O poveste ne vorbeşte despre o familie, mama, tatăl şi fiul, care îşi duc liniştiţi viaţa împreună. Dar odată ce anii trec şi părinţii îmbătrânesc iar fiul ajunge la vârsta adolescenţei, acesta hotărăşte să plece de acasă căci nimic nu mai simte a avea în comun cu cei doi bătrânei şi doreşte să-şi facă propria lui viaţă.
Aşa că îşi face propria lui bocceluţă şi se mută într-un oraş mare.
Anii trec şi multă vreme nu a existat nici o legătură între fiu şi părinţi, nu au avut nici o veste unii despre alţii. Apoi, la un moment dat, se iveşte în sufletul băiatului acel dor de casă. Învăţase acum multe lecţii de la viaţă dar a descoperit că amintirea bătrânei lui case era încă vie în mintea sa, că mama şi tatăl său şi-au avut rolul lor care este nepieritor.
Şi începu să se gândească ce minunat ar fi dacă s-ar duce de Paşte acasă să-i vadă. Îi era aşa dor de ei. “Dar, îşi zise el, vor mai vrea ei oare să mă vadă? Nu m-am purtat deloc frumos cu ei”.
Şi astfel, le-a scris o scrisoare. Şi pentru că sărbătoarea era foarte aproape şi nu mai era timp să primească răspuns, el le-a scris:
“Aş vrea să vin acasă. Oare mă mai puteţi ierta şi primi înapoi? Dacă da, atunci agăţaţi o năframă albă veche într-una din ramurile piersicului din faţa casei şi eu astfel voi şti dacă mă primiţi bucuroşi acasă”.
Şi s-a urcat în trenul care trecea chiar pe lângă vechea lor casă. Tot drumul s-a gândit: “Mă vor primi ei oare?”.
Şi de emoţie nici n-a putut să se uite spre casă şi l-a rugat pe vecinul de compartiment:
“Ne vom apropia acum de o casă micuţă şi în faţa ei este un pom. Vezi te rog, dacă este vreo năframă albă atârnată de vreo creangă”.
După câteva clipe tovarăşul de drum a exclamat:
“Ah, uite, nu e numai una, ci de fiecare ramură flutură câte o năframă albă!
Pe întreg cerul este scris:
Bun venit!”
frumos...
RăspundețiȘtergere