Gabriela Ianculescu, psiholog
Eusebiu Tihan, psiholog
Karen Horney (1885-1952) este considerata principala protagonista a “culturalismului” american . Conceptia sa teoretica are la baza notiunea de anxietate fundamentala. Dupa Horney, frica si anxietatea sunt , amandoua , reactii proportionale in raport cu pericolul , dar in cazul fricii pericolul este transparent obiectiv, pe când in cazul anxietatii pericolul este ascuns si subiectiv. Altfel spus , intensitatea anxietatii este proportionala cu semnificatia avuta de situatie pentru persoana care o traieste , motivele pentru care este anxioasa fiindu-i , in esenta , necunoscute (Horney K. , 1996 , pag.36). Anxietatea unui nevrotic se refera nu la situatia asa cum este ea in realitate , ci la situatia asa cum ii apare lui .
In societatea moderna exista patru modalitati principale in care o persoana incearca sa se protejeze impotriva anxietatii fundamentale :
- afectiunea , a carei deviza este : ,, Daca ma iubesti , nu ma vei lovi “
- supunerea : ,, Daca ma predau , nu voi fi lovit “
- puterea : ,, Daca am putere , nimeni nu ma poate lovi “
- retragerea : ,, Daca ma retrag , nimeni si nimic nu ma poate lovi ” (Horney K. , 1996 , pag. 74-76 ).
Oricare din aceste patru procedee , exercitate in mod exclusiv sau in mod predominant , poate fi eficient in realizarea sigurantei cautate , daca situatia permite urmarirea sa fara ca individul sa se expuna la conflicte .
Incercand sa dea o explicatie fenomenului iubirii , Karen Horney , face deosebirea intre iubirea reala ca sentiment pozitiv si nevoia nevrotica de afectiune ca mijloc de diminuare a anxietatii .
“ Desi este extrem de dificil sa spunem ce este iubirea , putem spune explicit ce nu este iubirea sau care sunt elementele straine de iubire “. ( Horney K. , 1996 ,pag.83 ). In cazul iubirii , trebuinta de securitate este simtamantul principal , iluzia iubirii fiind in plan secund . In schimb , la un nevrotic , anxietatea si trebuinta de securitate dispare din constiinta , pentru el asemenea stari nici nu exista si nu e capabil de a le constientiza . Persoana pe care o simte ca fiind dispoinibila afectiv intr-un moment este automat investita cu importanta . Sperantele pe care i le da respectiva persoana nevroticului il va face pe acesta sa se indragosteasca spontan , sentimentul manifestandu-se in iluzia iubirii . Daca in cazul iubirii reale , cel ce este indragostit poate admite faptul ca si altcineva se poate ingragosti de el , fiind disponibil si acceptând iubirea altcuiva, in cazul trebuintei nevrotice de afectiune nevroticul este convins ca nimeni nu-l poate iubi. El ia aceasta trebuinta ca pe o disponibilitate a sa , neacceptand ideea ca si altcineva se poate indragosti de persoana sa . In fond , este o situatie paradoxala : nevroticul alearga si tanjeste dupa afectiune , dar in acelasi timp este plin de ostilitate pentru ceilalti , facand tot posibilul ca acestia sa nu se apropie afectiv de el . In realitate , nevroticul al carui procedeu de protectie isi are sursa in impulsul pentru dobandirea afectiunii numai cu greu poate deveni constient de incapacitatea sa de a iubi . Cele mai multe asemenea persoane vor lua propria lor trebuinta de altii drept disponibilitatea de a iubi . Este de inteles motivul pentru care nevroticul mentine si apara propria sa iluzie a iubirii . Daca a renunta la ea , ar trebui sa admita faptul ca persoana de care crede ca este indragostit , este in acelasi timp si obiectul ostilitatii sale puternice . Nu e posibil sa atingi doua scopuri , incompatibile in esenta : sa iubesti si sa urasti in acelasi timp , aceeasi persoana . De aceea , nevroticul prefera sa pastreze in afara constiintei , dispozitia sa ostila . Iluzia iubirii este , asadar , rezultatul unei confuzii de inteles intre tandretea veritabila si trebuinta , avand functia decisiva de a face posibila cautarea afectiunii .
