MORALITATEA

În zilele noastre moralitatea constituie un subiect dificil de abordat. Probabil că astăzi acest concept al moralităţii crează în lume, mai mult ca oricând, o neînţelegere a ceea ce înseamnă el de fapt.
De ce, pot întreba unii, trebuie să ne străduim să trăim prin mijloace cinstite?
Care este temeiul pe care se bazează statul sau biserica când ne spun ce să facem?
În această eră ştiinţifică, în care preceptele religioase şi sociale sunt din ce în ce mai mult ignorate, mulţi oameni se întreabă dacă ducerea unui trai onest are la bază o sursă (un temei) credibilă. Confruntaţi cu atât de multe aspecte contrastante şi neclarităţi, oamenii preferă să-şi ducă viaţa aşa cum le place, sau având în vedere doar ţeluri imediate, obiective cu termene scurte.
Dacă am decis să urmăm o artă regală, aceasta înseamnă că vrem să ne folosim viaţa pentru a cunoaşte potenţialul divin din noi şi că ne-am zis nouă înşine că viaţa înseamnă mai mult decât împlinirea idealurilor dintr-un viitor apropiat. Darul iniţierii ne dezvăluie o metodă practică de a obţine această cunoaştere şi, pentru a susţine munca noastră spirituală, ne angajăm să ne ducem viaţa potrivit anumitor reguli. Trebuie să ne şlefuim permanent. Este vorba de propriul nostrum effort depus pe calea cunoaşterii spirituale.
Să ţinem minte că aceste reguli nu ne sunt impuse de vreo sursă (putere) din afară.; noi singuri am consimţit să le urmăm, pentru a ne fi de ajutor pe cale.
Examinând aceste reguli (în mod) raţional, ni le readucem în minte şi le putem vedea astfel mai în profunzime. Nici un cod moral nu poate da cuiva toate răspunsurile, dar dacă noi înţelegem principiul ce stă la baza lui, devine mai simplu să aflăm adevărul în noi înşine.
Înainte de a se inventa vaporul cu aburi, reuşita unei călătorii depindea de câţiva factori: cunoştinţe legate de mare, cunoaşterea fluxului şi refluxului, curenţii marini şi vânturile predominante, cât şi menţinerea liniei de plutire a navei. Chiar dacă cineva avea cea mai grozavă navă din lume şi şi-o cunoştea în detaliu, fără cunoaşterea mării însăşi a forţelor ce puneau în acţiune vasul, călătoria cu acel vas putea avea efecte dezastroase. Tot la fel şi noi pornim în călătoria auto-cunoaşterii (cunoaşterii de sine). Din păcate unii îşi doresc doar un mod de socializare ial alţii accentuează pe cunoaşterea de sine. Pentru a duce călătoria la bun sfârşit avem nevoie să înţelegem viaţa şi forţele ce ne guvernează. Doar în aceste condiţii, şi păstrându-ne totodată în minte ţelul propus, vom putea să ne stabilim un cod de conduită—vom putea să ştim cum să ne menţinem linia de plutire.
Înţelegerea noastră se bazează pe o perspectivă spirituală şi morală ce este comună tuturor învăţăturilor lumii. Această perspectivă nu este proprietatea nici unei religii. Ea aparţine tuturor. Îşi are originea în fondul comun al întregii umanităţi şi va da roade în mod natural când ne vom reuni cu sursa noastră spirituală comună. Cei înăuntrul cărora această perspectivă este cel mai bine conturată sunt misticii - înţelepţii şi sufletele din toate timpurile, ce l-au cunoscut pe Dumnezeu—.
Pentru a demonstra universalitatea celor scrise mai sus, am inclus citate din cele mai diverse surse posibile, dar demersul nostru se bazează în primul rând pe cunoaşterea vieţii din perspectiva misticilor.


