din lucrarea: CASATORIA vs DIVORT. Ghid de analiză.
Autori: Eusebiu Tihan, Laura Tihan,
Editura OPINFO,
Bucureşti,2004
În ciuda progresului său intelectual, omul nu a învăţat prea multe în ceea ce priveşte convieţuirea în armonie cu natura ori cu semenii. El încă nu ştie cum să înlăture confuziile din jurul său, produse de propria sa vanitate şi în general cele ce apasă întreaga omenire.
Oamenii ca dovadă a evoluţiei lor, ar trebui să devină mai atenţi şi mai plini de înţelegere faţă de cei din jur şi implicit ar trebui să-şi găsească timpul necesar unei autoanalize. Astfel oamenii devin nişte automate în lupta pentru existenţă, fapt cu puternice implicaţii psihologice în viaţa socială şi îndeosebi în viaţa de cuplu, în familie.
După cum bine ştim, familia reprezintă primul mediu organizat în care este angajat individul şi, ea are cea mai îndelungată influenţă asupra devenirii omului. Această instituţie se bazează pe alegerea reciprocă a partenerilor de viaţă. Îşi are originea în căsătorie şi constituie unul din cele mai complexe micro-sisteme sociale.
Căsătoria este o problemă personală şi individuală a fiecăruia şi care poate fi corect rezolvată numai de cei care sunt personal implicaţi. Trebuie să remarc faptul că, un sfătuitor din afară asupra acestor probleme nu este indicat şi arareori util.
Necunoscându-se pe sine, nu este de mirare că, atâtea vieţi nu reuşesc ori sunt întristate de necazuri ale spiritului şi ale corpului sau torturate de descurajare, îndoială, disperare.
Nu este de mirare că omul în dorinţa lui oarbă şi pasionată de libertate şi satisfacţii rebele şi violente, să se revolte deseori cu violenţă şi să încerce adesea a-şi calma chinul lăuntric aruncându-se cu capul aplecat într-o viaţă de activităţi febrile, de agitaţie constantă, de emoţii violente şi inutile şi de aventuri îndrăzneţe.
O instituţie (căsătoria, familia) ce se vrea constructivă are astfel, de suferit căci fiece individ ce aderă la această formă de comunicare - familie, aduce cu sine un bogat bagaj de obiceiuri, ritualuri, cutujme, transferându-le partenerului, marcând relaţia între cei doi.
Dacă la început fiecare tinde să arate ce are mai bun, apoi din cauza oboselii, a rutinei (pe care nu o folosesc constructiv) încep a-şi elibera vechi conflicte intrapsihice, declanşând adevărate războaie psihologice, distrugând acea legătură afectivă, acel cordon de argint - afectivitatea cu aspectul ei, dragostea. Astfel starea de normalitate a dispărut lăsând loc ceţei dense, întunericului.
Uneori, după o scurtă perioadă de convieţuire, căsătoria îşi pierde farmecul şi se dovedeşte arareori a fi o reuşită. Amândouă părţile trebuie să caute ca prin efortul propriu să dacă din ea o reuşită şi nu trebuie precupeţit nimic pentru a realiza un cămin fericit. Cred că sunteţi în măsură să apreciaţi că pacea şi fericirea adevărate se realizează numai atunci când ne îndreptăm gândul şi iubirea către Dumnezeu, Marele Creator. Aceasta ne obişnuieşte să gândim limpede. În acest fel vom fi în stare să nu ţinem seama de greşelile şi abaterile partenerului de viaţă şi vom putea trăi laolaltă într-un mod mulţumitor. Ciocnirile familiale se produc atunci când unul din parteneri se aşteaptă ca celălalt să deţină calităţile unui înger, ori atunci când unul aspiră la dominarea totală a celuilalt. Astfel, v-aş sfătui să faceţi ca viaţa dumneavoastră de familie să fie fericită şi să câştigaţi inima partenerului dumneavoastră prin iubire (dacă nu cumva este prea târziu).
Armonia familiei nu se cuvine să fie distrusă din cauza unor diferenţe de opinie. Soţul şi soţia sunt ambii obligaţi să facă din căsătorie o reuşită şi o pot face cu puţin tact, cooperare şi afecţiune. Ori de câte ori apar diferenţe este mai bine să vă aşezaţi împreună la o masă şi să se discute lucrurile calm şi sincer, într-un moment potrivit şi să se ajungă la o înţelegere, la o soluţie satisfăcătoare. În general greşeala este de ambele părţi.
Nu se poate bate dintr-o singură palmă.
Legăturile de familie nu trebuie considerate atât de lipsite de importanţă încât pentru lucruri mărunte soţii să simtă unul faţă de celălalt aversiune. Nu există doi oameni care să gândească la fel, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să-şi unească forţele în viaţă.