Sentimentul nevroticului ca nu poate fi de nimeni iubit, va face ca orice afectiune ce-i va fi oferita din partea cuiva sa fie considerata ca oferindu-se cu un gand ascuns . Afectiunea oferita unui nevrotic va genera din partea acestuia atat neancrederea cat si o reala anxietate . Un nevrotic poate fi cuprins realmente de groaza atunci cand va intelege ca cineva s-a indragostit de el . De asemenea , dovada afectiunii poate genera frica de dependenta emotionala . O persoana nevrotica va refuza orice gest de afectiune venit din partea cuiva pentru a evita dependenta emotionala care pune stapanire pe orice persoana care nu poate trai fara afectiunea celorlalti .
Trebuinta nevrotica mai are cateva aspecte definitorii . In primul rand , este vorba de caracterul sau compulsiv care se manifesta printr-un adevarat “nesat de afectiune” (“crawing for affection” ) ( Horney K. , 1996 , pag. 91 ) . Este o supraestimare a semnificatiei faptului de a fi iubit . Deosebirea este cea dintre “doresc sa fiu iubit si ma bucur ca sunt iubit” si “trebuie sa fiu iubit cu orice pret” . Nevroticii simt si se comporta in asa fel de parca intreaga existenta , fericire si securitate a lor depind de faptul de a fi placuti . In realitate , este important sa fim placuti numai anumitor persoane: prieteni, rude, colegi , etc... . In rest problema de a fi placuti de catre toata lumea n-are absolut nici o importanta . Nevroticul traieste inca o situatie paradoxala: doreste din toata fiinta sa fie cu idolul sau , se simte neglijat daca celalalt nu-i sta prin preajma, dar atunci cand se afla impreuna nu este deloc fericit . Chiar daca este constient de aceasta contradictie nevroticul nu poate fi decat uluit de prezenta ei . Da aceea , este evident ca dorinta prezentei celuilalt nu este expresia unei dragoste autentice , ci doar a trebuintei inconstiente de securitate .
Pentru a dobandi afectiunea care este de importanta vitala pentru el , nevroticul va plati orice pret pentru aceasta . ªi , de obicei , caile cele mai obisnuite sunt : dependenta emotionala ( de care , paradoxal , vrea sa scape ) si supunerea . Cel de-al doilea aspect definitoriu al trebuintei nevrotice de afectiune este insatiabilitatea ei . Aceasta insatiabilitate se poate manifesta in cupiditate ca o trasatura generala de caracter : lacomie la mancare , cumparaturi excesive , etc...
Principalele modalitati de manifestare a acestei insatiabilitati sunt , insa , gelozia si pretentia de a fi iubit in mod neconditionat . Spre deosebire de gelozia persoanei normale , definita ca reactie adecvata la pericolul de a pierde iubirea cuiva , gelozia nevrotica este o reactie cu totul exagerata fata de dimensiunea pericolului . Aceasta reactie este dictata de teama permanenta de a pierde posesiunea unei persoane sau a iubirii acesteia , astfel incat , orice pasiune pe care persoana respectiva ar putea-o manifesta este un pericol potential . Deviza acestei situatii este : “Trebuie sa ma iubesti numai si numai pe mine” ( Horney K. , 1996 , pag. 99 ) .
Cautarea iubirii neconditionate , cu deviza sa : “Doresc sa fiu iubit pentru ce sunt si nu pentru ce fac” , este o exagerare a situatiei similare normale . Fara indoiala ca fiecare dintre noi dorim sa fim iubiti pentru ceea ce suntem si nu pentru ceea ce facem , dar in cazul nevroticului aceasta situatie este dusa la extrem . Este o de a fi iubit fara nici o conditie si fara nici o rezerva .
Aceasta cerinta include :
- dorinta de a fi iubit indiferent de orice comportament suparator ( in acest context , orice critica este interpretata drept o retragere a iubirii ) ;
- dorinta de a fi iubit fara nici o rasplata din partea sa ;
- dorinta de a fi iubit fara nici un avantaj pentru celalalt ;
- dorinta de a fi iubit in conditiile unor sacrificii .
Toate aceste dorinte implicate in cautarea iubirii neconditionate demonstreaza masiva ostilitate care este ascunsa in trebuinta nevrotica de afectiune . De obicei , nevroticul este total inconstient cu privire la pretentiile sale exagerate , ferindu-le din campul constient din ratiuni strict tactice . De foarte multe ori , imbraca aceste pretentii exagerate intr-o haina aparent rationala , facandu-le acceptabile pentru propria-i persoana .
