STOP TRAFIC COPII

CONCLUZII REFERITOARE LA CONFERINŢA PENTRU OPRIREA FOLOSIRII COPIILOR ÎN CONFLICTE ARMATE.
Berlin 18-20 oct.1999

Lt.col.MUT ŞTEFAN

În perioada 18-20 octombrie 1999 a avut loc Conferinţa pentru oprirea folosirii copiilor în conflictele armate (Stop the use of Children as Soldiers), organizată la Berlin de către Coaliţia Stop the use of Children Soldiers, cu sprijinul Comisariatului European pentru acţiuni umanitare (ECHO–organism al Uniunii Europene) şi al Ministerului Federal de Externe al Germaniei.
Delegaţia română a fost alcătuită dintr-un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi un reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale.

Conferinţa de la Berlin s-a înscris într-o acţiune de amploare, iniţiată în iunie 1998 de mai multe organizaţii internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale în vederea elaborării şi adoptării unui Protocol Adiţional la Convenţia privind Drepturile Copilului care să interzică în mod expres recrutarea şi participarea persoanelor sub 18 ani în conflicte armate internaţionale şi naţionale.

Principalul opozant al protocolului adiţional este SUA, a cărei legislaţie permite atât înrolarea tinerilor cu vârsta de 16 ani, cât şi trimiterea lor în situaţii de luptă.

Dintre ţările europene, doar Marea Britanie practică înrolarea voluntară a tinerilor începând de la 16 ani şi nu are prevederi juridice care să interzică folosirea lor în situaţii de luptă. Alte ţări europene, deşi interzic folosirea în luptă a soldaţilor sub 18 ani, permit recrutarea pe bază de voluntariat a tinerilor începând de la 17 ani, motivând interesul pentru menţinerea acestui regim prin dificultăţile pe care le-ar avea, în condiţiile profesionalizării armatei şi desfiinţării serviciului militar obligatoriu, de a asigura efective militare suficiente pentru îndeplinirea obligaţiilor internaţionale, în special ale celor generate de apartenenţa la NATO (Franţa, Belgia, Luxemburg, Germania dar şi din afara NATO, Elveţia). Într-o serie de ţări care au practicat până recent acest regim (ex. Finlanda), legislaţia este în curs de revizuire pentru ridicarea limitei la 18 ani.

Conferinţa a pus în evidenţă divergenţe de poziţie şi în interiorul statelor Europei: astfel, dacă ministrul de externe federal Joschka Fischer şi ministrul federal german al dezvoltării şi cooperării economice, precum şi o deputată din Bundestag, au exprimat în discursurile lor din cadrul conferinţei sprijinul ferm pentru protocol, care să interzică atât participarea în conflicte, cât şi recrutarea înainte de 18 ani, reprezentanţii Ministerului federal al Apărării înclină spre menţinerea permisiunii recrutării voluntare de la 17 ani, punct de vedere exprimat în grupul de lucru privind legislaţia naţională.

Conferinţa europeană a fost precedată de o conferinţă a ţărilor africane (aprilie, 1999, Maputo) şi de una a ţărilor latino-americane (iunie 1999, Montevideo), ambele soladte cu adoptarea unor declaraţii care susţin ferm varianta maximă a Protocolului (sintetizată de Coaliţia pentru oprirea folosirii copiilor în conflicte în formula “Straight 18”, respectiv impunerea acestei limite de vârstă atât pentru participare cât şi pentru recrutare). Declaraţia de la Maputo a ţărilor africane a dobândit un plus de greutate prin însuşirea ei de către Organizaţia Unităţii Africane.

Dezbaterile în plen şi cele patru grupuri de lucru au pus în evidenţă o serie de progrese recente care favorizează extinderea consensului în favoarea limitei de 18 ani, dintre care unele introduc chiar elementele cu forţă juridică în dreptul internaţional:

- Rezoluţia 1261/1999 a Consiliului de Securitate al ONU privind protecţia specială a copiilor în situaţii de conflict armat;

- Recomandarea Secretariatului general al ONU adresată Consiliului de Securitate ca vârsta minimă pentru recrutare şi participare la ostilităţi să fie de 18 ani, iar membrii forţelor ONU de menţinere a păcii să aibă cel puţin vârsta de 21 ani şi în nici un caz sub 18 ani;

- Adoptarea Statutului tribunalului Penal Internaţional, care face din recrutarea şi înrolarea copiilor sub 15 ani, sau folosirea lor în ostilităţi, o crimă de război, fie că este vorba de conflicte internaţionale sau interne şi indiferent dacă înrolarea are loc în forţele armate regulate sau în grupuri înarmate;

- Includerea recrutării forţate sau voluntare a copiilor sub 18 ani în vederea folosirii în conflicte armate printre formele cele mai grave de exploatare a copiilor, consemnată în Convenţia 182 (iunie 1999) a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (este primul document internaţional cu putere juridică în care este înscrisă vârsta de 18 ani ca limită pentru recrutarea în forţele armate).

Alături de aceste documente, sunt considerate ca având o contribuţie importantă la impunerea unui nou standard internaţional în materie cele două Declaraţii menţionate (a ţărilor latino-americane şi respectiv, africane) precum şi Declaraţia miniştrilor nordici (prezentată în cadrul conferinţei de Dna Anna Lindh, ministrul de externe al Suediei), activitatea reprezentantului special al Secretariatului general al ONU pentru copii în situaţii de conflict armat, Dl Olara Ottunu, prezent la Conferinţă, cea a Înaltului Comisar ONU pentru refugiaţi (UNCHR) şi apelul Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului, Dna Marry Robinson, ca “legislaţiile naţionale să nu fie invocate ca obstacol la elaborarea unor standarde internaţionale mai avansate”.

Dezbaterile din cadrul conferinţei, desfăşurate atât în plen, cât şi în cadrul celor patru grupuri de lucru, au pus în discuţie participarea insuficient de activă a ţărilor care susţin limita de 18 ani din cadrul Grupului de lucru care elaborează proiectul protocolului adiţional. nu s-a reuşit semnarea acestuia.

Conferinţa europeană Stop the use of Children as Soldiers, şi-a propus adoptarea unei Declaraţii asemănătoare celor de la Maputo şi Montevideo, pentru susţinerea semnării Protocolului Adiţional la Convenţia privind Drepturile Copilului. Numeroşi participanţi, reprezentând atât organizaţiile membre ale Coaliţiei Stop the use of Child Soldiers, cât şi o serie de delegaţii ale statelor europene şi din ţările observatoare, au pledat pentru o declaraţie care să susţină varianta maximală (Straight 18), argumentând că menţinerea limitei de vârstădoar pentru participarea la conflictele armate, ar fi un pas înapoi şi chiar “o palmă pe obrazul ţărilor africane şi latino-americane”, care, deşi mult mai direct vizate de fenomenul incriminat, au formulat opţiuni ferme în acest sens.

Raportul întocmit de Coaliţia Stop the use of Child Soldiers privind răspândirea fenomenului în ţările europene a pus în evidenţă existenţa unei practici alarmante, constând în recrutarea şi pregătirea de către anumite grupuri înarmate (ex: PKK, UCK) a unor copii aparţinând familiilor kurde, respectiv albaneze, rezidente în terţe ţări. În ce priveşte PKK, acest fenomen a fost constatat în Franţa şi Suedia; recrutarea copiilor, inclusiv a fetelor, se face sub paravanul unor tabere cu profil “cultural”, şi este cu atât mai greu de controlat cu cât familiile de origine ezită să reclame poliţiei înrolarea forţată a copiilor, fie din fanatism faţă de cauza mişcării, fie de frica unor posibile represalii. Înce priveşte UCK, practici similare au fost înregistrate în Elveţia. Se estimează că fenomenul poate fi întâlnit şi în alte ţări europene pe teritoriul cărora există o comunitate kurdă organizată, numărul tinerilor sub 18 ani expuşi acestui tratament fiind evaluat pentru 1998 la mai mult de 3000, dintre care 10% fete.

Legislaţia naţională în vigoare, care prevede limita minimă de 18 ani atât pentru recrutare, cât şi pentru participarea la acţiuni militare, permite României semnarea şi ratificarea protocolului Adiţional (în momentul finalizării sale) fără nici un efort de modificare legislativă şi fără obstacole de ordin politic, oferindu-i, astfel ocazia de a se înscrie prinre statele promotoare ale unor standarde internaţionale mai avansate în domeniul dreptului umanitar, în special în domeniul de mare sensibilitate al protecţiei copiilor.

În discuţiile din grupul de lucru A şi în comentariile pe marginea Declaraţiei finale, delegatul român reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe a exprimat disponibilitatea de principiu a României de a susţine semnarea Protocolului, ca şi pe aceea de a contribui, prin reprezentanţii săi din cadrul grupului de la Geneva, la finalizarea proiectului.