Perspectiva spirituală
În esenţă, întreaga perspectivă mistică poate fi exprimată prin trei afirmaţii simple:
1. Există doar o singură putere supremă care este temelia şi care susţine totul.
2. Cu toţii ne avem obârşia în această putere—suntem cu toţii picături din acelaşi ocean divin.
3. Fiecare din noi răspunde pentru tot ceea ce face.
Oricum ar fi descrisă în diversele culturi sau credinţe, toţi înţelepţii spun că suportul vieţii este spiritul. Esenţa noastră este spirituală—nu fizică sau mentală. Sufletul sau spiritul este esenţa noastră reală, este cel pe care îl desemnăm cu numele de ,,eu". Iluminaţii înlătură confuzia generală ce se face aici, spunându-ne că noi suntem fiinţe spirituale ce trecem printr-o experienţă omenească, şi nu (cum credem noi despre noi) fiinţe omeneşti ce tindem spre o experienţă spirituală. Oricine intră în contact cu esenţa sa spirituală, Cuvântul dătător-de-viaţă înlăuntru său, va fi condus în mod natural de către acesta spre sursa sa, deasupra limitărilor impuse de spaţiu şi timp.
Aşadar, acesta este ţelul călătoriei! noastre. Dar noi suntem defavorizaţi fiindcă experimentăm viaţa prin intermediul simţurilor noastre şi de aceea ne scapă înţelegerea a ceea ce suntem de fapt. Aşa cum unui copil îi vine greu să priceapă că în atmosferă există mulţime de unde radio, tot la fel imaturitatea noastră spirituală nu ne permite să cunoştem potenţialul nostru divin. Sfinţii ne spun că atât timp cât suntem prinşi de lumea din jurul nostru, vom rămâne cu o viziune îngustă—păcăliţi de credinţa că numai lumea fizică e reală. Vom începe să credem că putem cunoşte orice cu ajutorul intelectului. Ca şi Iov din povestire biblică, şi noi credem că suntem cei ce controlăm lucrurile când, de fapt, noi doar discernem cuvinte şi concepte. Dumnezeu a vrut să-i transmită aceasta lui Iov atunci când i s-a adresat din ,,mijlocul furtunii", cerându-i să nu mai fie aşa plin de el:
Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere? ...Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
CARTEA lui IOV

Fizicianul Albert Einstein, vorbeşte astfel despre felul cum ne este denaturată înţelegerea:
O fiinţă umană este o parte dintr-un întreg, denumit de noi ,Univers', a parte limitată în timp şi spaţiu. El îşi consideră gândurile şi sentimentele ca fiind ceva separat de rest—un fel de aberaţie (eroare) optică a conştiinţei lui. Această eroare este un fel de închisoare pentru noi, care ne restrânge doar la dorinţele noastre personale şi la iubirea câtorva persoane apropiate nouă. Sarcina noastră trebuie să fie să ne eliberăm de această strânsoare lărgindu-ne sfera compasiunii pentru a cuprinde toate fiinţele şi întreaga natură cu toate frumuseţile ei. (Albert Einstein)
Pentru ,,a ne elibera" avem nevoie să ne ,,lărgim sfera compasiunii", pentru a recunoaşte că suntem fiinţe spirituale—picături ale unicului ocean care este Dumnezeu. Pentru a face aceasta, maeştrii ne dau îndrumări necesare. Ei ne învaţă o metodă care, în cele din urmă, ne va da putinţa să iubim nu numai ,,natura" ci şi creaţia şi Creatorul. Suntem îndrumaţi cum să ne retragem atenţia de la lume şi să o concentrăm în aşa fel încât să ne putem discerne impresiile false venite de la trup şi minte. Dar sfinţii ne mai spun că aceasta nu este simplu de făcut: există o piedică, şi aceasta este legea karmei sau a cauzei şi efectului. Această lege este puterea care conduce creaţia. Ea este cea care nu ne lasă să discernem între spirit pur şi materie—adică să ne separăm sufletul de lume—până ce nu ne-am împlinit tot ce aveam de împlinit în viaţă.
Ce înseamnă tot ce avem de împlinit? Este înscrisul a tot ceea ce am gândit sau înfăptuit de când sufletul s-a separat de sursa sa şi a fost închis în minte şi trup. Acest înscris ne leagă de creaţie, noi trebuind să rămânem în ea şi să trecem de la o viaţă la alta pentru a da socoteală pentru tot ceea ce am săvârşit. A fi liberi înseamnă a plăti toate datoriile vechi şi a nu mai face altele noi. Odată ce înţelegem că faptele săvârşite acum ne determină viitorul, putem spune că avem un punct de plecare pentru codul moral care să ne ghideze în ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie să facem pentru a deveni liberi.
Odată înţeleasă legea cauzei şi efectului, aceasta se va reflecta şi în viaţa noastră de zi cu zi, trăind în mod conştient şi ştiind întotdeauna că fiecare faptă a noastră are o urmare, şi doar astfel vom ţine linia de plutire în călătoria noastră interioară.