acelaşi ocean divin.
3. Fiecare din noi răspunde pentru tot ceea ce face.
Oricum ar fi descrisă în diversele culturi sau credinţe, toţi înţelepţii spun că suportul vieţii este spiritul. Esenţa noastră este spirituală—nu fizică sau mentală. Sufletul sau spiritul este esenţa noastră reală, este cel pe care îl desemnăm cu numele de ,,eu". Iluminaţii înlătură confuzia generală ce se face aici, spunându-ne că noi suntem fiinţe spirituale ce trecem printr-o experienţă omenească, şi nu (cum credem noi despre noi) fiinţe omeneşti ce tindem spre o experienţă spirituală. Oricine intră în contact cu esenţa sa spirituală, Cuvântul dătător-de-viaţă înlăuntru său, va fi condus în mod natural de către acesta spre sursa sa, deasupra limitărilor impuse de spaţiu şi timp.
Aşadar, acesta este ţelul călătoriei! noastre. Dar noi suntem defavorizaţi fiindcă experimentăm viaţa prin intermediul simţurilor noastre şi de aceea ne scapă înţelegerea a ceea ce suntem de fapt. Aşa cum unui copil îi vine greu să priceapă că în atmosferă există mulţime de unde radio, tot la fel imaturitatea noastră spirituală nu ne permite să cunoştem potenţialul nostru divin. Sfinţii ne spun că atât timp cât suntem prinşi de lumea din jurul nostru, vom rămâne cu o viziune îngustă—păcăliţi de credinţa că numai lumea fizică e reală. Vom începe să credem că putem cunoşte orice cu ajutorul intelectului. Ca şi Iov din povestire biblică, şi noi credem că suntem cei ce controlăm lucrurile când, de fapt, noi doar discernem cuvinte şi concepte. Dumnezeu a vrut să-i transmită aceasta lui Iov atunci când i s-a adresat din ,,mijlocul furtunii", cerându-i să nu mai fie aşa plin de el:
Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere? ...Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
CARTEA lui IOV

Fizicianul Albert Einstein, vorbeşte astfel despre felul cum ne este denaturată înţelegerea:
O fiinţă umană este o parte dintr-un întreg, denumit de noi ,Univers', a parte limitată în timp şi spaţiu. El îşi consideră gândurile şi sentimentele ca fiind ceva separat de rest—un fel de aberaţie (eroare) optică a conştiinţei lui. Această eroare este un fel de închisoare pentru noi, care ne restrânge doar la dorinţele noastre personale şi la iubirea câtorva persoane apropiate nouă. Sarcina noastră trebuie să fie să ne eliberăm de această strânsoare lărgindu-ne sfera compasiunii pentru a cuprinde toate fiinţele şi întreaga natură cu toate frumuseţile ei. (Albert Einstein)
Pentru ,,a ne elibera" avem nevoie să ne ,,lărgim sfera compasiunii", pentru a recunoaşte că suntem fiinţe spirituale—picături ale unicului ocean care este Dumnezeu. Pentru a face aceasta, maeştrii ne dau îndrumări necesare. Ei ne învaţă o metodă care, în cele din urmă, ne va da putinţa să iubim nu numai ,,natura" ci şi creaţia şi Creatorul. Suntem îndrumaţi cum să ne retragem atenţia de la lume şi să o concentrăm în aşa fel încât să ne putem discerne impresiile false venite de la trup şi minte. Dar sfinţii ne mai spun că aceasta nu este simplu de făcut: există o piedică, şi aceasta este legea karmei sau a cauzei şi efectului. Această lege este puterea care conduce creaţia. Ea este cea care nu ne lasă să discernem între spirit pur şi materie—adică să ne separăm sufletul de lume—până ce nu ne-am împlinit tot ce aveam de împlinit în viaţă.
Ce înseamnă tot ce avem de împlinit? Este înscrisul a tot ceea ce am gândit sau înfăptuit de când sufletul s-a separat de sursa sa şi a fost închis în minte şi trup. Acest înscris ne leagă de creaţie, noi trebuind să rămânem în ea şi să trecem de la o viaţă la alta pentru a da socoteală pentru tot ceea ce am săvârşit. A fi liberi înseamnă a plăti toate datoriile vechi şi a nu mai face altele noi. Odată ce înţelegem că faptele săvârşite acum ne determină viitorul, putem spune că avem un punct de plecare pentru codul moral care să ne ghideze în ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie să facem pentru a deveni liberi.
Odată înţeleasă legea cauzei şi efectului, aceasta se va reflecta şi în viaţa noastră de zi cu zi, trăind în mod conştient şi ştiind întotdeauna că fiecare faptă a noastră are o urmare, şi doar astfel vom ţine linia de plutire în călătoria noastră interioară.