Ceea ce anticii considerau a fi datoria esenţială şi prima dintre îndatoririle omului – Cunoaşterea de sine – este foarte actual şi astăză. Filozofii greci spuneau, în esenţă:
"Cinstiţi-i pe zei, dacă trebuie; dar prima voastră datorie este să aflaţi cine şi ce sunteţi voi înşivă."
Deasupra porţilor templelor lor au scris: "Gnote Seauton" - Cunoaşte-te pe tine.
Şi în ziua de astăzi aceasta este prima poruncă a Învătorilor spirituali moderni. Dar a te cunoaşte pe tine, în sensul atribuit de Marii Învătători acestei fraze este un lucru foarte diferit de sensul pe care i-l dau psihologii moderni.
Câtă vreme noi omenii ne credem pe noi a fi creaturi ale pământului, limitaţi şi legaţi de fizic, vom rămâne astfel. Dacă noi suntem limitaţi şi încătuşaţi, este numai datorită faptului că am ales să rămână astfel. Atunci când vom avea fie şi o mică viziune a ceea ce suntem de fapt, această cunoaştere va produce în noi cea mai mare schimbare.
Noi, oamenii, suntem extrem de mândri de realizările noastre intelectuale – şi ele sunt cu adevărat considerabile. Creierul omenesc este capabil să folosească o capacitate de un milion de ori mai mare decât ceea pe care o foloseşte acum.. Unii dintre marii savanţi în domeniu, susţin că omul obişnuit de astăzi foloseşte doar o fracţiune din celulele creierului său. De ce au fost prevăzute aceste celule? Ce s-ar putea petrece, ce măreţii ar putea făptui omul dacă s-ar deştepta la posibilităţile sale reale şi ar începe să-şi folosească creierul la deplina sa capacitatea?
Dacă am trece în revistă câteva din marile realizări ale inteligenţei moderne din ultima jumătate de secol, am putea sesiza întru-câtva posibilităţile omeneşti.
,,Realizările minţii, oricât de uriaşe pot părea acum, sunt un joc de copii în comparaţie cu ceea ce ar putea realiza sufletul eliberat.
Când omul îşi va fi învins patimile, îşi va fi adus mintea sub stăpânirea spiritului, când sufletul va fi descătuşat şi văzător, atunci şi numai atunci va începe să capete o oarecare imagine a înaltului său drept din naştere."
Învăţăturile Sant Mat ne spun că noi suntem asemenea unor zei înfăşuraţi în zdrenţe! Suntem de aceeaşi natură cu Dumnezeu dar umblăm cerşind o coajă de pâine. Suntem asemenea unui rege care se pleacă înaintea propriilor săi servitori. Suntem asemenea deţinuţilor înconjuraţi de zidurile propriei noastre ignoranţe.
De fapt noi ar trebui să fim pe deplin liberi. Trebuie doar să păşim afară din temniţa pe care ne-am zidit-o noi înşine.
"Nimeni nu te reţine, în afară de tine însuţi," spunea Buddha.
(Toate acestea au fost citate din cartea lui Julian Johnson ,,Calea Maeştrilor Spirituali”).
Există un mit antic, numit Mitul cavernei care ne ajută să înţelegem mai bine starea actuală în care ne aflăm: ,,Se spune că înăuntrul unei peşteri întunecoase vieţuia un grup de oameni. Aceşti oameni îşi trăiau întreaga lor viaţă în peşteră, neputând ieşi vreodată afară, deoarece erau legaţi cu lanţuri. Mai mult, ei nu puteau să privească decât înspre peretele opus celui în care era săpată intrarea în peşteră. Chiar în faţa gurii peşterii ardea continuu un foc măreţ. Dar acei oamenii, întreaga lor viaţă, nu puteau vedea decât propriile lor umbre aruncate pe peretele rece şi zgrumţuros al peşterei."
Cu ajutorul dat de Învăţăturile Sant Mat putem descifra cu uşurinţă acest mit. Astfel, peştera este Creaţia materială, oamenii din acea peşteră, sufletele, care sunt prinse în acestă lume cu lanţurile patimilor, poftelor nestăpânite, lăcomiei, mândriei şi ataşării excesive de lume şi lucrurile ei. Ele nu-şi pot întoarce privirea către intrarea peşterii, adică nu pot vedea înspre interiorul lor – unde arde Flacăra eternă, ci îşi văd doar propriile umbre proiectate pe peretele peşterii, corpurile materiale.