In functie de rolul afectiunii , se disting trei tipuri de persoane nevrotice :
- persoanele care solicita permanent afectiune , indiferent de forma acesteia si indiferent de metodele de obtinere folosite ;
- persoanele care cer afectiunea , dar care odata obtinuta sub forma unei anume relatii , nu mai umbla dupa alte persoane , evitand total pe ceilalti oameni ;
- persoanele cere manifesta o profunda neancredere fata de orice forma de afectiune , avand o atitudine cinica si batjocoritoare fata de ea , aceasta situatie datorandu-se anxietatii lor profunde si masive rezultata dintr-o rana psihica timpurie ( Horney K. , 1996 , pag. 98 ) .
Fiind foarte sensibili la orice respingere , nevroticii inregistreaza un refuz nu numai cu o intensa anxietate ci si ca un echivalent al umilintei care provoaca in ei o furie extraordinara .
Exista , in principal , patru cai de a obtine afectiunea necesara trebuintei nevrotice :
- mituirea ( “Te iubesc si de aceea ar trebui sa ma iubesti si tu la randul tau si sa-mi dai ceva in schimbul dragostei mele” ) ;
- apelul la mila , nevroticul aducandu-si suferinta si neputinta in fata celorlalti
( “Trebuie sa ma iubesti , pentru ca sufar si am nevoie de ajutor” ) ;
- apelul la echitate ( “Iata ce am facut eu pentru tine ; ce vei face tu pentru mine ? “ ) ;
- amenintarea , strategia de obtinere a afectiunii incluzand nu doar ale celorlalti cat si a propriei persoane ( Horney K. , 1996 , pag. 110 ) .
Cele mai multe din elementele prezentate mai sus sunt straine de sentimentul real al iubirii . In permanenta cautare a iubirii , dar fiind incapabil de a iubi , nevroticul nu va intelege de ce prieteniile sale , casatoriile , legaturile de dragoste sau relatiile profesionale sunt adesea nesatisfacatoare . Ca o concluzie finala , am putea sustine , conform teoriei dezvoltate de Karen Horney , ca pentru a face distinctia intre sentimentul real al iubirii si trebuinta nevrotica de personalitate ar trebui sa luam in considerare criteriul de baza al atitudinii din care radiaza afectiunea: este o expresie a atitudinii pozitive fundamentale fata de ceilalti , ori este generata de teama de a nu-l pierde pe celalalt sau de dorinta de a-l controla ? Asadar, nu vom putea lua drept criteriu nici o manifestare exterioara , criteriul real fiind cel al motivatiei care dicteaza acele manifestari .
Eusebiu Tihan, psiholog
Karen Horney (1885-1952) este considerata principala protagonista a “culturalismului” american . Conceptia sa teoretica are la baza notiunea de anxietate fundamentala. Dupa Horney, frica si anxietatea sunt , amandoua , reactii proportionale in raport cu pericolul , dar in cazul fricii pericolul este transparent obiectiv, pe când in cazul anxietatii pericolul este ascuns si subiectiv. Altfel spus , intensitatea anxietatii este proportionala cu semnificatia avuta de situatie pentru persoana care o traieste , motivele pentru care este anxioasa fiindu-i , in esenta , necunoscute (Horney K. , 1996 , pag.36). Anxietatea unui nevrotic se refera nu la situatia asa cum este ea in realitate , ci la situatia asa cum ii apare lui .
In societatea moderna exista patru modalitati principale in care o persoana incearca sa se protejeze impotriva anxietatii fundamentale :
- afectiunea , a carei deviza este : ,, Daca ma iubesti , nu ma vei lovi “
- supunerea : ,, Daca ma predau , nu voi fi lovit “
- puterea : ,, Daca am putere , nimeni nu ma poate lovi “
- retragerea : ,, Daca ma retrag , nimeni si nimic nu ma poate lovi ” (Horney K. , 1996 , pag. 74-76 ).
Oricare din aceste patru procedee , exercitate in mod exclusiv sau in mod predominant , poate fi eficient in realizarea sigurantei cautate , daca situatia permite urmarirea sa fara ca individul sa se expuna la conflicte .
Incercand sa dea o explicatie fenomenului iubirii , Karen Horney , face deosebirea intre iubirea reala ca sentiment pozitiv si nevoia nevrotica de afectiune ca mijloc de diminuare a anxietatii .