Căsătoria este o relaţie importantă. În sine, căsătoria nu este niciodată un succes, dar trebuie transformată în succes de părţile implicate.
Sănătatea cuplului lasă de dorit şi de fapt nimic nu se leagă mai ultimativ şi mai unic de existenţă decât sănătatea psihică.
Dar ce este sănătatea? Un echilibru între organism şi factorii externi, de mediu. Această tocită definiţie se rosteşte ca o formulă stereotipă şi numai cheamă în ecou nici o verificare.
Spuneam că toate atitudinile şi influenţele familiale ce exprimă fiecare în parte neajunsuri educative sau condiţii de educaţie patogene, condiţionează atât nedezvoltarea aptitudinilor sociale ale individului, cât şi un anumit grad de fragilitate şi chiar de imaturitate ca personalităţii tânărului, mai ales în plan afectiv, volitiv şi moral.
În viaţa cotidiană se confundă încercările disperate pe care le face conştiinţa noastră (de a ne dovedi că este reală), cu realitatea însăşi". Mă pricep la aceasta, deci lumea trebuie să mă placă. Am aceste sentimente reale şi tangibile deci eu trebuie să fiu capabil să desfid organizarea socială. Pot rezolva 50 de probleme deodată, deci sunt cât de cât isteaţă, deci sunt aproape nemuritoare", spune în continuare mintea umană. În fiecare moment, mentalul improvizează o mie de asemenea raţionamente pentru a-şi dovedi existenţa, liberul arbitru.
Dar toate acestea aduc confuzie în viaţa cuplului dezvoltând ideea de "a fi" în loc de "a iubi". Printr-o acţiune necugetată ori o vorbă "aruncată la întâmplare", se poate spulbera tot ceea ce s-a construit ani de-a rândul.
Atunci când se adună o grămadă de deşeuri şi vrei să o arzi, ai nevoie de un băţ de chibrit. Dar ştii bine cât de multe pregătiri sunt necesare pentru a face un băţ de chibrit, iar atunci când vrei să-l foloseşti nu îţi ia decât o clipă să-l aprinzi şi să dai foc întregii grămezi.
Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că, printr-un gest, o acţiune, putem declanşa o criză ce implică: un eveniment stresant ce nu are o soluţie imediată, o ameninţare majoră lam adresa identităţii şi a rutinei aducând în actualitate probleme nerezolvate din trecutul apropiat; reacţii ce conduc la un model tipic al dezorganizării.
Dacă celălalt partener nu înţelege impasul soţiei/soţului, familia ca instituţie îşi poate pierde noţiunea, de aceea ea trebuie să fie o realitate concretă, dinamică, ce se adaptează permanent schimbărilor. Totuşi, să nu uităm că forţa principală a omului este iubirea. Nu putem înţelege nici omul ca punct de plecare, nici progresul fără aceste două forţe motrice: a crede şi a iubi. Dar credinţa însăşi provine din iubire. A iubi înseamnă şi a vrea şi, esenţialul este să vrei. A iubi, iată desprindem adevăratul suport al fiinţelor umane; a iubi, iată singurul fapt ce stăpâneşte eternitatea iar cunoaşterea de sine este elanul iubirii şi totodată al minţii devenită prieten, spre un "mister". Astfel, când spunem că ne iubim soţia/soţul, nu există loc pentru greşeli, pentru escapade în afara cuplului. Ne minţim pe noi înşine crezând că vom putea fi acelaşi în faţa celorlalţi. Ar fi bine să nu uităm că pentru un bărbat toate femeile se reduc la soţie, iar pentru femeie, toţi bărbaţii se reduc la soţ. Este condiţia armoniei în cuplu şi societate.
Numai astfel vom putea deveni un exemplu de bunătate şi altruism pentru partener, pentru copiii noştri.
Să încercăm să nu ne pierdem firea niciodată sau să folosim un limbaj agresiv faţă de nimeni. Pornirile agresive demonstrează absenţa unei gândiri limpezi şi în afara faptului că ne împiedică progresul spiritual, ne afectează în mare măsură şi sănătatea.
Şi să nu uităm că o rană făcută trupului cu o armă ascuţită se vindecă în decursul timpului dar nu tot aşa se întâmplă cu rana pe care o vorbă, o faptă, o produce în inima unui om.
Nu există limite pentru înălţimile la care poate ajunge o fiinţă omenească nici pentru adâncurile în care se poate cufunda. Dumneavoastră aveţi de ales între culmile bucuriei şi fericirii şi adâncurile chinului şi suferinţei.
Nu găsesc cuvinte pentru a exprima necesitatea unei vieţi morale pure. Caracterul moral superior este esenţial pentru progresul spiritual. Nu există nimic ce nu poate fi învins prin iubire, bunătate, tact şi înţelegere.
Dragostea şi pofta nu pot exista laolaltă. Aceşti termeni sunt perfect antagonici precum lumina şi întunericul.
Unde este poftă, Dragostea nu are loc. Acolo unde vine Dragostea, pofta se risipeşte.
"Mă plec în faţa celor ce au reuşit astfel!
Oamenii ca dovadă a evoluţiei lor, ar trebui să devină mai atenţi şi mai plini de înţelegere faţă de cei din jur şi implicit ar trebui să-şi găsească timpul necesar unei autoanalize. Astfel oamenii devin nişte automate în lupta pentru existenţă, fapt cu puternice implicaţii psihologice în viaţa socială şi îndeosebi în viaţa de cuplu, în familie.
După cum bine ştim, familia reprezintă primul mediu organizat în care este angajat individul şi, ea are cea mai îndelungată influenţă asupra devenirii omului. Această instituţie se bazează pe alegerea reciprocă a partenerilor de viaţă. Îşi are originea în căsătorie şi constituie unul din cele mai complexe micro-sisteme sociale.
Căsătoria este o problemă personală şi individuală a fiecăruia şi care poate fi corect rezolvată numai de cei care sunt personal implicaţi. Trebuie să remarc faptul că, un sfătuitor din afară asupra acestor probleme nu este indicat şi arareori util.
Necunoscându-se pe sine, nu este de mirare că, atâtea vieţi nu reuşesc ori sunt întristate de necazuri ale spiritului şi ale corpului sau torturate de descurajare, îndoială, disperare.
Nu este de mirare că omul în dorinţa lui oarbă şi pasionată de libertate şi satisfacţii rebele şi violente, să se revolte deseori cu violenţă şi să încerce adesea a-şi calma chinul lăuntric aruncându-se cu capul aplecat într-o viaţă de activităţi febrile, de agitaţie constantă, de emoţii violente şi inutile şi de aventuri îndrăzneţe.
O instituţie (căsătoria, familia) ce se vrea constructivă are astfel, de suferit căci fiece individ ce aderă la această formă de comunicare - familie, aduce cu sine un bogat bagaj de obiceiuri, ritualuri, cutujme, transferându-le partenerului, marcând relaţia între cei doi.
Dacă la început fiecare tinde să arate ce are mai bun, apoi din cauza oboselii, a rutinei (pe care nu o folosesc constructiv) încep a-şi elibera vechi conflicte intrapsihice, declanşând adevărate războaie psihologice, distrugând acea legătură afectivă, acel cordon de argint - afectivitatea cu aspectul ei, dragostea. Astfel starea de normalitate a dispărut lăsând loc ceţei dense, întunericului.
Uneori, după o scurtă perioadă de convieţuire, căsătoria îşi pierde farmecul şi se dovedeşte arareori a fi o reuşită. Amândouă părţile trebuie să caute ca prin efortul propriu să dacă din ea o reuşită şi nu trebuie precupeţit nimic pentru a realiza un cămin fericit. Cred că sunteţi în măsură să apreciaţi că pacea şi fericirea adevărate se realizează numai atunci când ne îndreptăm gândul şi iubirea către Dumnezeu, Marele Creator. Aceasta ne obişnuieşte să gândim limpede. În acest fel vom fi în stare să nu ţinem seama de greşelile şi abaterile partenerului de viaţă şi vom putea trăi laolaltă într-un mod mulţumitor. Ciocnirile familiale se produc atunci când unul din parteneri se aşteaptă ca celălalt să deţină calităţile unui înger, ori atunci când unul aspiră la dominarea totală a celuilalt. Astfel, v-aş sfătui să faceţi ca viaţa dumneavoastră de familie să fie fericită şi să câştigaţi inima partenerului dumneavoastră prin iubire (dacă nu cumva este prea târziu).
Armonia familiei nu se cuvine să fie distrusă din cauza unor diferenţe de opinie. Soţul şi soţia sunt ambii obligaţi să facă din căsătorie o reuşită şi o pot face cu puţin tact, cooperare şi afecţiune. Ori de câte ori apar diferenţe este mai bine să vă aşezaţi împreună la o masă şi să se discute lucrurile calm şi sincer, într-un moment potrivit şi să se ajungă la o înţelegere, la o soluţie satisfăcătoare. În general greşeala este de ambele părţi.
Nu se poate bate dintr-o singură palmă.
Legăturile de familie nu trebuie considerate atât de lipsite de importanţă încât pentru lucruri mărunte soţii să simtă unul faţă de celălalt aversiune. Nu există doi oameni care să gândească la fel, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să-şi unească forţele în viaţă.
Căsătoria este o relaţie importantă. În sine, căsătoria nu este niciodată un succes, dar trebuie transformată în succes de părţile implicate.
Sănătatea cuplului lasă de dorit şi de fapt nimic nu se leagă mai ultimativ şi mai unic de existenţă decât sănătatea psihică.
Dar ce este sănătatea? Un echilibru între organism şi factorii externi, de mediu. Această tocită definiţie se rosteşte ca o formulă stereotipă şi numai cheamă în ecou nici o verificare.
Spuneam că toate atitudinile şi influenţele familiale ce exprimă fiecare în parte neajunsuri educative sau condiţii de educaţie patogene, condiţionează atât nedezvoltarea aptitudinilor sociale ale individului, cât şi un anumit grad de fragilitate şi chiar de imaturitate ca personalităţii tânărului, mai ales în plan afectiv, volitiv şi moral.
În viaţa cotidiană se confundă încercările disperate pe care le face conştiinţa noastră (de a ne dovedi că este reală), cu realitatea însăşi". Mă pricep la aceasta, deci lumea trebuie să mă placă. Am aceste sentimente reale şi tangibile deci eu trebuie să fiu capabil să desfid organizarea socială. Pot rezolva 50 de probleme deodată, deci sunt cât de cât isteaţă, deci sunt aproape nemuritoare", spune în continuare mintea umană. În fiecare moment, mentalul improvizează o mie de asemenea raţionamente pentru a-şi dovedi existenţa, liberul arbitru.
Dar toate acestea aduc confuzie în viaţa cuplului dezvoltând ideea de "a fi" în loc de "a iubi". Printr-o acţiune necugetată ori o vorbă "aruncată la întâmplare", se poate spulbera tot ceea ce s-a construit ani de-a rândul.
Atunci când se adună o grămadă de deşeuri şi vrei să o arzi, ai nevoie de un băţ de chibrit. Dar ştii bine cât de multe pregătiri sunt necesare pentru a face un băţ de chibrit, iar atunci când vrei să-l foloseşti nu îţi ia decât o clipă să-l aprinzi şi să dai foc întregii grămezi.
Ceea ce trebuie subliniat, este faptul că, printr-un gest, o acţiune, putem declanşa o criză ce implică: un eveniment stresant ce nu are o soluţie imediată, o ameninţare majoră lam adresa identităţii şi a rutinei aducând în actualitate probleme nerezolvate din trecutul apropiat; reacţii ce conduc la un model tipic al dezorganizării.
Dacă celălalt partener nu înţelege impasul soţiei/soţului, familia ca instituţie îşi poate pierde noţiunea, de aceea ea trebuie să fie o realitate concretă, dinamică, ce se adaptează permanent schimbărilor. Totuşi, să nu uităm că forţa principală a omului este iubirea. Nu putem înţelege nici omul ca punct de plecare, nici progresul fără aceste două forţe motrice: a crede şi a iubi. Dar credinţa însăşi provine din iubire. A iubi înseamnă şi a vrea şi, esenţialul este să vrei. A iubi, iată desprindem adevăratul suport al fiinţelor umane; a iubi, iată singurul fapt ce stăpâneşte eternitatea iar cunoaşterea de sine este elanul iubirii şi totodată al minţii devenită prieten, spre un "mister". Astfel, când spunem că ne iubim soţia/soţul, nu există loc pentru greşeli, pentru escapade în afara cuplului. Ne minţim pe noi înşine crezând că vom putea fi acelaşi în faţa celorlalţi. Ar fi bine să nu uităm că pentru un bărbat toate femeile se reduc la soţie, iar pentru femeie, toţi bărbaţii se reduc la soţ. Este condiţia armoniei în cuplu şi societate.
Numai astfel vom putea deveni un exemplu de bunătate şi altruism pentru partener, pentru copiii noştri.
Să încercăm să nu ne pierdem firea niciodată sau să folosim un limbaj agresiv faţă de nimeni. Pornirile agresive demonstrează absenţa unei gândiri limpezi şi în afara faptului că ne împiedică progresul spiritual, ne afectează în mare măsură şi sănătatea.
Şi să nu uităm că o rană făcută trupului cu o armă ascuţită se vindecă în decursul timpului dar nu tot aşa se întâmplă cu rana pe care o vorbă, o faptă, o produce în inima unui om.
Nu există limite pentru înălţimile la care poate ajunge o fiinţă omenească nici pentru adâncurile în care se poate cufunda. Dumneavoastră aveţi de ales între culmile bucuriei şi fericirii şi adâncurile chinului şi suferinţei.
Nu găsesc cuvinte pentru a exprima necesitatea unei vieţi morale pure. Caracterul moral superior este esenţial pentru progresul spiritual. Nu există nimic ce nu poate fi învins prin iubire, bunătate, tact şi înţelegere.
Dragostea şi pofta nu pot exista laolaltă. Aceşti termeni sunt perfect antagonici precum lumina şi întunericul.
Unde este poftă, Dragostea nu are loc. Acolo unde vine Dragostea, pofta se risipeşte.
"Mă plec în faţa celor ce au reuşit astfel!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu