Mesaj de Paste

Autor: Maharaj Gurinder Singh Ji

Oricine îşi doreşte fericirea. Mai nimeni nu este care să nu dorească pacea. Dar problema este dacă locul unde noi încercăm să găsim pacea este acel loc unde poate fi descoperită.
Dacă ne dorim pacea politică, economică, socială, niciodată nu o vom obţine. Istoria nu ne încurajează. Vom fi mereu în război unii cu alţii.

Cât de mulţi reformatori nu au venit în această lume, cât de mulţi oameni de stat şi de politici internaţionale nu au trecut pe acest pământ dar nu suntem mai buni şi nici nu ne bucurăm de mai multă pace. Suntem întotdeauna încleştaţi unul împotriva altuia. Cred că modul de abordare este eronat.
Dacă încercăm să găsim pacea spirituală pe o platformă spirituală noi vom găsi liniştea în noi înşine şi vom radia pace oriunde vom merge. Dacă vrem să căutăm pacea să o căutăm în interiorul nostru. Chiar şi politicienii au dorit să folosească o platformă spirituală, nu din punct de vedere spiritual ci, dintr-un punct de vedere politic. Ei sunt interesaţi doar de putere şi voturi şi nu de tine sau de mine.

Cineva spunea că, “dacă vom căuta spiritualitatea şi dragostea, să ne umplem inima de blândeţe şi sinceritate”.
Toate se datorează doar ego-ului şi vanităţii ce ne ţin încurcaţi şi ne creează probleme sociale.
Toate cărţile spun că, forma umană este forma supremă de existenţă dar din nefericire, în loc să exersăm asiduu cunoaşterea de sine, noi ne prindem aşa de strâns în mrejele înfumurării şi încântării de sine , că, începem chiar să privim cu dispreţ spre celelalte fiinţe umane.
Niciodată noi nu încercăm să analizăm just de ce suntem aşa de mândri.

Oare din cauza tinereţii să fim orgolioşi?
Este ea oare de prisos? Nu avem noi ca martor vârsta înaintată ce înfioară oamenii?
Cumva ne lăudăm cu sănătatea noastră?
Oare nu am auzit noi plânsetele vrednice de milă ale pacienţilor din spitale?
Este frumuseţea cea care ne face aroganţi?
Nu am văzut oare frumoase feţe devenind palide şi zbârcite după scurte boli?
Este oare bogăţia noastră cea care ne face plini de sine?
Nu am întâlnit uneori milionari ce au pierdut toată bogăţia lor?
Sunt clădirile somptuoase şi imobilele, cele ce ne dau atitudinea de paradă?
Nu le-am văzut pe acestea transformându-se în dezonoare şi înjosire?
Este oare puterea şi autoritatea celor ce ne-au intoxicat?
Nu am auzit sau n-am văzut oare mari regi şi conducători ce au fost doborâţi de gloanţe sau executaţi?
Cuceritori şi dictatori măreţi al căror nume au strânit teroare în inimile oamenilor, nu mai există. Privim cu dispreţ la mormintele lor. Ei sunt reduşi la stadiul de praf. Astăzi, colbul lor este stârnit şi ne intră în ochi. În aelaşi mod, colbul nostru va intra în ochii altora. Astăzi, noi călcăm în picioare oasele lor. Mâine, oasele noastre vor fi călcate în picioare de către alţii.

În ciuda a tot ce s-a văzut cu ochii deschişi, arareori umilinţa, smerenia şi blândeţea intră în inimile noastre.
Suntem atât de copleşiţi de ego-ul şi îngâmfarea noastră, încât chiar şi atunci când îi vedem pe camarazii noştri părăsindu-ne din planul pământului unul câte unul, pe care chiar noi înşine îi ducem şi îi îngropăm sau îi incinerăm şi, niciodată nu ne oprim să cugetăm că nu este departe ziua când la fel de inexorabil destinul ni se va îndeplini. Avem impresia că moartea este pentru alţii.
Pe de altă parte, în destinul nostru adesea ne îngrijim să credem că, acolo este doar o lume fericită sau zdrobirea altora sub picioarele noastre.
Un mistic, Kabir, ne-a dat o lecţie oferindu-ne două exemple:
“Pământul se adresează olarului ce-l frământă ca să creeze vesela de ceramică şi îi spune, De ce mă frămânţi? Aminteşte-ţi de ziua când te voi modela asemănător!”
Similar, “lemnul se adresează fierarului ce-l pune pe foc pentru a se face cărbune, spunându-i: De ce mă pui pe foc? Nu este departe ziua când te voi arde ca răsplată”.
Înfumurarea a fost cauza căderii îngerilor; umilinţa face din oameni îngeri.
Ar trebui să gândim astfel: “Când am plecat să descopăr o persoană rea nu am reuşit să găsesc niciuna. Dar când mi-am cercetat propria mea inimă, am descoperit că nimeni nu este mai rău ca mine însumi”.
Prin acest mesaj doresc să transmit că trebuie să luptăm pentru a ne elibera de ego-ul şi mândria din inimile noastre care întreţin la nesfârşit tensiuni, conflicte, războaie iar locul lor să-l umplem cu respect, blândeţe căci numai astfel vom beneficia de armonie, de înţelegere şi iubire.
Aceste calităţi sunt mult prea esenţiale pentru succesul în familia noastră, cât şi pentru condiţia noastră umană. Căci, cum spune Isus, “Dacă se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi” (Galateni, 6:3)