“ Desi este extrem de dificil sa spunem ce este iubirea , putem spune explicit ce nu este iubirea sau care sunt elementele straine de iubire “. ( Horney K. , 1996 ,pag.83 ). In cazul iubirii , trebuinta de securitate este simtamantul principal , iluzia iubirii fiind in plan secund . In schimb , la un nevrotic , anxietatea si trebuinta de securitate dispare din constiinta , pentru el asemenea stari nici nu exista si nu e capabil de a le constientiza . Persoana pe care o simte ca fiind dispoinibila afectiv intr-un moment este automat investita cu importanta . Sperantele pe care i le da respectiva persoana nevroticului il va face pe acesta sa se indragosteasca spontan , sentimentul manifestandu-se in iluzia iubirii . Daca in cazul iubirii reale , cel ce este indragostit poate admite faptul ca si altcineva se poate ingragosti de el , fiind disponibil si acceptând iubirea altcuiva, in cazul trebuintei nevrotice de afectiune nevroticul este convins ca nimeni nu-l poate iubi. El ia aceasta trebuinta ca pe o disponibilitate a sa , neacceptand ideea ca si altcineva se poate indragosti de persoana sa . In fond , este o situatie paradoxala : nevroticul alearga si tanjeste dupa afectiune , dar in acelasi timp este plin de ostilitate pentru ceilalti , facand tot posibilul ca acestia sa nu se apropie afectiv de el . In realitate , nevroticul al carui procedeu de protectie isi are sursa in impulsul pentru dobandirea afectiunii numai cu greu poate deveni constient de incapacitatea sa de a iubi . Cele mai multe asemenea persoane vor lua propria lor trebuinta de altii drept disponibilitatea de a iubi . Este de inteles motivul pentru care nevroticul mentine si apara propria sa iluzie a iubirii . Daca a renunta la ea , ar trebui sa admita faptul ca persoana de care crede ca este indragostit , este in acelasi timp si obiectul ostilitatii sale puternice . Nu e posibil sa atingi doua scopuri , incompatibile in esenta : sa iubesti si sa urasti in acelasi timp , aceeasi persoana . De aceea , nevroticul prefera sa pastreze in afara constiintei , dispozitia sa ostila . Iluzia iubirii este , asadar , rezultatul unei confuzii de inteles intre tandretea veritabila si trebuinta , avand functia decisiva de a face posibila cautarea afectiunii .
Sentimentul nevroticului ca nu poate fi de nimeni iubit, va face ca orice afectiune ce-i va fi oferita din partea cuiva sa fie considerata ca oferindu-se cu un gand ascuns . Afectiunea oferita unui nevrotic va genera din partea acestuia atat neancrederea cat si o reala anxietate . Un nevrotic poate fi cuprins realmente de groaza atunci cand va intelege ca cineva s-a indragostit de el . De asemenea , dovada afectiunii poate genera frica de dependenta emotionala . O persoana nevrotica va refuza orice gest de afectiune venit din partea cuiva pentru a evita dependenta emotionala care pune stapanire pe orice persoana care nu poate trai fara afectiunea celorlalti .
Trebuinta nevrotica mai are cateva aspecte definitorii . In primul rand , este vorba de caracterul sau compulsiv care se manifesta printr-un adevarat “nesat de afectiune” (“crawing for affection” ) ( Horney K. , 1996 , pag. 91 ) . Este o supraestimare a semnificatiei faptului de a fi iubit . Deosebirea este cea dintre “doresc sa fiu iubit si ma bucur ca sunt iubit” si “trebuie sa fiu iubit cu orice pret” . Nevroticii simt si se comporta in asa fel de parca intreaga existenta , fericire si securitate a lor depind de faptul de a fi placuti . In realitate , este important sa fim placuti numai anumitor persoane: prieteni, rude, colegi , etc... . In rest problema de a fi placuti de catre toata lumea n-are absolut nici o importanta . Nevroticul traieste inca o situatie paradoxala: doreste din toata fiinta sa fie cu idolul sau , se simte neglijat daca celalalt nu-i sta prin preajma, dar atunci cand se afla impreuna nu este deloc fericit . Chiar daca este constient de aceasta contradictie nevroticul nu poate fi decat uluit de prezenta ei . Da aceea , este evident ca dorinta prezentei celuilalt nu este expresia unei dragoste autentice , ci doar a trebuintei inconstiente de securitate .
Pentru a dobandi afectiunea care este de importanta vitala pentru el , nevroticul va plati orice pret pentru aceasta . ªi , de obicei , caile cele mai obisnuite sunt : dependenta emotionala ( de care , paradoxal , vrea sa scape ) si supunerea . Cel de-al doilea aspect definitoriu al trebuintei nevrotice de afectiune este insatiabilitatea ei . Aceasta insatiabilitate se poate manifesta in cupiditate ca o trasatura generala de caracter : lacomie la mancare , cumparaturi excesive , etc...
