UNIVERSALITATEA INSTITUŢIEI FAMILIALE

Familia - definiţii, caracteristici, tipuri

Prof.dr.Maria VOINEA



1.1 Cadrul conceptual

Familia este una dintre realităţile sociale cele mai intime nouă. Este, poate, fenomenul social cel mai...familiar. În toate societăţile oamenii întemeiază familii, deşi deseori aceste familii sunt diferite de tipul de familie cu care suntem obişnuiţi în prezent.
Definind mai mult afectiv decât raţional, orice individ ar putea spune ce este o familie, acest lucru fiind posibil datorită faptului că fiecare om a avut de-a face în decursul vieţii sale cu familii, fie că este vorba de familia în care s-a născut, de propria lui familie, sau de cele din comunitatea în care trăieşte.
Familia este unul din cele mai răspândite tipuri de grupuri sociale şi, cu toate acestea, încercarea de a o defini nu este deloc uşoară, ci, dimpotrivă, marea diversitate de tipuri de familie care s-au succedat de-a lungul timpurilor sau care coexistă în societăţile contemporane, impune găsirea unor caracteristici comune.
Din perspectivă sociologică, familia – ca formă specifică de comunitate umană – desemnează “grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viaţă, de sentimente, aspiraţii şi interese”, apărând astfel ca o realitate socială distinctă, ca un grup natural şi social fundamental, caracteristic tuturor societăţilor, în care se manifestă multiple relaţii, fundamentale fiind cele de căsătorie şi rudenie.
În sens juridic, familia este un grup de persoane, reglementat prin norme legale între care s-au stabilit drepturi şi obligaţii Aceste norme stabilesc modul de încheiere a căsătoriei, stabilirea paternităţii, drepturile şi obligaţiile soţilor, relaţiile dintre părinţi şi copii, modul de transmitere a moştenirii etc. Din această perspectivă, familia este un grup formal, reglementat prin legi şi alte acte normative.
Cele două sensuri ale noţiunii de familie, de regulă, se suprapun dar, există în realitate şi situaţii în care nu apare această corespondenţă. De exemplu, în cazul desfacerii căsătoriei prin divorţ, relaţiile în fapt, în sens sociologic încetează, între soţi nemaiexistând comunitate de viaţă şi interese. Cu toate acestea, unele drepturi şi ob1igaţii rămân valabile deci, relaţiile de familie în sens juridic continuă să existe. Ele se referă la administrarea bunurilor comune, menţinerea numelui, întreţinerea copiilor, la creşterea şi educarea lor. Este necesar a se face distincţie între raporturile faptice, sociologice de familie şi raporturile juridice, cu atât mai mult cu cât viaţa demonstrează că oamenii se asociază şi în uniuni consensuale (concubinaje) ale căror consecinţe sunt eludate juridic de cele mai multe ori.
În astfel de situaţii, sensul sociologic al noţiunii de familie este mult mai larg decât sensul juridic. Un exemplu semnificativ îl constituie cuplurile consensuale, considerate de către sociologi familii. Dar, acestea nu se pot încadra în noţiunea de familie definită juridic, pentru că raporturile dintre parteneri nu sunt sancţionate prin căsătorie legală.
Cele două perspective juridică şi sociologică, se completează reciproc în unele situaţii, perspectiva sociologică poate conduce la modificarea perspectivei juridice şi, implicit, la schimbarea reglementărilor legale privind familia.
Sociologul trebuie să cunoască reglementările juridice ale relaţiilor de familie, să ţină cont de ele în studiile sale, dar să pătrundă dincolo de normele juridice pentru a surprinde viaţa de familie în întreaga ei complexitate.
Analizând definiţiile familiei date de autori consacraţi în studiul acesteia, putem stabili caracteristicile sale şi tipurile de relaţii pe care le implică.
George Peter Murdock (1949) definea familia drept grupul social ai cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţie şi care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic şi au grijă de copii.
A. Giddens consideră că familia este “un grup de persoane legate direct prin relaţii de rudenie, ai cărei adulţi îşi asumă responsabilitatea pentru creşterea copiilor“.
E. Burgess şi H. Locke delimitează în cadrul familiei unitatea de interacţiuni şi intercomunicări personale, cuprinzând rolurile sociale de soţ şi soţie, mamă şi tată, fiu şi fiică, frate şi soră, iar A. Berge, prin comparaţie cu personalitatea individuală, defineşte familia ca un fel de personalitate colectivă a cărei armonie generală influenţează armonia fiecăreia dintre părţi.
Pentru C. Levi Strauss în “ Les Structures elementaires de la parenté“ (1949), familia este un grup care îşi are originea în căsătorie, fiind alcătuit din soţ şi soţie şi copiii născuţi din unirea lor (grup căruia i se pot adăuga şi alte rude), pe care-i unesc drepturi şi obligaţii morale, juridice, economice, religioase şi sociale ( inclusiv drepturi şi interdicţii sexuale).
Relaţiile din cadrul familiei pot fi reduse la următoarele categorii:
· Relaţiile dintre soţi (parteneri) reglementate prin căsătorie sau prin consens;
· Relaţiile dintre părinţi şi copii (dintre ascendenţi şi descendenţi);
· Relaţiile dintre descendenţi (copiii aceluiaşi cuplu);
· Relaţiile de rudenie între membrii cuplului familial şi alte persoane (părinţii din familia de origine, socri, cumnaţi, etc.)
În orice societate familia s-a distins ca grup specific, caracterizat printr-o puternică sudură internă, menţinută datorită forţelor interne. Forţele interne care unesc familia sunt sentimentele puternice şi ataşamentul emoţional al soţilor, precum şi al părinţilor şi copiilor, respectul reciproc, solidaritatea. “ La această coeziune sentimentală se va adăuga o împletire de dependenţe rezultate din funcţiile economice, sociale şi culturale, din îndatoririle faţă de copii, faţă de părinţi“.
Principalul mecanism de construire a familiei este căsătoria, având două aspecte: legal (sancţionarea uniunii conjugale printr-o decizie luată de persoane autorizate şi transcrierea acestei decizii în acte de stare civilă) şi religios (sancţionarea unei uniuni conjugale de către un cleric). În reglementările juridice contemporane, căsătoria are ca scop întemeierea unei familii, ea are la bază liberul consimţământ al partenerilor, este monogamă (cu excepţia unor ţări islamice), are caracter solemn şi se bazează pe egalitatea în drepturi a soţilor.