Noi discipolii suntem suflete ce facem o muncă de natură spirituală – meditaţia – încercăm să privim ,,peste umăr", înspre interiorul nostru pentru a vedea Lumina şi pentru a încerca să rupem lanţurile ce ne leagă. Dar, se pare că lanţurile cu care suntem prinşi de această lume sunt încă foarte multe şi cu zale destul de groase. Noi, cu toţii vrem să ieşim afară din peşteră, să vedem cu ochii noştrii Forma de lumină a Învăţătorului spiritual, vrem să-L întâlnim pe Dumnezeu …
Cu toţii urmăm Cale, dar, pe lângă urmatul căii spirituale am vrea suplimentar să mai dobândim încă grămadă de bunuri materiale (poate o casă nouă, o mobilă nouă un televizor sau un calculator mai bun şi am mai vrea să călătorim să văd locuri frumose din lume, şi am vrea, de asemeni, să avem mai mulţi bani şi să ne permitem anumite lucruri …. şi aşa mai departe. Am vrea să le putem face pe amândouă în acelaşi timp, dar Învăţăturile Sant Mat ne spun clar că aşa ceva nu se poate.
Totul este o chestiune de priorităţi. Dacă acordăm prioritate dorinţelor noastre—punând Calea pe locul 2— s-ar putea să nu mai avem timp să o urmăm în viaţa acesta. Urmând dorinţele noastre, ne afundăm din ce în ce mai mult în lume, creându-ne zale mai groase în lanţul cu care suntem deja prinşi, şi nu vom putea afla niciodată cine suntem noi cu adevărat.
În filosofia Căii ni se spune că oamenii se împart în 2 categorii: cei ce urmează Sant Mat (învăţătura sfântă) şi cei ce urmează Man Mat (învăţătura minţii).
Se pare că Man Mat o ştim cu toţii fiindcă o ,,practicăm" cu toţii cu multă îndemânare…..
Ştiind teoretic ce este Sant Mat. Să încercăm să vedem de ce ne este aşa uşor să practicăm calea minţii şi aşa greu calea spirituală.
Pentru a înţelege aceste adevăruri, Învăţăturile Sfinţilor ne spun că trebuie să medităm cu sârguiţă zi de zi timp de mulţi ani. Calea să fie aceea ce ne interesează în cel mai mare grad.
Baba Ji zice adesea: gândeşte-te bine, de ce urmezi Calea, care este prioritatea ta numărul unu? Dacă este Sant Mat, într-o bună zi sigur vei reuşi să-i afli taina.
Unii dintre noi vom spune că facem toate acestea, medităm zi de zi şi totuşi nu am pătruns încă în interior.
Toţi Învăţătorii ne-au spus unul şi acelaşi lucru: sufletul nostru nu vrea decât un singur lucru, nu are decât o singură năzuinţă—ACEEA DE A MERGE ÎNAPOI LA DUMNEZEU, DE A SE REUNI CU DUMNEZEU. Sufletul nu ştie altceva şi nu poate să facă altceva.
Totuşi vedem bine că suntem departe de Dumnezeu în ciuda ,,eforturilor” noastre de a ne întoarce la El. Tot Învăţăturile ne spun că atunci când Dumnezeu o vrea, într-o clipită suntem înapoi la El. Maharaj Charan Singh ne mai spune că noi nu avem liber arbitru. Dacă am avea, atunci ne-am întoarce imediat la Dumnezeu…
Învăţăturile ne spun că acestă creaţie materială este un joc al Maya-ei, atunci concluzia logică la toate cele de mai sus ar fi că singura dorinţă a sufletului—aceea de a se reuni cu Dumnezeu—este imediat denaturată de către minte şi simţuri, astfel încât ea îl afundă şi mai mult în Creaţie (în Iluzie). Kabir, marele mistic indian al sec. XVI spunea:
,,Kabir, spre ce îţi este astăzi îndreptată mintea,
Minte care ieri Îl căuta pe Dumnezeu?
...Ca şi torentul de ploaie
ce se prăvale pe colinele dealurilor,
La fel şi mintea a pornit-o înspre în jos,
Creând bălţi pline de murdărie."
Kabir, zice în alt poem aşa:
,,Mintea ştie bine ce e bine, ce e rău.
Şi cu toate acestea alege răul.
Poate afla un om fericirea,
Care–chiar purtând cu el o lumină–
Cade în fântână.?"
Învăţăturile ne spun clar:
Când vom reuşi să ne purificăm şi să ne liniştim mintea, apoi să o adunăm în ochiul al treilea şi să o concentrăm acolo—perfect calmă, şi când vom înceta a avea dorinţe, atunci vom ieşi din iluzie şi vom vedea Realitate aşa cum este ea de fapt.
Cum să facem aceasta? prin Simran şi apoi Bhajan, ne spun Învăţătorii.
Simran-ul, prin puterea Numelor, ne va linişti şi concentra mintea, iar Bhajan-ul, ascultarea Sunetului, ne va curăţa mintea de orice impuritate .
Legat de capacitatea de a asculta Shabd-ul, iată ce încurajări ne dă Julian Johnson în cartea sa ,,Calea Învăţătorilor Spirituali":
,,Fiecare are această capacitate, cu condiţia dezvoltării organului interior al auzului subtil, pe care îl posedă fiecare. Acest fapt al auzirii Sunetului, este bucuria noastră supremă, căci aceasta semnifică libertatea noastră spirituală definitivă. Învăţătorii ne învaţă pe noi discipolii, practica simran-ului care să dezvolte acest auz interior. Apoi, Curentul Sunet poate fi auzit la fel de clar şi perfect cum putem auzi orice se află în acest plan prin intermediul urechilor fizice.
Acest Curent creator, care umple întregul spaţiu, poate fi asemuit undelor electromagnetice radio. Aparatul de recepţie este corpul omenesc, care trebuie doar "acordat" pentru a recepţiona Muzica interioară. Rămâne apoi doar ca aparatul să fie păstrat în bune condiţii pentru a ne bucura mai departe de acest imens beneficiu.
Pentru a dezvolta auzul interior este necesar un oarecare timp. Întregul corp şi în special mintea trebuie purificată, iar apoi acordate la vibraţiile mai înalte. După aceea, muzica subtilă apare cu claritate. Cel care începe să o audă este cuprins de o mare bucurie; căci nimic în lume nu poate fi asemuit cu ea.
Atracţiile simţurilor dispar. Inima ne este purificată iar mintea înoită. Trăim într-o nouă formă. Am devenit nemuritori. Am pătruns şi ne-am contopit în mod sigur în Curentul Vieţii veşnice!
Când va sosi timpul să ne părăsim corpul, o vom face ca şi cel care îşi leapădă o haină veche. Odată cu Unda divină, ne ridicăm şi noi la Casa lui Dumnezeu.
Ne putem înalţă deasupra tuturor valurilor agitate ale patimilor, aşa cum ar urca cineva în cer într-un avion, în timp ce torente de apă murdară s-ar rostogoli dedesubtul său. Ne înalţăm triumfător deasupra oricărui rău. Nu mai putem fi niciodată nefericiţi, după ce am luat parte la această Muzică dătătoare de viaţă.
Din clipa sacră când noi, discipolii, auzim această Muzică, nu mai suntem niciodată singuri sau însinguraţi. În cel mai adevărat sens, ne bucurăm de însăşi tovărăşia lui Dumnezeu. Cel Suprem este întotdeauna prezent împreună cu noi! Sunetele sale dulci ne cheamă, cu blândeţe înapoi acasă. Tot ce ne dorim fierbinte este să fim pe acest Drum."
Ne vom cunoaşte pe noi înşine numai atunci când vom începe să avem o relaţie perso-nală cu Shabd-ul înlăuntrul nostru, spune Julian Johnson.
Tot el spune în continuare:
,,Toţi Învăţătorii spirituali învaţă că nu există un alt mijloc de eliberare spirituală în afară de Shabd. Fără a participa în fapt, conştient, în curentul de viaţă audibil, nimeni nu poate scăpa din plasa karmei şi reîncarnării sau să devină vreodată liber şi fericit. Cel care încearcă să nege această afirmaţie, să spună dacă este el însuşi liber şi fericit
De fapt, fără Shabd, nici un sfânt nu s-ar fi putut manifesta pe acest pământ şi prin urmare, întreaga lume ar fi continuat să stea în întuneric de-alungul a nesfârşite ere. Nici un suflet nu ar fi putut scăpa vreodată din această lume materială întunecată fără o participare conştientă în El şi o relaţie personală cu Shabd-ul. Sufletul trebuie să se contopească el însuşi în mod conştient în acel Curent sunet, iar cu ajutorul lui să se înălţa către libertate.
Numai prin acest Curent, sufletul este adus în starea de a transcende toate regiunile inferioare şi să ajungă în Cerul cel mai de sus.
Sfinţii ştiu că nu există altă cale. Prin alte căi omul se poate apropia întrucâtva de lumină. Dar, mai devreme sau mai târziu ajunge într-un impas. Fără un Guru desăvârşit, nici un om nu poate spera să ajungă mai departe de prima regiune de lumină. Învăţătorul este condiţia sine qua non a înaintării noastre mai departe.
Calea aceasta este cunoscută drept Calea Împărătească a sfinţilor, El Camino Real. Este singura cale care duce la lumina spirituală şi la eliberarea deplină. Acesta este ,,evanghelia curentului-viaţă audibil”. Cel care bea din acest Curent nu va mai fi însetat niciodată.
El curăţă mintea, făcând-o mai albe ca zăpada. Este adevăratul nectar al nemuririi. Cel care bea din El nu va mai umbla vreodată prin lume căutând hrană pentru spirit. Nu va mai căuta lumina altundeva. Un om care se află în plină lumină a soarelui nu va căuta o lumânare. Este leacul care vindecă orice boală. Este medicamentul pe care marele medic, Învăţătorul, îl oferă pentru alinarea tuturor relelor. Este elixirul universal, remediul pentru toate. El înlătură suferinţa şi îi dă odihnă celui ostenit. Aceasta este într-adevăr lumina cea adevărată care îl luminează pe fiecare om care vine în lume.
Shabd-ul este Dumnezeu, Tatăl suprem. El este înţelepciune, putere şi iubire.
Iisus însuşi menţionează foarte limpede Curentul sunet şi învaţă că noua naştere trebuie realizată prin mijlocirea Lui. Aceasta este exact lucrul asupra căruia stăruie toţi marii Învăţătorii. Iisus mai spune că El poate fi auzit. În versetul opt din capitolului trei al Evanghelia după Ioan, Iisus vorbeşte despre a intra în contact cu Sunetul şi a-L auzi:
Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul.
În cel de al doilea capitol al Faptelor Apostolilor se relatează despre ceea ce s-a petrecut în ziua de Rusalii. Ei au auzit un sunet ,,asemenea vuietului unui vânt ce vine repede" iar apoi au văzut lumina, asemenea "unor limbi ca de foc" care au şezut pe capetele lor, iar apoi ei "s-au umplut de Duhul Sfânt". Acesta este un fenomen care se poate petrece, şi se petrece adeseori cu discipolii oricărui mare Învăţător spiritual.
Shams din Tabriz spune într-un poem al său:
S-a apropiat de mine Sunetul neasemuit, care nu vine
Nici dinlăuntru, nici dinafarå.
Nu vine nici din stânga, nici din dreapta,
Nici dinapoi, nici dinainte.
Veţi întreba atunci, de unde vine el?
Vine din locul unde încerci tu så ajungi.
Veţi mai întreba, atunci, unde ar trebui så-l întâmpin?
În locul de unde vine Mirele.
Acel loc din care îi vine rodului coacerea;
Acel loc în care pietrele devin diamante.
Fii tåcut şi ascultå cele cinci sunete venite din Cer,
Cerul aflat dincolo de toate simţurile şi direcţiile.
În fiecare clipå a vieţii acest Sunet fermecåtor
Coboarå din låcaşurile Cerului.
Binecuvântat mai presus de toţi fiii omului
Este cel care aude Muzica lui încântåtoare.