Principalele modalitati de manifestare a acestei insatiabilitati sunt , insa , gelozia si pretentia de a fi iubit in mod neconditionat . Spre deosebire de gelozia persoanei normale , definita ca reactie adecvata la pericolul de a pierde iubirea cuiva , gelozia nevrotica este o reactie cu totul exagerata fata de dimensiunea pericolului . Aceasta reactie este dictata de teama permanenta de a pierde posesiunea unei persoane sau a iubirii acesteia , astfel incat , orice pasiune pe care persoana respectiva ar putea-o manifesta este un pericol potential . Deviza acestei situatii este : “Trebuie sa ma iubesti numai si numai pe mine” ( Horney K. , 1996 , pag. 99 ) .
Cautarea iubirii neconditionate , cu deviza sa : “Doresc sa fiu iubit pentru ce sunt si nu pentru ce fac” , este o exagerare a situatiei similare normale . Fara indoiala ca fiecare dintre noi dorim sa fim iubiti pentru ceea ce suntem si nu pentru ceea ce facem , dar in cazul nevroticului aceasta situatie este dusa la extrem . Este o de a fi iubit fara nici o conditie si fara nici o rezerva .
Aceasta cerinta include :
- dorinta de a fi iubit indiferent de orice comportament suparator ( in acest context , orice critica este interpretata drept o retragere a iubirii ) ;
- dorinta de a fi iubit fara nici o rasplata din partea sa ;
- dorinta de a fi iubit fara nici un avantaj pentru celalalt ;
- dorinta de a fi iubit in conditiile unor sacrificii .
Toate aceste dorinte implicate in cautarea iubirii neconditionate demonstreaza masiva ostilitate care este ascunsa in trebuinta nevrotica de afectiune . De obicei , nevroticul este total inconstient cu privire la pretentiile sale exagerate , ferindu-le din campul constient din ratiuni strict tactice . De foarte multe ori , imbraca aceste pretentii exagerate intr-o haina aparent rationala , facandu-le acceptabile pentru propria-i persoana .
In functie de rolul afectiunii , se disting trei tipuri de persoane nevrotice :
- persoanele care solicita permanent afectiune , indiferent de forma acesteia si indiferent de metodele de obtinere folosite ;
- persoanele care cer afectiunea , dar care odata obtinuta sub forma unei anume relatii , nu mai umbla dupa alte persoane , evitand total pe ceilalti oameni ;
- persoanele cere manifesta o profunda neancredere fata de orice forma de afectiune , avand o atitudine cinica si batjocoritoare fata de ea , aceasta situatie datorandu-se anxietatii lor profunde si masive rezultata dintr-o rana psihica timpurie ( Horney K. , 1996 , pag. 98 ) .
Fiind foarte sensibili la orice respingere , nevroticii inregistreaza un refuz nu numai cu o intensa anxietate ci si ca un echivalent al umilintei care provoaca in ei o furie extraordinara .
Exista , in principal , patru cai de a obtine afectiunea necesara trebuintei nevrotice :
- mituirea ( “Te iubesc si de aceea ar trebui sa ma iubesti si tu la randul tau si sa-mi dai ceva in schimbul dragostei mele” ) ;
- apelul la mila , nevroticul aducandu-si suferinta si neputinta in fata celorlalti
( “Trebuie sa ma iubesti , pentru ca sufar si am nevoie de ajutor” ) ;
- apelul la echitate ( “Iata ce am facut eu pentru tine ; ce vei face tu pentru mine ? “ ) ;
- amenintarea , strategia de obtinere a afectiunii incluzand nu doar ale celorlalti cat si a propriei persoane ( Horney K. , 1996 , pag. 110 ) .
Cele mai multe din elementele prezentate mai sus sunt straine de sentimentul real al iubirii . In permanenta cautare a iubirii , dar fiind incapabil de a iubi , nevroticul nu va intelege de ce prieteniile sale , casatoriile , legaturile de dragoste sau relatiile profesionale sunt adesea nesatisfacatoare . Ca o concluzie finala , am putea sustine , conform teoriei dezvoltate de Karen Horney , ca pentru a face distinctia intre sentimentul real al iubirii si trebuinta nevrotica de personalitate ar trebui sa luam in considerare criteriul de baza al atitudinii din care radiaza afectiunea: este o expresie a atitudinii pozitive fundamentale fata de ceilalti , ori este generata de teama de a nu-l pierde pe celalalt sau de dorinta de a-l controla ? Asadar, nu vom putea lua drept criteriu nici o manifestare exterioara , criteriul real fiind cel al motivatiei care dicteaza acele manifestari .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu